M-am tot întrebat, atunci când am pornit în călătoriile mele, ce ne face, oare, să ne dorim cu atâta ardoare să ne mișcăm prin lume? De ce nu numai eu, ci și toți cei pe care-i cunosc, suntem atât de excitați de dorul de ducă, de ce ne atrag într-atât depărtările, de ce unii dintre noi își drămuiesc câte un an întreg bănuții, pentru a-i toca mărunt, la un moment dat, în doar câteva zile, obligatoriu însă departe de casă?
…Fac parte dintre acei ce-și iubesc adânc țara. Subliniez “adânc”, pentru că, în ultima vreme, adâncimile astea s-au cam pierdut, patriotismul a devenit o mascaradă, fluturată de unii în scopul “măririi” lor. Iar altora, le produce pur și simplu greață. Eu îmi iubesc țara ; nu mi-e rușine s-o spun și n-aș părăsi-o niciodată, cu toate dezamăgirile pe care constant mi le provoacă, în ultima vreme. Nu ea, ci oamenii săi. Și totuși, cu toată iubirea asta a mea, deloc de fațadă, și eu, la rându-mi, abia aștept vacanțele pentru a o zbughi în lume, departe de locurile pe care le știu amestecate cu români. De ce, oare? Întrebarea asta nu contenesc să mi-o pun, cu aceeași râvna cu care de fiecare dată, îmi înghesui prin bagaje cele necesare îndepărtării mele temporare de țara pe care o iubesc…
Indepărtare, cu orice preț, care va să zică. De ce o fac eu? De ce o fac toți ceilalți? …Cred că, până la urmă, este vorba de dorința de evadare….La început era dorință de cunoaștere : să vezi cum e la alții, să răspunzi tentației “fructului oprit” atâția ani, să guști din plăcerile unor astfel de drumuri : fascinantul zbor cu avionul, co fortul – mai mic sau mai mare – al unui hotel, cu micul său dejun inclus – semn al unui răsfăț pe care ți-l dorești un an întreg de mic dejunuri preparate pe fugă, în strâmta ta bucătărie de bloc ; apoi limba, diferită de a ta, pe care o auzi în jur, descoperirea în realitate a unor locuri pe care le văzuseși acasă, în pozele de pe net, un shopping cu mărfuri și prețuri pe care mai mereu le găseai mai atrăgătoare decât în țara ta. Dar asta a fost la inceput. După care călătoriile au devenit un loc comun. Urcăm în avion cu seninătatea cu care ne introducem în tramvaiele de acasă, hotelurile ne par ceva firesc, micului dejun am început să-i găsim destule cusururi, mărfurile din mallurile lumii nu ne mai par atât de diferite de cele de acasă si oricum, cel putin la fel de scumpe. Da, rămân obiectivele turistice, oricând fascinant de descoperit. Și totuși de atâtea ori revenim în aceleași locuri, pe care le-am învățat pe dinafară, dar in care ne-am simțit atât de bine, încât ni s-au lipit de suflet. De ce?
…Repet : cred că este pur și simplu dorința de evadare. De a ne îndepărta de lumea în care trăim și care tot mai des ne agresează, aducâdu-ne la supărare, disperare și uneori chiar, la sinucidere.. De a nu mai auzi, la televizor, grozăvii apocaliptice, rostite cu clăbuci la gură, sub generice-bombă, care nu anunță de fapt nimic. De a nu mai vedea mereu aceleași chipuri, care promit, fără să se țină de cuvânt.
La fel cum, în fiecare primăvară, executăm , in casele noastre, curățenia… de primăvară, tot așa, în fiecare vacanță dorim să facem o curățire a sufletului, a minții. Și nu o putem face acasă. Pentru că aici totul pare a fi îndreptat împotriva liniștii noastre. Nu mai vrem să simțim, măcar pentru o vreme, rotindu-se deasupra noastra stoluri de vești proaste, nu mai vrem să auzim grobienii de la ghisee, tarabe, din mijloacele de transport în comun, ba chiar prin blocurile în care ne înghesuim existența. Nu mai vrem să vedem, o vreme, oameni triști și încruntați, nu mai vrem să ne îndesăm, în coșul de la supermarket, aceleași mărfuri de care ne-am plictisit și, chiar dacă ne reîntâlnim cu ele prin magazinele planetei ( căci globalizarea lucrează, nu stă degeaba!) , prețurile în alte monede naționale le fac să pară un strop diferite…
Nevoia de a călători prin lume nu mai poartă demult într-însa adieri de snobism. Nicidecum! Este doar dorința de a fugi , măcar pentru o vreme, de lumea cenușie ce ne ține prizonieri un an întreg. De a ne îmbrăca în alte culori, de a respira într-o altă cadență, de a ne așeza pe cap ochelarii de cal ai vacanțelor, care să ne împiedice să mai vedem hârtoapele de pe margini, călăuzindu-ne privirea doar către “înainte”-le frumos, la care niciodată nu am contenit a visa.
Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : APURETIN SLIM
Comentează