Dragii mei, eu nu mă consider (încă) o babă, chiar lucrez cu tinerii, cu adolescenții și îmi place să fac acest lucru. De aceea, m-am supărat când dl A. Caramitru i-a făcut moși și babe pe cei cărora nu le-a plăcut ceea ce s-a întâmplat la Beach please. Da, și noi am ascultat folk sau rock și nu le plăcea părinților. De pildă, când ascultam melodia Taina, la versul ”în seara asta, mamă, lumea e a mea”, bunica zicea că astea-s versuri pentru fetițe care nu-s cuminți. Mergeam la Cenaclul Flacăra, la spectacole cu Dan Spătaru, Gabriel Dorobanțu, Ileana Șipoteanu, Loredana, Sanda Ladoși, Compact, Holograf. La toate spectacolele se distra, era frumos, nu se auzeau versuri urâte. Era important mesajul transmis, ne lăsam seduși de linia melodică, dar și de versuri. La discoteci, la fel, ceea ce ascultam era muzică. Nu știu dacă și părinților le plăcea, dar, la aniversări, cel puțin ai mei dansau pe muzica noastră, a tinerilor. A venit Revoluția și ne-am dorit, în materie de muzică, totuși, ceva nou. Ne întrebam ce vine din urmă. Mi-a fost dat să aud melodiile băiețașilor de cartier sau ale unor formații pop, talentate, de altfel, dar cu versuri de genul ”sentimentele mele pentru tine, Ioane…” sau cu ”Roxana și Suzana mi-au furat banana”. Versurile astea îmi loveau auzul. Melodia se ascundea după niște versuri absolut ciudate. Bun, în timp ce muzica de dans sau pop se golea de versuri, începeau, timid dar sigur, manelele. Păi, unele erau cantabile, altele lăsau de dorit. Una e să cânți ”Așa trec zilele mele” și alta, ”hai, puștoaico-n Barcelona/să facem copii cu tona”. La ora actuală, din ce-mi spun copiii mei (de prin clase, că nu-i am pe ai mei personal), contează ritmul, nu versurile. Scuze, dar eu nu pot dansa pe o melodie fără să-i ascult versurile, nu totdeauna foarte drăguțe.Cum să-i spui la o fată ”hai să te fufu?” Da, e dintr-un text al unei manele. De aici la ”mă p…pe România” nu e decât un pas. Așa e și la manele, și la rap și la trap, care e o combinație între rap și manele. Versuri faine nu avem, sentimente nu avem, dar avem ritmuri și ne p…pe ce vrem. Nu am găsit altă rimă. Totuși , indiferent câtă libertate avem sau vrem, nu poți să zici că te p… pe țara ta. Așa imperfectă cum este, cu polițiști care nu găsesc criminalii, cu murdărie, cu șmecheri, cu mincinoși, cu oameni care nu iubesc animalele, cu manele, da, e imperfectă, dar este țara ta. Te-ai născut aici, ai învățat, ai iubit, cunoști fiecare piatră, nu poți spune că faci p…pe ea. Oare de-asta suntem bătrâni, că mai avem sentimente, iubim oamenii și ne iubim țara? Întreb și eu. Muzica ungurească e foarte îndrăzneață, mai ales rockul lor, dar nu o să auzi niciodată de la ei că se p…pe Ungaria. De la americani, nici atât nu o să auzi asta. Adică, de 1 Decembrie ești mândru că ești român, în restul anului, ai probleme cu rinichii și te p…pe România? Pe bune??? Și zici de droguri în melodiile tale? Chiar nu contează ce mesaj transmiți? Da, e fain când ești tânăr, când ești revoltat, însă, atenție la cuvinte! Nu orice scoți pe gură înseamnă muzică și artă. Decât să te p…pe România, nu mai bine donezi pt un adăpost de animale? Nu mai bine cureți de gunoaie locul unde ai fost la picnic cu prietenii? Nu mai bine ajuți un om aflat la nevoie? Nu mai bine lucrezi, în loc să spargi semințe în fața unui bar? Temă de meditat!
Comentează