Cât de însemnate sunt diplomele în viaţa unui om? Carierele noastre depind, cu adevărat, de numărul anilor de studiu şi de notele luate în facultate? Dar fericirea noastră?
De câte ori privesc în urmă, mie mi se pare că sunt aceeaşi, neschimbată prin cotloanele minții mele, de pe la vreo 14- 15 ani, dar e tare posibil ca memoria mea să fie înşelătoare. În orice caz, de-o viaţă întreagă trăiesc cu senzaţia că lucrurile cele mai însemnate le-am aflat atunci, în anii de liceu. În anii aceia am citit cele mai multe cărţi, mai multe chiar decât în anii Facultăţii mele de Litere, şi tot atunci am învăţat să scriu cât de corect şi de bine îmi stă mie în putere. Anii de şcoală care au urmat au fost doar ani de bucurie şi revelaţii căutate cu tot dinadinsul.
La nivelul puterii mele de înţelegere şi acceptare, sigur că fiecare pas pe care l-am făcut în viaţă a avut rolul lui. Însă nu cred că pe băncile şcolii am căpătat puterea de a îmi câştiga existenţa, chiar şi aşa chinuită cum e ea într-o ţară ca a noastră. Nu adunând multe diplome prin sertare, mai multe decât ale celor din jur, am izbutit să ies din rând. Ci, făcând teze de licență, am înțeles mai bine lumea în care trăim și mi-a fost mai ușor să fiu eficientă găsindu-mi mie rosturile, înţelesurile şi, mai ales, neînțelesurile, după o viaţă de om trăită pieptiş.
Trebuie să recunosc și că vreo câţiva, nu mulți, dar dintre cei mai dragi, mai culţi, mai speciali oameni alături de care am lucrat de-a lungul timpului, oameni de la care am avut ce învăţa, nu aveau facultate deloc. Câţiva dintre cei mai proşti, mai inculţi, mai îndărătnici în ale minţii şi în ale culturii aveau diplome de doctorat pe care nici nu le contestase nimeni. Destule talente excepţionale în ale scrisului, peste care am dat de-a lungul vremii, absolviseră facultăţi în care se chinuiseră să înveţe să măsoare şi să proiecteze tot felul de fişe contabile sau încâlceli de fire ori ţevi… Am dat şi peste o grămadă de absolvenţi de filologie sau jurnalism care scriu plat, imbecil şi, foarte adesea, fără să ştie reguli de bază ale limbii române. Cunosc şi mulţi absolvenţi de şcoli sofisticate, unde se intră greu şi se învaţă mult, care şi-au pierdut vremea în facultăţi aşa zis vocaţionale şi nu au profesat niciodată nimic legat de domeniul în care s-au şcolit cu obidă, ci au devenit antreprenori în domenii dintre cele mai neașteptate. Şi mă minunez mereu de faptul că foarte multe texte splendide, pe care le-am citit cu ochii în lacrimi, le-am primit de la fiinţe pe care eu le credeam a fi minim profesori universitari, iar ei erau tineri elevi în vreun orăşel de provincie. Citește mai departe…
Comentează