Bombănelile Marinei Editoriale

Despre cremele antirid și dezastrul din TVR

 

Uraaaa!!!! Victorieeee!!!   Misterul “găurii negre” numită TVR și care a înghițit sistematic banii contribuabililor a fost, în sfârșit, elucidat! Grație zelului unuia din membrii noului Consiliu de administrație, în subsolurile întunecate ale instituțitiei, probabil printre osemintele unor foste fosile TVR-iste căzute la datorie ( adică în timp ce delapidau) , au fost descoperite stocuri halucinante de –  citez din scrisoarea care a făcut ieri înconjurul Planetei : Creme volum bust, care conferă fermitate, tonifiere și volum sânilor, Sare de baie antistres, Apă de gură în cantități impresionante, Spumă de baie GENERA, Loțiune după plajă, tot GENERA, Complex Detoxifiant, Protecție urinară, Pastile SOMN UȘOR, Protector hepatic, spumante de baie, creme antisolare, creme antirid pentru toate gusturile.(“Gusturi”?!? Până și Radu Banciu se întreba aseară dacă, mai nou, cremele antirid se mănâncă!).

 

Bref! Dragi telespectatori, agonia postului public s-a încheiat! De acum știm exact, și dumneavoastră și noi, de ce nu au mers bine lucrurile, de ce am realizat programe proaste, de ce ne-am ghiftuit cu salarii mari și am colindat mapamondul pe banii rupți de la gura poporului; avem corpul delict și putem pune la zid vinovații!
Ei, dragă doamnă Oana Stănciulescu, membru în Consiliul de administrație al TVR și autor de scrisoare – cu siguranță,un om de ispravă ( refuz să cred că locurile în CA presupun tumbe amoroase prin paturile politicienilor, sau alte criterii decât valoarea și priceperea!) – dați-mi voie să vă lămuresc public – căci public ați simțit și dumneavoastră nevoia să vă afirmați excesul de zel. Altminteri, lăudabil, în esență, pentru că și noi, ăștia din interior ( sau MAI ALES NOI!) abia așteptăm să auzim zăngăt de cătușe în consecința situației în care ne-au adus vremelnicii conducători care s-au perindat prin fruntea noastră.
Să vă spun eu, așadar, ce e cu cremele astea care v-au scos pe dumneavoastră din minți! Nu de alta, dar au o legatură directă cu echipa mea și emisiunile noastre, și , mai mult, dat fiind că dezinformarea despre TVR e în floare, n-aș vrea ca lumea să creadă, grație dvs, că noul președinte al TVR, fiind femeie, și-a comandat, pentru tot mandatul, creme pentru corp și spumante pentru baie!
Fără să știți ( deși cei 3700 de lei pe care-i primiți doar pentru a participa la 1-2 ședinte pe lună ar trebui să vă oblige ca măcar să vă documentați, înainte de a arunca epistole belicoase în eter), ați călcat pe coadă o întreagă echipă, cu mine în frunte, căci ne-ați făcut brusc să ne simțim infractori ( nu că ar fi prima oară!). De aceea, haideți să elucidăm misterul descoperirii dumneavoastră epocale. În scrisoarea dumneavoastră, adresată nuștiucui ( nouă, salariaților, în niciun caz, pentru că noi am simțit pe pielea noastră unde s-au dus banii instituției și speram, sincer, ca dumneavoastră să-i luați de guler pe vinovați și să-i trimiteți acolo unde le e locul!) ați menționat că toate produsele decoperite de dumneavoastră ” fac parte din lista de cumpărături a TVR”. Nu vă judec prea tare: unui om care a declarat public că nu se uită la programele Televiziunii Române- deși a fost pus s-o administreze! – nu-i poți cere să fie riguros în analizele sale. Nu ne-ați văzut emisiunile, dar e bine că nu v-au scăpat cremele, loțiunile și suplimentele nutritive din magaziile noastre. Poate dumneavoastră nu folosiți gel de duș sau apă de gură, dar noi să știți că din ele trăim. Da, ați auzit bine! Din ele, și din loțiuni după plajă și din cremele de volum bust , din cele antirid și chiar și din ceaiurile “Somn ușor!”. Le-am obținut, la pachet cu niște bănuți prețioși, după șiruri întregi de umilințe și osanale pe la ușile celor cu bani. Ați încercat vreodată să obțineți o sponsorizare? Nu vă doresc! Cu ele, cu cremele acestea care v-au contrariat pe dumneavoastră, ne-am plătit noi, ani în șir, invitații, personalitățile, vedetele, pentru onoarea de a fi călcat pragul sărmanei noastre instituții, în condițiile unei crize financiare crâncene. Sumele mari de care vorbiți dumneavoastră există, nu spun, în TVR, dar se bucură de ele doar câțiva colegi mai șmecheri, care au ajuns “pe poziții” ca și dumneavoastră, adică “recomandați din afară”. Noi ăștialalți, prea-mulții, cum v-ați obișnuit să spuneți, facem echilibristică pe firul unor bugete tinzând către zero, pentru a ne putea face meseria. Pentru a rezista. Și le suntem recunoscători sponsorilor noștri până la cer și înapoi, pentru faptul că, crezând în noi ( ei se uita la emisiunile noastre!) , ne-au umplut magazia ; chiar și cu creme, ceaiuri și șampoane, și asta ca să nu fie nevoită instituția să consume banii contribuabilului pe invitații din emisiunile noastre.
Dar ce să știți dumneavoastră, stimată doamnă? Dvs ați venit de câteva luni și veți pleca peste alte câteva, uitând și că ați trecut pe aici, iar noi vom rămâne să luptăm cu răul făcut de cei care, asemenei dumneavoastră, “au trecut pe aici”, și vom încerca să punem pe picioare instituția în care ardem pentru profesia noastră și care ne este, făra a deveni patetici, o a doua casă.
Datorită unor persoane ca dumneavoastră, care lansează fumigene ușor de îmbrățișat de către populația și așa aburită și confuză, imaginea Televiziunii Române nu va putea fi niciodată restabilită. În nemernicia mea, credeam că, odată intrați în joc, membrii CA devin trup și suflet cu instituția, cu fiecare din salariați, de la Președinte până la ultimul mașinist, că veți face corp comun cu noi în lupta pentru ca această instituție să-și recapete demnitatea și renumele, într-un cuvânt, strălucirea de altădată. După atâția ani, Televiziunea Română este condusă, în sfârșit, de un profesionist din interior, și nu de un lider parașutat din neant și obsedat de afaceri cu miză personală dar indiferent față de problemele instituției . Lăsați-ne să încercăm să ne ridicăm, în acest nou context care ni s-a oferit; nu declanșați războaie paralele, cu mize derizorii! S-a furat, e-adevărat, mult, mult de tot în Dorobanților 191, decenii întregi. Așa cum îndemnam și în alte rânduri, invitați, vă rog, DNA-ul la o cafea și îndrumați-i spre adevărații suspecți! Lăsați nevinovatele creme antirid, pentru care instituția, vă repet, n-a cheltuit niciun leu : nu ele sunt cauza prăbușirii TVR!
….În rest, stimată doamnă Oana Stănciulescu, poate chiar sunteți o persoană de ispravă, dar vă rog, nu vă lăsați manipulată, încercați să ne cunoașteți, nu ne mai priviți ca pe o șleahtă de infractori, priviți-ne programele și încercați să ne și iubiți. De aici începe schimbarea.

