Bombănelile Marinei Editoriale

Fetele Zinei…

 

   Le privesc cu atâta drag și atâta dor de ele, tot ele, cele de atunci.. Le văd cum se foiesc, în culise, pregătindu-se să repete defilarea pe scenă. Brusc, mi se pare că timpul se comprimă si privește undeva înapoi, peste umăr… Au emoții – nu-ți trebuie diplomă de psiholog ca să te prinzi – deși toate fac lucrul acesta de-o viață. Îl făceau și acum 25 de ani , la mine, la “Ceai” și, Doamne, brusc simt că aș da oricât să pot întoarce anii aceia înapoi, cu toate bunele și relele lor!… Erau tinerele pe atunci – frumoase foc, ‘nalte și mlădioase, studente toate, iar Zina le păstorea, cu mână de fier și cu o dragoste pe care se străduia s-o țină ascunsă, pentru a nu deveni vulnerabilă.  …Parcă o și aud pe Luminița – valorosul meu regizor artistic dintotdeauna – strigând, prin intercomunicație : “Haideți, repetăm moda!”. Pornea banda și  mama Zina baleta – ea, mai întâi –  pe podiumul improvizat, cu mersu-i dezinvolt și versat, arătându-le fetelor traseul, camerele către care să privească, punctele din platou în care să se oprească în poză. Ele priveau atente, îi sorbeau fiecare vorbă, după care repetau cuminți mișcările maestrului ;  erau în blugi și tricou sau în rochițe mini, vaporoase și înflorate, veneau direct de la cursuri. Era joi la prânz și se apropia ora 5… Se rostogoleau apoi către cabina unde le asteptau deja standerele cu umerașe, încolonate ca la armată și de care spânzurau ținute oacheșe, purtând diverse semnături ale unor “începători”, azi designeri vestiți ; ușa se închidea în urma lor, se mai auzeau doar chicotelile, poveștile lor de fete tinere și, peste toate, vocea mamei Zina , care găsea mereu câte ceva de îndreptat, de punctat, de corectat. Și care le zorea, cu glasul său strident, inconfudabil.

Eu eram deja în platou, intrată în direct si așteptam cu nerăbdare să vină rândul rubricii de modă, rândul Zinei, să i se reverse in platou parfumul mereu altul, s-o descopăr frumos îmbrăcată, impecabil aranjată, volubilă și vorbăreață, știindu-le pe toate, prietenă cu toți, dar mai ales însoțită de  alaiul său de june frumuseți .  Erau FETELE ZINEI –  care, după misterioasa jumătate de oră petrecută în cabina ferecată,  nu mai semănau deloc cu cele de la repetiții…In scenă apareau deodată niște femei răvăsitor de frumoase , înveșmântate în straie alese, machiate și pieptanate ca la carte, cu tocuri nesfârșite și subțiri… Pășeau apăsat, drepte și sigure pe ele, așa cum le învăța mama Zina, care îmi era așezată alături și comenta modelele, neuitând să sublinieze, de fiecare dată, la microfon, că fetele ei sunt nu numai frumoase , ci și deștepte,  studente toate ;  învățasem pe dinafară care , la ce facultate era, căci  Zina repeta obsesiv acest lucru, încercand să alunge din mințile românilor prejudecata că moda ar fi ceva superficial și că cele ce defilează pe podium nu sunt altceva, decât niște femei ușoare, în căutare de barbați cu bani…. Era la inceputul anilor ‘90 , eram toți tineri si în fața noastră se întindea viața, ca un covor pufos ce aștepta să fie presărat cu pașii noștri…

     Și iată-le din nou, acum, în emisiunea mea. A trecut un sfert de secol. Emisiunea e alta, nici titlul nu mai e acela, nici ora nu mai e 5 . Aceeași nu mai sunt nici eu….Vocea Luminiței răzbate însă, la fel de implicat, din difuzoare,  pornind din același car – pe atunci nou, acum învechit : “Repetăm moda!”….Lipsește însă Zina. Zina nu mai este, în locul ei e tăcere… Au rămas însă “fetele sale”, crescute deja, trecute prin viață,  realizate, pe la casele lor, cu copii mai mari sau mai mici, cu un munte de amintiri așezat pe umeri. La fel de frumoase însă, la fel de distinse. Nu mai poartă astăzi ținutele alese de mama Zina. 

Au venit însă la fel de elegante ca atunci ( Dana Săvuică și-a pus chiar și pălărie, făcută de echipa Zinei, de la Casa de Modă Venus), au venit îmbrăcate mai toate în negru – cod al tristeții lor nemăsurate – deși și-au propus să nu vorbească despre Zina plângând, ci cu glasul limpede și  rimelul intact, cu amintiri vesele, așa cum i-ar fi plăcut mamei Zina să le audă. 

   Muzica se insinuează printre siluetele lor încă zvelte și, conduse de ritmul său, “fetele Zinei” parcurg traseul de altadată pe sub privirile mele sufocate de nostalgie, imaginându-și că mama Zina le privește și ea , de undeva, de sus, din spatele pădurii de reflectoare spânzurate de tavan..

Așa simt, probabil și ele, “fetele Zinei”. Apoi se așează alături de mine, pe canapea și…încep poveștile. 

…Dar nu vă voi spune mai multe. Căci vă voi alunga curiozitatea și nu veți mai alege să priviți ediția noastră de astăzi . ATENȚIE! Ora 15,00! TVR2!