Scriu acest editorial fix din mijlocul unei călătorii în fabuloasa China. Revin aici pentru a treia oară, deci, deducția e simplă: îmi place foarte mult. Spre „mai rău” nu se înghesuie nimeni, nu-i așa? Chiar mă întreb, cum o să „bombăn” eu, pe un subiect care nu-mi oferă pur și simplu niciun prilej pentru bombăneli?!? …Ba știu! Voi bombăni la adresa snobilor, a prețioșilor, a cârcotașilor de tot felul, a celor care se cred buricul pământului, a „deștepților” proști-tămâie, care se simt superiori tuturor, a celor ce strâmbă din nas fără motiv și cataloghează fără să cunoască..
Când m-au auzit vorbind despre intențiile mele de vacanță, cunoscuții au strâmbat din nas: „Iarăăăăși Chinaaa?!??” I-am privit luuuung, aproape cât marele zid chinezesc, de la un capăt la altul, încercând să le înțeleg reacția. Nu pot să cred că încă mai există printre noi inși care să considere China ca fiind o țară plină de oameni îmbrăcați în uniforme gri, culegând orez de sub pălăriile acelea conice tradiționale, pedalând voioși pe biciclete pe sub steagurile fâlfâind ale Partidului Comunist și grăbindu-se spre maghernițele lor, pentru a-și consuma rația zilnică de orez?!? Reacția cunoscuților mei (nu le spun prieteni, pentru că refuz să cred că astfel de specimene îmi pot fi prieteni!) demonstrează însă clar că da, asemenea oameni încă mai există printre noi.
Se spune că, dacă prostia ar durea, multă lume ar umbla pe străzi, ținându-se de cap! Cu siguranță și personajele de mai sus. Mă cuibăresc sub acoperișul rubricii mele și-i anunț pe această cale că țara în care mă aflu (iată, pentru a treia oară!) este o nesfârșită supriză pentru mine și un prilej de continuă încântare. Nu mă refer aici nici la binecunoscuta (sper!) istorie multimilenară a poporului chinez – am învățat multe despre ea la școală- și nici la spectaculoasa sa geografie, văzută la televizor și prin manuale și cărți. Sunt fascinată însă de China modernă, de China anului 2016, așa cum se dezvăluie ea privitorului venit de peste mări și țări. De zgârie-norii care fac umbră pământului străvechi, de clădirile acestea, puzderie, din sticlă și oțel, în forme futuriste care-ți fură privirea și-ți taie răsuflarea; de cartierele de locuințe, în care blocurile numără de la 25 de etaje în sus, de parcurile răcoroase, în care chinezii fac mișcare neîncetat, cel mai adesea prin dans; sunt cucerită pe veci de autostrăzile ultramoderne, cu câte 4 benzi pe fiecare sens, care se suprapun deseori pe mai multe niveluri, zburând în toate direcțiile, într-o spectaculoasă dantelărie de beton; mă fascinează mașinile ultramoderne care se înghesuie în șiruri nesfârșite, la orice oră din zi; reclamele luminoase care împodobesc clădirile după ce soarele se duce la culcare sau se așează în fața televizoarelor, spre a urmări programele televiziunii publice CCTV, vreo 14 la număr, strălucitoare și interesante, impecabil realizate, cu decoruri spectaculoase, prezentatori vivaci, regii moderne; mă impresionează peste măsură mulțimea de mall-uri moderne, în care marile branduri internationale fac casă bună cu belșugul de produse indigene de toate felurile; apoi tinerii aceștia frumoși și moderni, îmbrăcați după ultimul strigăt al modei, butonând smart-phone-uri și ascultând în căști muzica occidentului, dar iubindu-și nesfârșit țara și fiind mândri de ea și de uluitoarea ei dezvoltare. Sunt fascinată de faptul că engleza își face încet-încet loc printre chinezi, tinerii o vorbesc mai toți, inscripțiile peste tot au devenit bilingve, nu-i chip să te mai rătăcești la Beijing și nu mai poți cuteza să pomenești nicio clipă de izolarea unei țări, în care a pătruns întregul mapamond, fără a-i strivi câtuși de puțin identitatea națională. Sunt fascinată de metroul care circulă-ceas, de trenul de mare viteză, care te duce cu aproape 300 de kilometri pe oră în ce direcție vrei, fără să-ți clintească nici un strop paharul cu capuccino pe care-l savurezi, in timp ce privești pe geam; iubesc la nebunie felul cald în care chinezii te primesc printre ei, îți zâmbesc neîncetat, își fac poze cu tine și încearcă să te ajute, chiar dacă nu pricep nimic din limba ta încâlcită. Îmi place de mor ordinea lor, felul lor cuminte, în care nu ți se bagă-n față, peste rând, în care nu se claxonează unii pe alții în trafic, în care respectă regulile și autoritățile statului, care la rândul lor, îi respectă cu sfințenie. Ii iubesc pe chinezi pentru felul în care se arată a fi atât de interesați de România noastră mică-mică, de parcă am fi cel puțin egalii lor și vorbesc despre noi și țara noastră cu atâta drag, încât par a ne oferi, la fiece pas, o lecție de adevărată prietenie și respect.
Mă aflu în China, da, și mă simt al naibii de bine, cu echipa mea cu tot, și vom face un film frumos, sper, pentru TVR, la care abia așteptăm să vă facem părtași. Și sper ca și echipa site-ului nostru – Ana și Victor, care mă însoțesc în această călătorie – să vă convingă, prin serialul ce va debuta în aceste zile la rubrica noastră de Călătorii, să alegeți cât mai curând, ca destinație de vacanță, China.
Până una alta, deși fotografiile încă nu sunt editate, extrag câteva din telefonul meu mobil și vă invit, deocamdată virtual, să mă însoțiți prin Beijing!
Xie-xie, Radio China International, mulțumim gazdelor noastre perfecte, dar și ghizilor minunați pe care i-am avut, în persoana redactorilor Secției de limba română de la RCI.
Comentează