23 comentarii

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • Sunt aici pentru a da mărturie despre cum m-am întors pe soțul meu, care mi-a lăsat timp de 3 luni, acum, ne-am căsătorit timp de mai mult de 7 ani și au ajuns doi copii. lucru mergeau bine cu noi și întotdeauna suntem fericiți. până la o zi soțul meu a început să se comporte într-un mod care nu am putut înțelege, am fost foarte confuz de modul în care el mi-a și copiii trata. mai târziu, că luna nu a venit din nou acasă și el ma sunat ca el să divorțez, l-am întrebat ce am făcut greșit să merit asta de la el, tot ceea ce se spune este că vrea un divorț că mă urăsc și nu doresc să mă vadă din nou în viața lui, am fost nebun și, de asemenea frustrat, nu știu ce să fac, am fost bolnav timp de mai mult de 2 săptămâni, din cauza divorțului. Îl iubesc atât de mult el a fost totul pentru mine fără să-i viața mea este incompletă. Așa că am decis să spun meu co-lucrător și când i-am spus carapacea ei mi-a spus că există o vrajă de fugă psihic numit preot Zubairt că ar trebui să-l contacteze pe care el poate rezolva problemele mele. Deci, ea mi-a dat mesajul său și site-ul său și am contactat preotul Zubair și a explicat tot ceea ce sa întâmplat cu el. Și el doar spune-mi să nu vă faceți griji că soțul meu a fost de gând să se întoarcă la mine la fel cum a plecat am crezut că a fost o glumă. Dar a fost o surpriză pentru mine când se întâmplă modul în care preotul Zubair a spus. Acum sunt o mărturie lăsând ceea ce poate face preotul Zubair. Așa că dacă trec prin probleme similare la fel cum am fost la fel de bine vă puteți contacta Preotul înțelept Eu știu că va rezolva în continuare problema ta. Aici este Zubair e-mail Înțelept zubairespiritualtemplo@gmail.com

  • ceva nu se leaga. daca s-au dat bani pe acele produse nu sunt sponsorizari. deci ori sunt de la sponsori, caz in care nu s-au dat bani pe ele, ori nu sunt si atunci TVR a bagat mana in buzunarul nostru.
    PS: imaginea TVR e praf in primul rand din cauza multor emisiuni proaste.

