Mă declar “inexpertă” totală, la acest capitol. Mi-a plăcut să-i adulmec, să-i privesc feliați frumos, pe farfuriile festive, prin vitrine sau fotografii. Îmi amintesc cum desprindeam rotocoalele mustind a multă nucă , din cozonacii mamei, care îi executa nu doar de Paști, ci și așa, din senin, când vreunuia din noi li se făcea “de cozonac”. Dar cumva nu m-am priceput să învăț a-i face. Cand am fost nevastă și mamă, am avut câteva tentative, deloc eșuate. Am văzut că e și greu, dar totuși nu e, atunci cand îi faci pentru cineva drag. Apoi soții s-au dus, copiii s-au împrăștiat, cozonacii home-made s-au cuibarit în amintiri, făcând loc celor primiți dintr-o direcție sau alta. Cei ai mamei continuă să fie cei mai buni, pentru ca, în loc de nucă, au dragoste, iar rahatul este înlocuit cu empatie. Singura empatie din lume cu adevarat…”empatică”. Dar odată cu trecerea anilor, cozonacii mamei primesc și ei amprenta vârstei sale : nu mai “cresc” atât de semeți, fundul le este ars, parcă nici gustul nu le mai este la fel. O suspectez pe mama că , nemaivazând bine, încurca gramajele din carnețelul în care rețetele sunt notate mărunt, cu ochii tinereții. Dar eu îi laud de fiecare dată și mama se bucură. Până la urmă viața este făcută din mici compromisuri, mai cu seamă când ele vizează fericirea celor dragi.
Una peste alta, la mine acasă, din pântecele cuptorului, nu au mai ieșit demult cozonaci home-made. Și nici dietele nu mi-i permit, căci cântarul sta la pândă, avand în loc de ac, o adevărată baionetă.
Anul acesta va fi însă un Paște chiar atipic. “Pregătirile” lui îmi sunt cofiscate de noul proiect de televiziune , care astăzi, bunăoară, cand creștinătatea este atât de efervescentă, mă mai ține încă în captivitatea depărtărilor. Astăzi, eu și Marian ne amestecăm, cu camera de filmat în functiune, cu zumzăiala de sacoșe din zonele comerciale ale Lisabonei… Mâine, în zori, când voi fi în sfârșit acasă, îmi voi linge rănile unui drum deloc ușor și voi încerca să ma readaptez la liniște. Da, voi avea și ouă colorate, neînroșite de mine, ci primite de la fratele și cumnata mea, da, va fi și cozonacul mamei, careia i-am tot furnizat, în săptămânile trecute, ba făină, ba zahăr, ba stafide, iar acum câteva zile, într-una din discuțiile telefonice obligatorii ale deplasărilor mele, îmi povestea că , împreună cu tata, dau nicile prin mașina de tocat. Mi-a mirosit deodată a copilarie și dragoste, aici, în camera mea cu vedere la grădină, din Ambasada României la Lisabona. Și parcă a sărbatoare. Deși pentru mine, cea mai mare sărbatoare o reprezintă respirația alături a părinților mei…
…Acasă mă așteaptă, pregătite, darurile pentru toată lumea. Am alergat dupa ele pe peste tot, în cele câteva zile înghesuite între Londra și Lisabona, le-am împachetat frumos, le-am pus bilețele și …iepurașul a luat “pe loc repaus”, până la întoarcerea mea. În rest, așa cum spuneam în postarea mea de dimineață, de pe Facebook, ne-am planificat, împreuna cu Marian, să începem cât de curand montajele pentru edițiile următoare. S-a adunat destul material filmat, în ultimele țări, peste câteva zile plecăm spre nordul continentului, așa că…noi nu prea mai știm ce înseamnă sambete, duminici, sărbatori. Iar dacă Iepurașul va veni și la noi…cred ca îl vom transforma în miel de Paști😄, căci eu, una, nici pe acesta n-am apucat să-l vâr în frigider! Și de aceea ma uit așa, cumva “din afară” , la vânzoleala iscată în jur, în aceste zile…
Una peste alta, așa cum sărbătorile nu sunt peste tot la fel, ele nici nu se întâmplă la fel în fiecare an. Anul acesta va fi unul “de sacrificiu”. Căci, la urma-urmei, despre sarcificiu este vorba de Paști, nu-i așa? Dar și despre Înviere. Așa că e de bine. La anu’ sigur, din culorile dobândite de viața mea, voi colora și eu ouăle mele. Și poate ma voi apuca și de cozonaci. Sper să văd bine literele mărunte din carnețelul cu rețete, pe care mi le dicta mama, cand eram adolescentă…
Sărbători fericite, dragii mei!
Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : HEPATOSUPORT
Comentează