O colegă pățită m-a tras de mânecă și m-a întrebat de ce nu arunc o privire și în ograda fidelității conjugale… Am căzut pe gânduri. Ani în șir m-am ferit să scriu despre acest subiect. Trăisem o experiența halucinantă , în care un om profund infidel mie, a reușit să întoarcă întreg oprobiul public asupra mea, răzbunându-se pe încercarea mea de a mă desprinde de viața pe care ajunsesem să o duc ( pe atunci omul era parlamentar și a plăti o campanie de presă menită să-i spele lui imaginea și să mi-o terfelească mie, nu-i era deloc peste mână…). Au trecut cuveniții 5 ani, lumea a cam înțeles cum a fost cu infidelitățile în respective și acum simt că pot atinge cu condeiul și acest subiect. Ba, mai mult, plănuim chiar o ediție de ” Femei de 10, bărbați de 10″ pe această temă.
Sincer, nu am nicio clipă sentimentul că lamentările noastre vor ajuta la ceva. Infidelitatea s-a născut, cred, odată cu multiplicarea Evei în mai multe exemplare, instalându-se apoi comod în ambele tabere. Nu pot fi nedreaptă, aruncând pisica moartă în tabăra bărbaților, deși statisticile cu parfum de femeie ne arată că noi trădăm mult mai rar și numai atunci când ne ajunge la os cuțitul nefericirii. Și că bărbatul este cel care , din curiozitate, plictiseală sau ticăloșie, îi întoarce spatele femeii care îl iubește. Fac această ultimă subliniere, pentru că mi se pare esențială. Nu cred că poți numi “trădare”, atunci când te desprinzi sufletește și – da, trupește – de un om care nu mai este demult al tău. Care te ignoră, te înjosește, te folosește doar, pentru a-i fi lui bine. Și aici nu mă refer doar la hrănit, spălat, călcat, ci mai ales la susținerea afectivă și nu numai , pe care i-o dai, în tot ceea ce întreprinde în viață.
Trădarea în dragoste este , cred, una dintre cele mai dureroase forme de trădare. Am cunoscut femei înșelate copios, aproape ” pe față”, de soți cărora li s-au dedicat cu totul, renunțând la propria devenire, la propria viață. Foarte rău – spun feministele: niciun bărbat nu merită să i te dedici întru totul, uitând de tine!
Mă bag acum în pielea Lor. Dacă ai in ADN gena de ticălos, probabil că poți ajunge să înșeli și din prea mult bine. Trebuie să fii un caracter foarte puternic, să reziști tentațiilor și să rămâi alături de cea lângă care ai jurat că vei îmbătrâni. Dacă firește aceasta nu te-a dezamăgit profund. Iar dacă te-a dezamăgit într-atât de tare, fii bărbat și pleacă de tot. Nu lăsa minciuna să se strecoare în așternutul vostru. Dar nu, majoritatea bărbaților nu au astfel de motive. Și, dacă nu au, și le inventează. Chipurile, cum să stai lângă o nevastă care s-a îngrășat cu 10 kile după ce a născut, care a transformat capoțelele sexy în treninguri șleampete și care nu mai are chef chiar tot timpul să călăriți dormitorul, motivând că au epuizat-o serviciul , casa și copiii?… Deci – liber la înșelat! Motive se găsesc destule…
Foarte multă vreme m-am întrebat de ce se complac femeile lângă soți infideli? ..Și, la un moment dat, nu m-am mai întrebat. Am găsit diferite răspunsuri, nu și puterea de a le da dreptate acestor femei. Le e frică să rămână singure. Au copii de crescut. Nu le vine să creadă. Le e rușine de cei din jur. Încă îi mai iubesc și speră să-i aducă înapoi. Când am numit, în ultima mea carte, femeile – gâsculițe, câteva s-au supărat pe mine că nu țin cu ele…Deci azi nu le voi mai numi gâsculițe. Le voi compătimi doar că nu au puterea să ia taurul de coarne și că-l lasă să se hârjonească prin staulul altor vaci. Mă voi uita încruntată la aceste femei naive și le voi asigura că, în cazul de față, promisiunile de genul ” așa ceva nu se va mai întâmpla”, nu funcționează. Să nu se amăgească. Cine a trădat o dată, va trăda și a doua oară. Va deveni însă mult mai prudent și va încerca să mimeze, în paralel și o oarecare iubire de fațadă cu voi, femeile de acasă. Ori voi nu vreți iubiri de fațadă, nu-i așa?…
Comentează