Bombănelile Marinei Editoriale

Duminicile, cu bune și cu rele

Duminica este o zi tare nehotărâtă. Poate fi cea mai veselă zi de pe Pământ, la fel de bine cum poate aduna în ea munți de tristețe. Poți aștepta duminica în fiecare zi a săptămânii, cu o nerăbdare incurabilă sau, dimpotrivă, poți aștepta sfârșitul duminicii, în fiecare din cele 24 de ceasuri ale sale. Duminica poate fi deopotrivă ziua în care desăvârsești ceva început în decursul săptămânii, sau cea în care faci ceva ce amâni de multă vreme. Duminica e ziua întâmplărilor fericite, a prânzurilor în familie, a micilor petreceri cu prietenii, nu prea mult întinse în noapte, căci a doua zi trebuie să fii fresh pentru noua săptămână. Uneori, prin asta, duminicile devin prea scurte, ba chiar ușor nesuferite.
Duminica este și ziua întoarcerilor. Și prin asta, oleacă tristă. Duminica ți se sfârșesc călătoriile sau, și mai rău te desparți de oameni dragi, pe care i-ai avut în ospeție și care se întorc pe la cuiburile lor. În unele situații, când aceștia nu au făcut parte chiar din sufletul tău, ci doar din periferia acestuia, duminica poate deveni o ușurare.
Pentru femei, duminica nu este întotdeauna un dolce-farniente : mai apuci să rezolvi o problemă gospodărească ( Oborul colcăie duminica de oameni!), pregătești apoi copiii pentru școala de a doua zi, umpli frigiderul cu mâncare că, deh, cine stă să gătească de luni? Mai faci o tură cu aspiratorul prin casă, mai mături curtea, mai calci o rufă. De spălat, cică nu e bine: să speli duminica e păcat.
Dacă ești singură, duminica poate fi o corvoadă. Duminicile oamenilor singuri sunt nesfârșite. Le mai poți păcăli, agățându-te de câte un prieten, pe care-l poți bănui că nu mai știe cum să scape de tine. Sau le poți petrece în compania cailor verzi de pe pereți. Diminicile petrecute între ziduri au miros de pușcărie și gust de disperare. Aștepți schimbări în viața ta, iar duminicile parcă îți șoptesc că acestea nu vor mai veni niciodată. Și atunci le urăști. Și le pândești sfârșitul. Și ai da totul ca săptămâna ta să nu aibă decât 5 zile, hai 6. ( sâmbetele parca nu sunt atat de deprimante!). Privești cu jind câtre ziua de luni, care pare salvarea ta. Reîntoarcerea la viață, între oameni. Greșești însă cumplit, pentru că a dori cu nesaț zilele de luni, parcurgând în lehamite duminicile, nu faci decât să grăbești trecerea timpului. Care trece oricum, afurisitul.
Dacă te afli în tovărășia omului drag, duminicile îți par frumoase, vesele, interesante si obligatoriu mult prea scurte. De fapt, dacă iubești, fiecare zi îți pare o duminică și rolul duminicii oficiale se banalizează. Iubesc duminicile banale din preajma omului drag!
Letale sunt duminicile singurătăților în doi. Atunci când lânga tine mai respiră cineva, dar nu-l simți. Când ai o duminică în față și nu ști ce să faci cu ea. Când te hrănești din amintirea duminicilor în care erați „doi în unul”. Acum sunteți doi..în una: în una bucată duminică, lungă ca o zi de post și tristă ca una de înmormântare.
Bucurați-vă de duminicile voastre, dragele mele, oricare ar fi ele, de oamenii importanți din preajma voastră, sau chiar și de singurătățile pline de amintiri. Le puteți colora cu o carte, un film bun sau chiar și cu o plimbare pe străzile orașului. Încărcați-vă bateriile : de mâine începe o nouă săptămână!

P.S. Duminica mea a început la ora 5, departe de casă. Și iata ce frumos răsărit de soare mi-a șoptit fereastra camerei de hotel:

 

image

Comentează

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.