    • Doamnă, cred că și un dialog cu pereții ar fi fost mai coerent! De vreme ce vorbim de sponsorizare, ce-i tot dați cu banii pe care i-a plătit TVR?!? Vedeți ce ușor a reusit dra Oana Stănciulescu să sădească aburi în mințile cititorilor?..

      • poate ne abureste dna stanciulescu, dar poate ne aburiti dvs. in aceste conditii tonul pe care l-ati folosit e complet nepotrivit.

        • Doamnă, credeți-mă, răspund de citeva zile la aceeași întrebare : de ce a dat TVR bani pe cremele din magazia sa?Mă aflu exact în situația ” Cineva aruncă o piatră în apă, și 30 de deștepți sar s-o scoată!” Cam asa s-a întâmplat cu dezinformarea aceea despre creme! Dacă v-a lezat tonul meu, vă rog să mă scuzați? Haideți să facem schimb pentru o zi, să vedeți cum e să te acuze lumea pentru vini închipuite!

  • Pai doamna pe de o parte are dreptate. Atata timp cat acele creme nu au fost folosite, inseamna ca nu au fost necesare si ca acei sponsori au primit publicitate degeaba!

    • DE CE NU CITITI CUVINT CU CUVINT – SE STIPULEAZA CLAR : “Cu ele , cu cremele acestea care v-au contrariat pe dumneavoastră, ne-am plătit noi, ani în șir, invitații, personalitățile, vedetele, pentru onoarea de a fi călcat pragul sărmanei noastre instituții, în condițiile unei crize financiare crâncene.”
      ACUM ATI INTELES CA ELE AU FOST FOLOSITE PENTRU PLATA INVITATILOR ??? (in loc sa fie platiti cu bani, cum ar fi normal)

      • Pai daca au ajuns la casat, inseamna ca nu au fost folosite! Ce nu intelegeti? :))) Daca nu au fost folosite, inseamna ca nu erau necesare, sau au fost prea multe. Rezulta, tot ce se caseaza acum este marfa pentru care firmele au primit publicitate degeaba pentru ca nu a fost utila!!!

        • Stimate cititor încăpățânat, să vă explic tot eu, autorul : când faci un contract, nu știi exact câți invitați vei avea în emisiune peste două spătamâni: 10 sau 20. Estimezi 15. Vin 12. E ca și la piață, doamnă ( domnule) ! Aștepți musafiri, cumperi pentru trei familii, îți vin numai două. Ce te faci cu șnițelele rămase în plus? Le mănânci!- veți spune. Corect! Numai că șnițelele sunt ale dumitale, poftă bună!, iar cremele, odată intrate în TVR, sunt ale TVR-ului. Deci..nu le-am putut “mânca” noi! ( deși, într-o Românie în care se fură copios, am fi putut, dar…după cum vedeți produsele au rămas prin magazie). Vă înțeleg dezamăgirea, e tare incitant să găsesti noduri în papură, doar că…nu le căutați bine!

          • Nu, ca să puteți mânca dvs altceva!( în particular va spun și ce!?)

          • In calitate de telespectator “aburit si confuz” va adresez urmatoarele:
            Stimata doamna , daca sustineti ca “le-am obținut, la pachet cu niște bănuți prețioși ,pentru care instituția, vă repet, n-a cheltuit niciun leu”, ori dezinformati, ori sunteti in eroare, (sau nu intelegeti mecanismul). In acest caz ele nu au ce cauta in lista cu obiecte de inventar propuse pentru casare, intrucat sunt inregistrate cu valoare de achizitie , deci achitate din bani publici de catre institutia unde activati. Atunci vine intrebarea/intrebarile – 1.De ce au fost achizitionate? 2. Care dintre invitatii dv. statea rau la capitolul bust? Pe mine personal nu ma intereseaza nici bustul dv si nici al invitatilor dv.

