Bombănelile Marinei Editoriale

“Eclipsa” – melodia lui Victor Socaciu  de care ați uitat. Ca și de eclipsa din 1999! Povestea unui cântec. 

 

….Mai țineți minte ochelarii aceia de soare caraghioși , din carton, de unică folosință, pe care alergam să ni-i procurăm, în 1999, pentru a urmări, cu ajutorul lor, mult trâmbițata eclipsă? Pun rămășag că , la acea vreme, mulți s-au îmbogățit pe seama lor, la fel ca și astăzi, de pe urma măștilor de protecție….Har cerului, eclipsa n-a durat decât o zi! 

…Însă pentru noi – pentru mine și Victor – ea nu a însemnat numai o simplă întunecare a soarelui , ci un noian de amintiri deosebite, culminând cu una care dăinuie până astăzi : melodia ECLIPSA, pe care am compus-o împreună în așteptarea “mărețului” eveniment planetar din 11 august 1999 :  ultima eclipsă totală de Soare din secolul al XX-lea.

…Tam-tam-ul începuse cu multă vreme înainte. Glumeam deseori cu Victor, spunând că , fir-ar să fie, eclipsa asta năroadă va detrona evenimentul care era, pentru noi doi,  mereu nr.1, în fiecare lună august : aniversarea căsătoriei noastre, pe data de 3. Indiferent unde ne prindea această dată – mai totdeauna prin vacanțe, noi aveam micuța noastră celebrare “în doi”, asezonată cu câte un dar, fie el și simbolic ( dar în niciun caz din categoria : pijama, after-shave sau șosete!), apoi  un mesaj de suflet ( îl atașez pe cel de la aniversarea primului nostru deceniu comun!) și obligatoriu o dedicație muzicală, mereu aceeași : “Ceasul iubirii”, pe care Victor mi-o cânta, an de an, la lăsatul nopții, după ce se stingeau toate acțiunile atașate aniversării noastre . 

    Dar să ne întoarcem la eclipsa din ‘99 și la ceea ce a generat ea, în plan muzical. Evident, o nouă melodie. Eram la final de ‘98 . Știam deja că , în august a anului viitor, întreaga noastră echipă se va afla pe litoral, de unde era planificat să transmitem în direct, preț de vreo 10 săptămâni, “Ceaiul de la ora 5”. Nu știam încă, dar aceasta urma să fie ultima vară a emisiunii, înainte de inaugurarea, în toamnă, a noului meu program “Arca Marinei”. Planurile le făceam de-acum în formulă de 4, pentru că Victoraș avea deja vârsta necesară călătoriilor și în plus o aveam și pe Nuțica, bona lui Victoraș, care suplinea absențele motivate ale mamei din peisaj. Bunăoară, mama Ada avea interzis la mare, din cauza tiroidei. Așadar, eclipsa urma să fie “vizionată” de la mare, de întreaga familie Socaciu. 

     Ca niște prevăzători creatori – unul de muzică, celălalt de emisiuni – am început încă din iarnă să ne facem…car, cum spune proverbul. Anticipând vânzoleala mediatică pe care o va crea, pe plan internațional,  eclipsa, pasionatul de marketing din mine i-a spus, într-o adâncă seară de iarnă,  lui Victor : “-Auzi, Vic, dar noi nu întâmpinăm cu nimic eclipsa? Ce-ai zice sa-i dedicăm un cântec?”


…Cum putea spune NU compozitorul, muzei sale?😁 Păi îi mai făceam eu, a doua zi,  iahnie de fasole cu ciolan afumat, cum comandase?!?😂😂 Odată cu mine, Victor mi-a îmbrățișat și provocarea. “- Cu o singură condiție!- mi-a spus. O voi face pe ritmuri de country!”. Știam bine aplecarea lui Victor către muzica country și tema melodiei îmi părea chiar potrivită pentru acest gen! De altfel, așa cum cred că am mai povestit , prima “atestare documentară” a pălăriei de cowboy pe creștetul artistului a fost marcată la sugestia mea, la puțină vreme după căsătoria noastră. Nu la multă vreme după super-călătoria noastră la Chicago, de data asta cu echipa de la Arca Marinei ( cu aceeasi, de fapt,  componență ca și la “Ceaiul de la ora 5”) , Victor și-a achiziționat prima pălărie de cowboy profesionistă, pe care a purtat-o în toate ședințele noastre foto ( am dat pe ea diurna mea pe-o zi, de la TVR!) , dar și la recitalul său extraordinar,  în festivalul “Taste of Romania” – motivul, de fapt, al prezenței noastre la Chicago. 

     Și uite-așa, într-o după-amiază ninsă de final  de 1998, în apartamentul nostru din Floreasca, s-a născut jucăușa melodie “Eclipsa”, care a fost apoi difuzată, în vara următoare, nu numai în ediția mea specială a “Ceaiului de la ora 5”, ci în mai toate programele radiofonice ale momentului. Victor mi-a încredințat compunerea textului, după care am căzut de acord că mesajul trebuie să fie unui haios, care să folosească elemente “americane”care să rimeze cu ritmul melodiei,  dar să facă referire și la eternele “așteptări” ale românilor, legate de multașteptata dintotdeauna venire a americanilor pe tărâm mioritic. Pe atunci bazele NATO nu existau încă, pe teritoriul românesc…

…”Ce-ai zice să te distribui în rolul unui românaș, amorezat pe internet de o americancă?” – l-am întrebat pe
soțul meu, după ce am zăbovit ceva vreme, ascultând melodia și căutând “clou”-ul textului . Păi…și cum strecori în  peisaj eclipsa? “- și-a manifestat Victor curiozitatea, nedisplăcându-i însă ideea unui amor peste ocean cu “cowboy-iță” . “- Simplu! O inviți in Romania, la vară, să vedeți împreună eclipsa!” “-Aaa, e perfect! Dar să bagi neapărat în text ideea cu americanii, pe care îi așteptăm încă din timpul războiului!” . “- Nicio grijă! Am în cap ceva, pe tema asta!”. 

