Bombănelile Marinei Editoriale

“Dragoste veșnică”?!? Terminați cu prostiile!

M-am tot întrebat, în decursul anilor :  de ce eșuează, oare, căsniciile?

Un dialog pe-nserat , întâmplat aseară cu …cu un om, mi-a ridicat din nou, la plasă, nedumerirea…
De ce, după ce doi oameni pornesc cu dreptul, ținându-se strâns de mână, cadența se duce pe apa Sâmbetei, iar de pășit , ajung să pășească doar cu stângul, ba, mai mult,  să mai calce cu el și în străchini, pe deasupra?

Cineva spunea că dragostea nu durează decât 3 ani. Unii, mai generoși, le mai adaugă încă 4. Cațiva fățarnici se laudă cu “ iubiri de-o viață”, deși, în familiile lor, ei funcționează de mult ca doi străini, prinși cu câte-un ac în cap, într-un insectar comun… Norocoșii sunt al naibii de puțini, încap pe degetele de la o mână. Restul – se înfășoară în jurul degetului mijlociu, ridicat spre cer…🥴

Și pentru că omul e o trestie gânditoare, odată ce ne cutreieră pe fiecare vântul desparțirilor, începem să ne analizăm trecutul. Asta dacă suntem cu adevărat trestii gânditoare și nu niște inerte tufe de ciulini…

Personal, cred că motivul despărțirii stă bine pitit în îndrăgosteala însăși. Primul pas pe care-l facem spre celalalt, este decisiv. Am să reamintesc aici  proverbul chinezesc , postat de mine zilele trecute pe Facebook, și care se pare că a plăcut foarte mult. ( firește , nu mă refer la cei care dau “like” cu automatismul cu care se spală dimineața pe dinți .. ) . Spuneau înțelepții chinezi : “Distanța dintre tine și celălalt este întotdeauna de 10 pași. Dacă i-ai făcut pe primii 5 și nu ți-a iesit nimeni în cale, poți face liniștit  stânga-mprejur”. Din păcate, greșeala este a multora. Încăpățânarea nu ne lasă să facem cale-ntoarsă. Mulți continuăm cu pasul 6, pasul 7 etc, ignorând cu desavârșire că dragostea într-un singur sens, e, de fapt,  un nonsens. Dar chiar și presupunand că, la “expirarea” celor 5 pași recomandați, dai nas în nas ( sau bot în bot!) cu celălalt, nu-i rost să te cufunzi în hamacul relaxării. Caci greul abia de aici începe…

  ….Greșeala pe care cu toții o facem, cred, este aceea că ne îndrăgostim, de cele mai multe ori, nu de omul real, în carne și oase, din fața noastră, ci de cel ideal, din mintea noastră, cel pe care ce am dori să-l avem alături. Romanele de dragoste, filmele-sirop, poveștile vânturate pe la televizor și elucubrațiile propriei noastre imaginații fac ca imaginea reală a celui din fața noastră să se depărteze foarte mult de noi, pierzându-se în proiecțiile noastre, bolnăvicios de idealiste. Ajungem să ridicăm pe soclu  tot felul de caricaturi, fără conținut, imaginându-ne că sunt, cum noi înșine spunem,  “ …ai visurilor noastre”. Dar în vis vor și rămâne, căci între vis și omul real de care ne legăm – chipurile pe vecie – e, de fapt,  un gap imens, pe care toate strădaniile și strategiile  noastre nu-l vor umple niciodată. 

De ce rostesc cuvântul “strădanie”? Doar atunci când iubești și te afli lângă omul potrivit, nu trebuie să existe “strădanii”. Totul trebuie să decurgă lin, frumos și mai ales simplu. Totul trebuie să vină de la sine. Dar , da, apar strădaniile, și odată cu ele, cea de-a doua greșeală majoră pe care majoritatea o facem : ne culcăm pe urechea in care o voce nevăzută ne șoptește “las’că-l faci tu să-ți mănânce din palmă!”…Și uite-așa,  începe calvarul “educației”. Din ființele candide, învăluite în iubire, ne transformăm în profesori exigenți, gata să pocnească cu rigla peste degete orice abatere de la “cum vreau eu să fie celălalt”. “Sufletul-pereche” devine un “challenge” : un elev repetent, care trebuie reeducat, dezvățat de metehnele lui și transformat într-un olimpic care să se încadreze perfect în matricea poftelor noastre. 

La început, cand fluturașii din stomac dau aprig din aripioare, ar putea funcționa. Celălalt e docil si se lasă “reeducat” la locul de muncă. După ce însă zburătorii își culcă aripile, inerția mai preia o vreme controlul : celălalt strânge din dinți, dar acceptă fațiș să fie “gestionat”. După care… se cam termină toate : și îngăduința lui și priceperea ta de a-l face pe celălalt să joace după cum  îi cânți. Melodia , frumoasă la început, se transformă, cu timpul , într-un scârțâit jalnic, iar pașii de vals, într-un mers trist, de îngropăciune. Relația , așadar, e ca și moartă…

Unii, din lipsă de “altceva”, din teamă, lașitate, comoditate sau alte sentimente similare, se complac la nesfârșit in astfel de combinații,  ratându-și până la urmă viața. Alții iau taurul de coarne și-l înghesuie într-o sală de judecată, pe care o parăsesc, în final, victorioși : cu peri albi, dar liberi!

     …Cam ăsta e mersul lucrurilor în mai toate cazurile. Dacă la voi treaba a stat altfel, m-aș  bucura să-mi împărtășiți experiența voastră. Dar să nu începeți cu povești siropoase, despre dragostea veșnică. Sper că nu mai crede nimeni în așa ceva…🥴

 

Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA ȘAMPOANELE BIOCLIN

Uscatoare rufe