          • Acu’ nu mai știu, stimate/stimată domnule/doamnă Voicencu, tocmai ce am citit același comentariu, trimis pe pagina mea de FB de o doamnă , Voicencu. Acum văd că îmi scrie soțul. Mă bucur că întreaga familie Voicencu este conectată la problema cremelor din TVR! Inseamnă că toate celelalte probleme ale vârstei ( pilule, reumatisme, tensiuni, taloane de pensie, facturi, nepoți, Alzheimer etc) au fost rezolvate! Mă bucur sincer pentru dvs, sunteți niște pensionari fericiți! Vă doresc și dvs, domnule Voicencu, tot binele din lume, toleranță, dragoste și pace. Iar dacă doamna nu reușește să va creeze o atmosferă pozitivă în familie, astfel încât să priviți detașat la “urâtul” lumii înconjurătoare, vă invit în echipa mea, e o echipă tânără, de copii frumoși și binecrescuți, de a căror pozitivism și dragoste de viață sigur vă veți contamina!

          • Si totusi, de ce sa incepi sa ataci utilizatorul si sa nu raspunzi la intrebare? Ce rost avea sa atrageti atentia la familia Voicencu, la ce fac ei, ce probleme sau interese au ei si asa mai departe. Postarea e publica, oamenii au dreptul sa comenteze la adresa postarii si daca v-ar fi deranjat acest lucru, ati fi restrictionat comentariile sau ati fi transmis acest mesaj printr-un alt canal. Nu asa era firesc? De ce sa ironizam persoana, in loc sa discutam despre problema in cauza, din moment ce, din ce inteleg eu, dvs. incercati sa va justificati, sa va aparati in fata gurilor rele.
            Acele produse au fost achizitionate din banii (publici ai) institutiei, asta e clar. Ca erau pentru invitati, ca nu erau pentru invitati, ca ati avut sau nu un rost pentru ele, niste bani (foarte multi) s-au dat, iar achizitia a fost una cel putin proasta din moment ce s-a risipit o cantitate atat de mare. Negati aceste lucruri? Pentru ca toata postarea dvs. nu face decat sa ne explice unde se duceau acele creme, dar nu explica “De ce era nevoie de o cantitate atat de mare de creme pentru invitati -erau intr-adevar atat de multi pe luna? Este o astfel de investitie din partea TVR una eficienta? Existau solutii spre a evita cheltuieli atat de mari (creme mai putin costisitoare, de la sponsori mai mici, inchirierea hainelor pentru prezentatori in loc de achizitionarea lor, contracte cu diversi furnizori care ofera reduceri la depasirea anumitor cantitati de produs, economii dintr-o parte sau din alta etc.)? Daca sponsorii chiar va vizioneaza emisiunea si sunt pasionati de content-ul pe care il difuzati, de ce nu s-au putut oferi aceste creme gratuit din partea lor, in scop de promovare?” Cred ca astea sunt realele intrebari pe care Oana incearca sa le adresese prin “dezvaluirea” pentru care ati condamnat-o atat de aspru. Si parerea multora este ca aceste intrebari nu sunt deloc absurde, sunt intrebari pertinente si justificate din moment ce discutam despre bani publici, nu credeti?

          • Dragă Cristina, după cum vezi nu arunc niciun comentariu la gunoi, deși pârghia e în mâinile mele. Consider, da, că fiecare om are dreptul la opinie. Înainte însă de a da cu pietre, fiecare trebuie să se informeze. Altfel, devine dacă nu nedrept, măcar ridicol. Sau invers.
            Pentru că m-ai prins într-un moment de relache, am sa-ti răspund, în câteva rânduri:
            – daca știi ce este aceea sponsorizare, atunci nu mai vorbi de banii pe care i-a datt TVR pentru blestematele alea de creme! Sunt SPONSORIZARE, adică oferite de sponsor TVR-ului, pt a sprijini o anumită activitate, în speță emisiunea mea! La finalul fiecărei ediții, pentru că nu am niciun ban de la TVR pentru a-mi plăti invitații, echipa mea le oferă, în semn de mulțumire pentru prestatia lor, cadouri din partea sponsorilor noștri.
            – când are loc încheierea de contract, nu pot estima câți invitați voi avea în săptămâna respectivă : 15 sau 50, așa că merg pe o medie de 30. Dacă am mai puțini, rămâne un surplus de produse de la sponsori.Desigur că ele au o valoare, în acte, căci și sponsorizarea asta are o anumită anvergură, în contract se stipulează clar valoarea sponsorizării. Acesta este misterul cremelor rămase în magazia Tvr și descoperite de la fel de dezinformata Oana Stănciulescu.
            Sper că acum ești edificată și, dacă mai ai o u bră de nedumerire, întreabă-mă, nu judeca degeaba instituția!
            Cele bune , Cristina! Vară frumoasă și plină de iubire!

