Show TV

Dialog între generații, peste ocean și peste ani, la prima ediție RIVALII. VLAD GORGOS, “părintele” MILLENIUM, înțeapă tânăra generație

   

       Una din marile surprize ale primei ediții a noului show de divertisment al Televiziunii Române ( o puteți viziona astăzi, la ora 15, pe TVR2!) o reprezintă prezența, in platoul de filmare, a special guest starului “MILLENIUM” – renumita trupă de la Chișinău. Minunații artiști vor demonstra că “dialogul generațiilor” funcționează. Și o vor face în felul lor, muzical, la înălțime : MILLENIUM ne vor  împărtăși unul din marile lor succese : piesa “WILL YOU STILL” face parte din repertoriul vestitei trupe de peste ocean CHICAGO, in mare vogă acum  jumătate de secol. Talentații artiști moldoveni, “crescuți” și păstoriți de cunoscutul VLAD GORGOS, au îmbrăcat melodia în haina secolului XXI și…au transformat cântecul într-un nou hit. Și…ce să vezi?!? Artiștii din originalul CHICAGO au ascultat noua versiune a șlagărului lor si au fost de-a dreptul impresionați, lucru transmis de chitaristul Dawayne Balley tinerilor artiști din Chișinău, prin  intermediul unor mesaje cât se poate de elogioase. ( vezi mai jos!) 

    In emisiunea de astăzi veți putea aplauda prestația minunaților componenți ai MILLENIUM- Chișinău, dar și asculta intervenția plină de tâlc a mentorului și călăuzei lor. De altfel, domnul VLAD GORGOS ne-a transmis “la cald”, după filmări, opiniile sale despre emisiunea la “botezul” căreia a avut șansa să participe: 

    “ …Iată, în sfârșit, o emisiune care va fi asteptata de telespectator.Felicitari!!!
Eu nu tin minte sa fi avut conflict cu parintii ; căci, copil fiind, aveam în orice moment  ce face.La varsta de 6 ani ascuțeam haragii de legat via,  cu bardița făcută pentru mâinile mele. Cu cat mai mare ma faceam, cu atat mai multe aveam de facut pe langa casa. La scoala eram printre primii si la invatatura, dar si la sport si desigur la muzica. Conflicte nu existau.Niciodata nu le-am reprosat parintilor ca “nu-s ascultat”, ba dimpotrivă,  EU ascultam si băgam la cap! .Asa i-am  crescut pe Sandu, pe Catinca… Drept care, azi nu-mi reproseaza nimic, ci au doar recunostinta.

     Ascultam, la emisiune, tinerii – rivalii nostri ! – si la un moment mi s-a facut tema de ziua de maine. I-auzi : ei au internet ,  si mai au și cate un psiholog,  pentru parinti “neascultatori”! Nu-i dor  seceta, inundatiile, unuia nu-i placea scoala…În plus, gasesti totul de-a gata,  la Mall. Iar dacă lucrurile nu merg,  plecăm in lume, nu-i așa? Dar Tara?!? Caci pentru generatia de azi au murit eroii, ‘89! 

     La urmatoarele editii să invitati si cate un reprezentant de la Ministerul Educatiei, de la Ministerul apararii! MAI ALES al apararii, ca sa vă spună daca și soldatii le tot  reproseaza comandantilor.

     In spatele meu, în public,  auzeam aceleasi pareri…” 

Iată și schimbul de mesaje între CHICAGO și MILLENIUM, pe tema melodiei -cover “Will you still love me”, pe care o veți putea asculta astăzi, la ora 15,00 , pe TVR2, in cadrul primei ediții a emisiunii “RIVALII…cu Marina Almășan”

Publicitate