…M-am retras în dormitorul lui Victoraș, care la acea oră era tras cu sania, de bunici, prin parcul Floreasca. Părinții stăteau pe o stradă paralelă, deci mâna lor de ajutor se simțea generos. 

Am închis ușa și m-am tolănit în patul cu așternut multicolor al lui Viky. Nu puteam scrie versuri decât stând izolată, pentru că adoram ideea de a ieși victorioasă, cu textul în dinți, mizând mereu pe surprinderea compozitorului. Așa s-a întâmplat si acum. În timp ce scriam, mototolind de zor coli de hârtie dictando din caietele lui Marinuș, Victor mi-a strigat de dincolo, prin ușă.  : “- Vezi, pe fată s-o cheme Dolly!” “-Hm..- i-am răspuns cu ironie : nu cumva ai avut vreo iubită cu numele ăsta?!?”… În final, refrenul piesei ( adjudecat pe loc de soțul meu! ) suna cam așa : “Dolly, Dolly, hai la noi să îți arăt eclipsa! / Dolly, Dolly, îți păstrez un loc în rându-ntâi!” . 

De altfel , m-aș bucura să ascultați piesa atașată în final . Cu siguranță, o să vă farmece nu numai ritmul country, ci și vocea inconfundabilă a lui Vic. Poate… și versurile mele! 😁 Melodia a fost inclusă pe CD-ul ce aduna cele mai reușite cântece lansate la “Ceaiul de la ora 5” , mai mult de jumătate purtând semnătura soțului meu.

     Bref! Eclipsa a avut loc, pe 11 august 1999,  pregătită fiind de difuzarea generoasă, pe diferite canale, a melodiei noastre. Cel puțin, în ziua cu pricina, Radio România a transmis, în regim de “heavy rotation” , cântecul “Eclipsa”. 

   Cu o zi înainte, la una din mesele de cină le echipei, Victor le-a cântat melodia, în premieră, colegilor mei. Lumea a fost încântată, iar Luminița, regizorul nostru artistic, îmi amintesc că își propusese chiar să îi facă un videoclip ( Lumi era cea mai tare , la acest capitol, in TVR). Până la urmă, ideea a murit în fașă, și eu și Victor considerând că , odată epuizat subiectul “eclipsa” , melodia va fi sortită trecerii în arhive, difuzarea sa nemaiavând temei.  Ceea ce s-a și întâmplat.

     Și pentru că tot am evocat acest eveniment astronomic planetar, și care la vremea respectivă a făcut atata vâlvă, vă voi povesti și felul în care “Ceaiul de la ora 5” a petrecut eclipsa!  După ce am dat puțin din coate, echipa  noastră a primit aprobarea oficială  de a “traversa” eclipsa la bordul  distrugatorului Mărășești, cea mai mare navă de război construită vreodată în România. Fotografia de grup ne ilustrează înainte de îmbarcare, încercand să observăm pe cer primele semne ale încă neîntâmplatei eclipse. Preț de câteva ore, am trăit, în larg, o experiență de neuitat, amestecând emoția de martori la eclipsă , cu cea de pasageri ai unei nave-simbol, pe care ni s-a permis chiar să luăm prânzul alături de echipajul acesteia.   Doar eram “de la Ceaiul de la ora 5” , iar pe atunci acest brand al TVR ne deschidea orice ușă!..

    …Și mă mai leagă o amintire concretă , măruntă poate, dar care constat că s-a reactivat, odată cu răscolirea zecilor noastre albume de familie. La bordul Distrugătorului fuseseră acceptați și câțiva reprezentanți ai mass-media.  La un moment dat, după ce , pe la ora prânzului, bezna eclipsei s-a încheiat și , încet-încet, soarele s-a oglindit din nou în Marea Neagră, o jurnalistă de la nu mai știu ce televiziune ( nu erau prea multe la acea oră) ne-a solicitat un interviu pentru jurnalul de seară. Era , firește, pe teme de eclipsă, căci nu se mai vorbea despre nimic altceva în acea zi de 11 august a anului 1999. Firește că nu mai țin minte azi ce am declarat noi atunci: am vorbit mult, căci aveam  amândoi “papagal”, mi-a rămas însă în minte un joc de cuvinte cu care Victor și-a încheiat declarația și care m-a tușat nu numai pe mine, ci și pe reporterița care, sunt sigură, m-a invidiat, în adâncul sufletului! 😁 “În concluzie, nimic nu-mi poate eclipsa dragostea pentru Marina” – sau cam așa ceva a spus Victor către camera de luat vederi, făcând , iată, de neuitat pentru mine acel interviu, unul din sutele de altfel, oferite de noi  – împreună sau fiecare în parte – în cei 16 ani în care am purtat același nume. 

Și acum….liber la Eclipsă! Vă invit în rându-ntâi!

Comentează

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.