          • Mult stimata doamna, numele meu este Voicencu Liliana si va sunt datoare cu un raspuns la replica dv. privind viata mea de familie (se pare ca va intereseaza foarte mult ). Suntem perfect sanatosi atat eu cat si sotul meu, nu luam pilule, nu suferim de nicio boala si nici genetic nu mostenim boli cronice, iar viata noastra de familie este cat se poate de echilibrata si luminata de cei doi copii superbi pe care ii avem impreuna. In calitate de cititor am consaiderat, pertinent, ca am dreptul sa comentez la acest articol in care dv. , pe toti la gramada, ne considerati aburiti si confuzi si sa va atrag atentia ca printre cititori mai sunt si cunoscatori pe care nu-i puteti manipula afirmand ca acea lista de casare, care are VALOARE DE ACHIZITIE, a fost sponsorizare. Ori stimata doamna , sponsorizare inseamna “fara bani”. Daca dv. sustineti cu tarie ca institutia a primit sponsorizare si totusi a platit , inseamna ca tot ce stim, noi cititorii, despre aceasta actiune este fals. Aceasta era intrebarea mea, nimic din tot ce am scris nu a facut referire la familia dv, asa cum ati facut dv in ce ma priveste, evitand astfel un raspuns stiind ca nu-l puteti oferi . De altfel am facut acelasi comentariu pe pagina dv, unde puteti observa ca nu am ascuns numele si datorita faptului ca postarea mea a intarziat sa fie publicat ore in sir. Si tot acolo se poate vedea interesul dv pentru familia mea in loc sa-mi explicati , civilizat , unde gresesc. Datorita acestor “neintelegeri” am recitit articolul dv., incercand sa inteleg unde am gresit , iar surpriza a fost sa descopar ca dv aveti o problema cu toti cititorii care se incapataneaza sa va dea dreptate. Concluzia mea este ca dv ne aburiti nu autoarea scrisorii . Va doresc o zi mai buna decat cea de ieri.

          • Stimată doamnă Liliana, nume conspirativ Dorel. Înverșunarea cu care nu vreți să părăsiți câmpul de luptă ar merita, cred, o cauză mai bună. Eu nu am nicio problemă cu cei care au idei contrare mie, dovadă că toate aceste mesaje contradictorii le vedeți si le citiți. Dacă era cum spuneți dvs, pe site apăreau numai comentarii laudative, caci cheia aprobării și postării lor este în mâinile noastre. Sunt însă un om deschis la dialog, mai ales la cel argumentat.
            Mă bucur ca sunteți sănătoși, și dvs și soțul ( suntem o națiune bolnavă de oameni sănătoși, nu-i așa?) totuși patima cu care vă implicați în cauze atât de mărunte pentru fericirea dvs mă face să cred că ceva probleme ar fi..Poate nu cu tensiunea, reumatismul sau menopauza. Probabil că analizele ies perfecte, și mă bucur sincer, chiar dacă iarăși veți spune că vă ironizez. V-am spus de ieri că nu mai vreau să alimentez acest dialog absurd. Dacă dvs nu puteți înțelege că pentru produsele sponsorizate instituția nu a plătit niciun ban, e deja problema dumneavoastră. E ca și cum minunații dvs copii v-au dăruit un fular, de ziua dvs. Fularul nu v-a costat nimic, însă el are totuși un preț.
            E firesc ca produsele – chiar și sponsorizate – să figureze în documentele contabile, doar sunt ale instituției. Dacă erau ale mele, nu mai stăteau în TVR, ci la mine în sifonier. Pe de altă parte, ele vin în TVR cu o valoare anume – întrucât nu-i poți mulțumi public oricarui sponsor pentru gestul său mărinimos, decât dacă valoarea sponsorizării sale îndeplinește un anumit barem. Prin urmare, concluzionând, produsele – PENTRU CARE TVR NU PLĂTEȘTE NIMIC – intra în instituție PE ACTE, cu valoare, așa sumt înregistrate, așa “trăiesc” și uneori mai sunt și casate, cele care ies din garanție. Vă asigur că nu sunt decât câteva, nu munți întregi, cum probabil vă imaginați.
            Ei, am mai reușit să fac ceva lumină prin neliniștile dvs metafizice?

    • Nu esti doar confuz si incapatanat,esti si foarte prost.Posteaza in Jurnaul National,acolo e pt prostani.

Uscatoare rufe