banner marshal garden
Bombănelile Marinei Editoriale

Așteptând, la semafor, cu Simona Halep

 

“Hai să facem treabă, România!” – mi-a strigat Simona Halep, la un stop, zâmbindu-mi de pe un afiș publicitar, lipit de geamul unei bănci. Stopul a fost destul de lung, așa incât am avut timp nu atât să-i privesc chipul drăgălaș, pe care-l știam atât de bine, ci mai ales pentru a medita puțin la cuvintele sale. Da, știu, nu sunt ale sale, ci ale copywriter-ului plătit de Banca Transilvania, instituție cu care starul a semnat, probabil, un baban contract de publicitate. Dar, indiferent ce minte l-a născut, îndemnul ascunde multă înțelepciune, iar rostirea sa de către cea, care a demonstrat că “se poate”, i-a adăugat greutate si valoare… M-am gândit, pentru o clipă, profitând de cârdul de mașini în care eram inclusă, la esența acestui îndemn. La viteza care ar fi luat-o România pe calea progresului, dacă fiecare suflet al său ar face ceea ce a făcut Simona. Fiecare în domeniul său , firește. Dacă am fi cu toții la fel de harnici, serioși, implicați, ambițioși, dacă înfrângerile nu ne-ar demobiliza, ci dimpotrivă, ne-ar face și mai puternici, și mai hotărâți. Dacă ne-am iubi putin mai mult România. Și nu numai declarativ.

 Eu cred, cu tărie, că în fiecare din noi există câte o Simona Halep. Indiferent, dacă în locul rachetei de tenis se află un bisturiu, un stilou, un fierăstrău, un polonic, mouse-unui calculator sau manșa unui Boeing. Eu cred că fiecare din noi, dacă am schimba, în sfârșit, țara lui “las’că se poate și-așa”, cu cea a lucrului bine făcut, dacă nu am obosi, nu muncind, ci întrebând: “mie ce-mi iese din asta?”, dacă nu am găsi , în toate, salvatoarea soluție: “ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim”, atunci am reuși să obținem, și noi, ca și Simona,  micile noastre victorii, de pe zgura cu contur de Românie. Am reuși să înscriem, fiecare din noi, punctele noastre, care adunate laolaltă, vor compune victoria finală a întregii echipe. Mașinile din fața mea au prins a se mișca, într-o lene care nu se deosebește de cea generală… Posterul Simonei rămâne în urmă, undeva, pe dreapta, încercând in zadar să miște o Românie încremenită “la stop”.  

….“Doamne, ce stop lung!” – veți conchide, probabil, văzând la câte am avut răgazul să mă gândesc, stând la semafor. Dar nu asta este , zău, concluzia cu care aș vrea să rămâneți! 

Rubrică oferită de :

Femei de 10 pe Facebook