…eu cred că nici măcar ziua în care a ales Paul să-și aniverseze cei 30 de ani petrecuți pe scenă nu este întâmplătoare. Ascultați-mă pe mine : și tata e ardelean ( pe hartă, obârșia neamului 
meu se află chiar foarte aproape de cea a lui Paul!..) și știu că apropierea unor zile precum 1 Decembrie iscă în sufletul fiecărui ardelean autentic furtuni de sentimente și simțiri, pe care noi, ăștialalți – “miticii”! – nu le vom simți poate niciodată la aceeași intensitate. Dar Paul a vrut ca sărbătoarea lui să se înlănțuie oarecum cu cea a țării. Căci ardelenii pun țara mai presus de orice, poate chiar de pântecele mamei, cele în care au prins viață. Iar Paul e omul care isi numește până și emisiunea de televiziune – una de divertisment, de muzică, de veselie – “Drag de România mea!”, cand putea să-i pună orice alt titlu, mult mai “trendy” și mai în ton cu vremurile in care , pentru cei mai mulți, numele patriei are valoarea unei cepe degerate…
Aseară am fost părtașă, “din umbră” , la succesul lui Paul. Așez ghilimelele din două motive : 
odată că n-am avut nicio altă implicare, decât una emoțională, în cele întâmplate ieri la Sala Palatului, apoi pentru că numai “umbră” n-a fost aseară , în Sala Palatului. A fost strălucire, a fost poveste, a fost un mic Revelion, menit să marcheze nu trecerea într-un nou an, ci trecerea într-un nou deeceniu de succese ale unui băiat simplu, “de provincie”, care și-a depășit poate chiar și propriile așteptări și a ajuns un reper al României și al dragostei de ea.
Am ales să investesc editorialul meu de Ziua Națională într-o cronică sentimentală dedicată ( sau dăruită) unui român adevărat. Sunt un om cinstit și mărturisesc că undeva, pe la începuturile 
lui Paul, l-am suspectat de o oarecare “nesinceritate” : ce nu face/ ce nu spune un artist, pentru a-și cuceri publicul? Este gata să declare orice, să-și schimbe parul precum lupul acela rău, atunci când urcă pe scenă – si o spun cu responsabilitatea celui care a cunoscut artistii în toate ipostazele lor : și pe scenă, și în culise și chiar și acasă. Apoi, încet încet, interacționând cu Paul mai mult decât a-i da un telefon pentru a-l invita la emisiune, m-am convins că aluatul din care e plamădit este cu totul altul, decât în cazul majorității artiștilor. Că sinceritatea și bunul simț sunt reale și reprezintă punctele sale forte. Că dragostea de România nu e de paradă ci face parte 
din ADN-ul său. Paul este exemplul cel mai trainic al ceea ce americanii numesc “self made man”. N-a avut prea multe “din pornire” : un orășel de provincie atât de îndepărtat față de “buricul târgului”, o familie modestă, vremuri deloc ușoare în jur, oameni deloc binevoitori, în majoritatea lor. A avut însă ceva, din belșug : talent și ambiție, bună creștere, forță. Și un Dumnezeu care i-a stat mereu alături și cu care sunt sigură că Paul “povestește” des.
Toate cele de mai sus la un loc l-au adus pe Paul la cei 30 de ani de carieră, la spectacolul în care o sală de 4000 de locuri a lăcrimat, l-a aclamat, l-a aplaudat până la usturimea palmelor, i-a dăruit flori și mici daruri simbolice, pe care artistul le-a comentat cu umorul pe care cândva îl admiram la alt ardelean destoinic – l-am numit aici pe Florin Piersic.
Poate că destulă lume rea ( cu care Paul este deja atât de obișnuit!) îl consideră pe artist unul
care nu are legătură cu vremurile, unul desuet, rătăcit printr-un Prezent ce aparține demult altor trenduri. Să rămână ei cu trendurile! Paul le aparține celor mulți, celor care preferă pâinea făcută pe vatră hamburgherilor din import, celor care cântă “Trei păstori se întâlniră” în loc de “Gingle bells!”, celor care-și pun bucuioc sub pernă, în loc să cioplească dovleci, transformându-i în monștri. Paul este al românilor – de aici și de peste Prut – cei cu care a legat o prietenie artistică pe viață, regăsindu-se în muzica lor atât de sentimentală si în vibrațiile aparte ale sufletului lor, atât de asortate propriului ticăit de inimă.
Aseară, la Sala Palatului, într-un show incandescent cu ecrane colorate, lasere, jocuri de lumini, ninsoare și confetii, cu invitați de primă linie care l-au învăluit cu dragostea sa, cu o “Catenă” ce și-a dovedit încă o dată iscusința de a se apropia de sufletul oamenilor, cu un “desfășurător” în care am regăsit deja experiența omului de televiziune, Paul și-a demonstrat înca o dată buna credință față de public și față de România. Pentru că spectacolul lui FUEGO nu a fost numai unul aniversar, ci a fost un dar oferit romanilor de ziua lor, într-o țară pe care artistul o venerează constant si al cărui fiu iubit este. 
Bravo, Paul, bravo Mirabela Dauer, Theo Rose, Stela Enache, Ioana Dichiseanu, Elena Moșiuc, Alina Sorescu, Nico și ceilalți artiști – instrumentiști și balerini – care au urcat pe o scenă încărcată de suflet și emoție, într-o poveste frumoasă pe care românii de bine o meritau si, iată, au primit-o, de ziua lor!
Rubrică oferită ( ca si spectacolul de aseară! ) de FARMACIILE CATENA : 10 DACII NOI
Comentează