În perioada comunistă, oamenii se grăbeau să se întoarcă acasă la o anumită oră, dacă erau în vizită sau prin oraș. Pentru că așteptau un telefon.
Expresia „aștept un telefon” nu mai este folosită astăzi. Nu mai așteptăm telefoane, apelurile pot veni oricînd și le putem prelua de oriunde ne-am afla, grație micului aparat din buzunar.
A fost o perioadă când telefonul din casă era un obiect extrem de important, care avea propriul său loc, de obicei pe o măsuță specială (chiar „masă de telefon“ se numea în magazine), era așezat elegant pe un mileu sau pe cartea de telefon, cu un carnețel de notițe și un creion alături.
Astăzi, avem adrese de e-mail, conturi pe Facebook, bloguri personale, smart-phone-uri, internet pe mobil, dvd, xbox, computere…Zilnic avem acces la informații transmise de oameni pe care e foarte puțin probabil să-i cunoaștem vreodată….
Cu toate acestea, parcă suntem mai străini unii de ceilalți, însă continuăm să existăm într-o societate dominată de lupta pentru bani, avere, faimă…
Majoritatea oamenilor supraviețuiesc într-o lume în care a fuma, a bea până la inconștiență sau a te droga sunt realități acceptate cu indiferență, ca parte a unei normalități, a banalului sau, cel mult a faptului divers.
Așa încât, dacă în această lume ai gasit o oază de liniște, ai o familie care încă ridică ochii spre cer și-L recunosc pe Cel Atotputernic ca fiind parte din viața de zi cu zi, ești un om fericit.
Dincolo de orice tehnologie, există omul. Încă există. Omul care nu mai așteaptă ca pe vremuri un telefon și nu e nici prada sigură a tehnologiei contemporane. El are legătura directă și permanentă cu cerul.
Comentează