E bine că stai bine cu memoria. Dar e și dureros. Pentru că îți amintești cum era la început. Și, de regulă, la începuturi totul e frumos, mai ales în când e vorba de iubire. Fluturi în stomac, plimbări sub clar de lună, jurăminte, inele, bla-bla-bla-uri și tot tacâmul. Nu ți-e străin ceea ce spun eu aici, nu-i așa?
Ei, și dacă vorbim de memorie, înseamnă că-ți amintești cu claritate și felul în care te răsfăța. Ții minte cum te topeai toată, când te numea prințesa lui, când era, rând pe rând, pisicuță, puișor, iepuraș, păsărică și așa mai departe, până epuiza toată grădina zoologică așezată în diminutive? Orice rugăminte ți-o adresa, era musai însoțită de o vorbă frumoasă, de un alint mobilizator, care-ți așeza aripi, propulsându-te spre cerul numărul 9 și chiar mai sus. Tiiii! Pe ce băiat minunat ai pus mâna – gândeai în răstimpuri, între două mângâieri și-un sărut teatral. Raiul pe pământ se mutase fix în apartamentul vostru de bloc , nimeni și nimic nu păreau să amenințe această perfectă împreunare de suflete….Dar „le temps fait passer l’amour”. Timpul, adicătelea, face dragostea să se ducă pe apa sâmbetei și degeaba plonjezi în valuri după ea, odată dusă, dusă e pe veci… Formulele de alint se topesc, pentru început, într-o adâncă tăcere. Treci prin față-i – nu te mai vede. Îl atingi drăgăstos – nu te mai simte. Îi fluturi prin față o lenjerie sexy, o budincă home-made sau un prunc care-i seamănă leit – nu par nici astea a-l mișca. E preocupat cu meciul, ziarul sau mobilul, nu are timp de tine. „Heeeei, sunt eu, pisicuța, puișorul,iepurașul, păsărica și toate celelalte dobitoace anterioare! „- îți vine să urli, atenționându-l că tu tot aia ești, fraiera aceea iubitoare și dornică de alint, gata să stea preș sub pașii lui…Dar tu, nu și nu, te incăpățânezi să n-o mai vezi, s-o ignori mârșăvește, de parcă nu ai fost tu acela care-o îmbrăca în vorbe frumoase, de dimineața până seara! Însă zi mersi, draga mea, pentru că încă n-ai văzut tot! Încă e bine, tăcerea e civilizată, nebăgarea în seamă nu produce vânătăi. Faza următoare nu întârzie prea mult ; lumea se află într-o permanentă evoluție, totul se mișcă și nu întotdeauna în direcția cea bună. Se mișcă și el, iată, alesul inimii tale. Nu, nu din fotoliul în care pare că a prins rădăcini. Evoluează. Începe să te observe și să nu te mai suporte. Îl deranjează felul în care te miști prin casă, ceea ce spui, cum te îmbraci. Ochelarii care înainte îți dădeau un aer înțelept, acum te transformă în „chioară”. Micile rotunjimi altădată apetisante te fac acum „obeză”, ochii tăi frumoși și căprui devin, iată, ” ce belești la mine ochii ăia de vită?”. Nu mai ești tu, ești „Fă!”, nu te mai cheamă nimeni să i te cuibărești în brațe, ci ți se spune „mișcă dreacu’ de aici, nu vezi că n-am chef de tine?”. Gata, s-a terminat cu „scumpici”, „iubițel”, „pui”, „pisi” „iubi” și altele asemenea lor, ai fost avansată la rangul de toantă, proastă, idioată, cu precizarea periodică „așa te-a făcut mă-ta!”, căci și mama intră la pachet, în caruselul jignirilor conjugale…
Și stai atunci și te întrebi, ce s-a întâmplat de fapt, unde s-a produs declic-ul, cu ce i-ai greșit și unde a dispărut cel ce odinioară te idolatriza, gata să-ți pună, drept covoraș in fața patului, luna de pe cer…
Distanța dintre „pisoiaș” și „proasta dracului” este mai mare sau mai mică. Ea nu se măsoară nici în mile, nici în kilometri, nici în noduri ( poate doar in cele din gât) ; este un drum pavat cu mojicie și proastă creștere, cu bădărănie și nesimțire, un drum ale cărui bornele kilometrice sunt lacrimile tale, iar de pe margini, semnele de circulație îți indică o singură posibilitate: să cobori cât mai repede din acest vehicol al nemerniciei. Și să nu privești înapoi.
Te felicit pentru articol pentru că trage un semnal de alarmă și atenționează în același timp pe tinere, să deschidă bine ochii atunci când intră într-o relație. E important să cunoști bine persoana, să-ți dai timp să-i urmărești comportamentul în diferite contexte, să-i cunoști pe cei cu care are relații apropiate, să-i cunoști părinții pentru că-ți dai seama ce tipar comportamental și-a internalizat, etc. La început, iubirea practic nu ne lasă să-l cunoaștem cu adevărat pe cel în care ne punem mari speranțe că va fi jumătatea noastră. Dacă am fi atente la detalii, am observa multe lucruri care nu sunt în concordanță cu nevoile noastre. Dar la început îi vedem numai calitățile și ignorăm defectele, sau le minimalizăm, atunci când sunt defecte mai mari, observabile și de ceilalți. De multe ori ne apar anumite semne, sau semnale de avertizare ale unui comportament deviant, dar nu le dăm importanță, nu limităm acele comportamente, iar când ne trezim e deja prea târziu.
Eu recomand ori de câte ori am ocazia ,,Consilierea premaritală” pentru că poate feri de multă suferință, deoarece totdeauna e mai ușor să previi decât sa vindeci. S-ar putea depista anumite disfuncţionalităţi în gândire, percepție, modelul de familie pe care și l-a internalizat fiecare, model care de foarte multe ori nu corespunde idealului comun.
Un specialist îi poate sprijini pe tineri să-și creeze un model comun care să satisfacă ambii parteneri, îi poate ajuta să relaționeze și să comunice mai eficient, să fie mai competenți în rezolvarea problemelor ce apar în viața de cuplu.