Nimic nu doare mai mult, decât să-ți vezi viața mototolită de gurile rânjite ale unor oameni care nu te-au cunoscut niciodată…
…In momentul in care am devenit persoană publică ( lucru care a venit așa, pe neașteptate, eu visându-mă dintotdeauna o simplă semnătură, în ziarele vremii) , am constatat că lucrul acesta a venit la pachet cu o seamă de efecte, care nu făcuseră până atunci parte din viața mea. Da, era măgulitor să fiu oprită pe stradă, lumea să-mi ceară semnătura pe șervețele sau pe verso-ul unor rețete medicale, găsite la repezeală în poșetă, era neașteptat să îmi zâmbească toți necunoscuții cu care interacționam pentru prima oară, pe la tarabe sau pe la ghișeele instituțiilor publice. Părinții mei deveniseră și ei “părinți de vedetă” și erau opriți pe stradă de vecini sau cunoscuți, care simțeau nevoia să mă laude, aducându-i pe ai mei în al noualea cer. De fapt, lucrul acesta ma bucura cel mai mult, era ca un soi de datorie împlinită, față de oamenii cei mai dragi mie și cărora le datoram până la urmă devenirea mea.
Dar acest neașteptat și, până la urmă, atât de placut beneficiu de imagine, a venit însoțit și de “reversul medaliei” : am devenit repede subiectul presei de scandal. La început, aceasta era firavă, in România. Se făceau primii pași în a crește vânzările ziarelor ( nu se punea înca problema emisiunilor tabloide) și angajații ziarelor sau rubricilor de scandal începeau, încet-încet, să-și ascută colții. Deveniseră interesați de lucrurile intime ale vedetelor, cele pe care educația mea mă învățase că trebuie ținute sub zăvor. Dar nici măcar asta nu a fost o problemă : până la urmă, sunt economist, pot să înțeleg goana după profit. Iar dacă o știre este adevărată, nu e un delict atât de mare să iasă la iveală. În viața am învățat că trebuie să-mi asum faptele și să ma gândesc bine înainte de a face/spune ceva, pentru că trebuie să fiu în acord nu numai cu mine însămi, ci și cu normele valorice, în spiritul carora am fost educată.
Însa jurnaliștii vremii, aflați în evoluția lor de la stadiul de oameni, la cel de hiene, au inceput, in timp, să-și presare relatările cu “picanterii” menite să atragă publicul și să sporeasca vânzarile primilor magnați ai “presei libere”. Adevărul a început să fie denaturat, in ideea de a obține senzaționalul cu orice preț. Foarte greu m-am obișnuit cu noul stil de presă. Citeam , cu obidă, lucruri total neadevărate despre mine, scrise de oameni care nu numai că nu mă cunoșteau, dar nici macar nu făceau efortul de a se informa, așa cum deontologia profesională le-o cere. Tatăl meu ( jurnalist cu ștate vechi) și alte nume mari ale presei din Romania cu care am avut șansa să intru în contact, mă linișteau, spunându-mi că “așa e și in Occident”; insuși șeful meu de atunci – Mihai Tatulici, îmi spunea deseori : “Bucură-te ca se scrie despre tine, indiferent ce : asta înseamnă că reprezinți ceva! ”. Această bucurie ieftină nu am reușit să o “simt” niciodată, in cele peste 3 decenii de “celebritate”.
Am făcut cateva încercări, de-a lungul vremii, de a cunoaste “in privat” câtiva astfel de jurnalisti , care scriseseră despre mine bazaconii, fără să mă cunoască și fără să se documenteze “de la sursă”. Minciunile erau atât de flagrante, încât am simtit nevoia să-i caut, pentru a lă uri lucrurile ( deși ar fi trebuit să fie invers). A funcționat. După ce am stat cateva ore, la câte o cafea, oamenii se dumireau cum sunt in realitate eu, cea reală, și nu cea de pe ecran sau cea , a carei viață era vânturată de unii si alții, pe la colțuri ( majoritatea lor frustrați sau plini de pizme gratuite) . Aflau astfel nu numai adevărul despre cele scrise de ei, ci și elemente neștiute ale parcursului meu în viață : majoritatea habar n-aveau că terminasem Academia cu 10 pe linie, că fusesem șefă de promoție pe țară, ca lucrasem – ca cercetător, cu examen luat – în cel mai mare institut de cercetări economice al vremii. Mă amestecau în multimea de fătuci atractive, aduse pe sticlă de câte un bărbat influent. După ore, petrecute la povești, campaniile negative se stingeau. Iar știrile despre mine, semnate de catre acei, începeau să fie precedate de telefoane pe care le primeam, pentru a- mi afla punctul meu de vedere. Mulți dintre cei care mă atacaseră fără a mă cunoaște, au sfârșit, cunoscandu-mă, prin a-mi deveni prieteni buni. Sau, în orice caz, buni colegi.
Dar presa a ajuns , intre timp, la zeci de emisiuni, sute de publicatii, care vâ tură, de la unii la alții, știrile publicate. Și am eu , oare , timp să mă tot întâlnesc cu cei care – după decenii de la debutul meu – încă se mai lasă seduși de atracția beneficiilor pe care le au știrile de scandal? Cu cei care uită că obligația unui jurnalist este aceea ca, înainte de a pune în circulație o informație, ea trebuie verificată din 3 surse, obligatoriu una din ele fiind însăși persoana despre care vor scrie. Prin urmare, a trebuit să învăt să ignor. Să mă subordonez proverbului “Câinii latră, caravana trece”. Să încerc să-mi găsesc liniștea în spusele unor oameni importanți din viața mea și din cariera mea, care îmi repetă la nesfârșit că, faptul că, dupa 35 de ani de presă, continui să prezint un interes atât de mare, este de fapt o expresie a valorii mele.
Nu e însă deloc ușor să ignor. E tare greu să vezi cum cad în plasa dezinformărilor oameni simpli, care – ca și în politică – cred tot ceea ce văd ( sintagmele “au spus ăștia la televizor” sau “am citit pe net” încă funcționează , în zona needucată a populației) . Și cum colegi de breaslă, lipsiți de orice morală, joacă țonțoroiul pe viața ta privată, profitând de faptul că tu stai deoparte, refuzand să te amesteci în mocirlă. Și cum iluștri anonimi, care tânjesc să devina și ei celebri, pentru a-și revigora carierele încremenite, se perindă pe micul ecran, profitând de lipsa de profesionalism și imoralitatea primilor. Îi vezi îndrugând verzi și uscate despre tine – om pe care nu l-au văzut niciodată in viață – și prin asta evadând din anonimat și devenind și ei, cat de cât, “fețe cunoscute”. Acest preț al celebritații eu, personal, nu l-aș fi platit niciodată… Dar vremurile pe care le traim nu au nicio legătură cu valorile în spiritul cărora am fost educată,.,
…Și atunci mă resemnez, îmi văd înainte de drumul meu – am atâtea lucruri cu adevărat importante de făcut! – și, atunci cand mai șterg, din când în cand, de praf, trofeul de “Cea mai longevivă vedetă media din România” de pe etajera mea, oftez, gândindu-mă cu câte dureri asociate a venit la pachet acest titlu…
Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : EFIDIGEST
Comentează