Nu, nu pot scrie despre Festivalul acela cu nume aproximativ de cățea. Din simplul motiv că nu pot scrie despre lucruri pe care nu le-am văzut personal. E-adevărat, m-au oripilat reacțiile citite sau auzite zilele astea, suficient cât să-mi genereze și mie una. Așa, ușor atipică, de om care s-a apucat să scrie despre ceva, ce doar intuiește. Dar mi-a fost suficientă menționarea, de către toți, a unuia din , înțeleg, hiturile evenimentului : acel cântec, devenit faimos doar prin “curajul” său nebun : cel de a urina, mai mult sau mai puțin muzical, pe țara natală. In acel moment, orice dorintă a mea, de a mai acorda o șansă și acestui nou tip de “artă” ( mă iertați, eu sunt de pe vremea Festivalurilor de la Mamaia , adică, în opinia unora, o “mamaie” eu însămi!) , a eșuat. Am colindat, cum tot spun, lumea-n lung și-n lat si , zău, n-am văzut nicăieri cetățeni care să se ușureze public, în evenimente de-o asemenea anvergură și tolerate de autorități, pe țara lor. Ah, că au destule să-i reproșeze tării, de acord. Dar de aici și până la a vărsa lături ( ba chiar urină!) în capul țării tale e cale lungă, cam ca de la Festivalul de la Mamaia, la “Beach, please!”…
Prin urmare, nu am cum să îmi exprim un punct de vedere despre ceva ce nu m-a avut ca părtaș direct. Pot însă să bat o șa, pentru ca iepele ( sau…cu “y” – yepele, ca să fie mai în trend!) să priceapă unde bat. Îmi voi aminti, bunăoară, de vacanțele mele la mare, întâmplate cu ceva decenii în urmă, în același Costinești, însă pe când aveam eu însămi vârsta aproximativă a petrecăreților din Costineștiul actual.
Aceeași plajă, aceeași mare. In rest – totul schimbat. Pe atunci lumea se bulucea să prindă un loc la Teatrul de vară ( actualmente “defunctul Teatru de vară”), la Festivalul Filmului pentru Tineret sau la Gala Tânărului Actor. Un fel de Cannes al acelor ani, în care pe covorul roșu ( mai toate erau roșii, pe atunci!) se perindau nume grele ale scenei și ecranului romanesc, cu greu egalabile și egalate, în zilele noastre. Cele rămase în Arhiva de aur a Televiziunii Române si in continuare , iată, aducătoare de rating… Tinerii României se întâlneau , la aceste Festivaluri, cu adevărații “monștri sacri”, care coborau din marile ecrane către ei, se amestecau cu ei, purtau interminabile dialoguri până adânc în noapte, îmbibandu-i pe cei tineri cu măreția lor, cu talentul și profunzimea gândurilor. A doua zi, toți acei mari actori, regizori și scenariști nu uitau să treacă și prin studioul Radiovacanței ( unde îmi făceam eu ucenicia, ca studentă!) , pentru a prelungi dialogul început cu o seară în urmă, cu cei, pentru care ajunseseră să fie prețioase modele în viață.
…Plictisitor? Nicidecum! Vacanțele erau superbe, chiar dacă erau înfășurate într-o mare de restricții și un munte de sărăcie…Ascultam și pe atunci muzică, da, chiar și în acele vremuri “interzise” ascultam cea mai nouă muzică, cel puțin la Costinești, unde “patronul” oficial al stațiunii Tineretului pe linie de partid – mezinul cuplului Ceaușescu – își manifesta din plin înclinațiile liberale. Și lucrul acesta amprentase Costineștiul… Generația mea păstreaza încă proaspăt în memorie senzaționalul program muzical al Radiovacanței – “Telex Melodii”, în care fermecătorul Andrei Partoș lansa în eterul Costineștilor noutațile muzicale de ultima oră ale interzisului mapamond. Se și dansa, da. Pe rupte! Disco-Ring era, la acea vreme, cea mai mare discotecă in aer liber a Europei, și până spre dimineață își aduna în ringul său bronzații dansatori, aflați în vacanță. Se serveau și băuturi alcoolice, dar cu măsură și fără urmări. Poliția se numea pe atunci Miliție și era mai eficientă decât orice definiție de astăzi a organelor de ordine. Tineretul trebuia să evolueze corect, iar Poliția avea grijă și de asta. Bancurile cu milițieni – neiertătoare – descrețeau frunțile tuturor, pană și milițienii râdeau la ele, însă cu toții le respectam uniforma. Pe străduțele Stațiunii, adolescentele de atunci ( voi, doamnelor, ce îmi citiți acum postarea!) se puteau plimba și în bikini, până în zori, fără să li se întâmple nimic, niciodata.
Vedete erau și pe atunci, muzica nu era chiar “preistorie”, cum sună “stigma” așezată generației noastre de cea șmecheră, de acum. La Hotelul Forum cânta Holograful, la Terasa Tineretului – Compactul. Erau cu totii atât de tineri și atât de talentați, dovadă că , iată, cuceresc și astăzi. In rest, erau folkiștii din Cenaclul Flacăra, care adunau mii de tineri fermecați, în același Teatru de vară; apoi erau vedetele tinerele ce abia prindeau cheag : Loredana, Mădălina Manole, Oana Sârbu, Monica Anghel, Silvia Dumitrescu, Cătălin Crișan, Gury Pascu. Și chiar dacă ieșeau la rampă cu un curaj nebun, sancționând nemilos toate derapajele “Epocii de Aur”, nimeni nu-i aresta, la Costinești, pe inspirații membrii ai grupului “Divertis”. Pe umerii lor se sprijineau, în fiecare vară, “Serbările Mării”, evenimentul de top al sezonului, un fel de “Beach , please”, însă numai ca și anvergură. Caci în interiorul său distracția avea bun gust, creativitatea era nesfârșită și efectele – toate pozitive. Sunt, până acum, sigură că “la Centru”, Ceaușeștii și întreaga lor camarilă, știau foarte bine de “destrăbălarea de la Costinești”, însă nu-i găseau , până la urmă, niciun motiv real de punere la zid : tineretul se distra frumos, bucurându-se de o “libertate” absolut incredibilă și deloc nocivă. Poliția veghea și atât. Lumea se distra copios dar cuminte, întocându-se apoi acasă mai bogați sufletește. Nu spun decât în șoaptă “mai educați”, căci nu vreau ca unii să aibă nevoie de Emetix, la auzul acestui termen desuet.
Nu-s copil (demult!) ca să nu mă aștept ca principala acuză ce-i va fi adusă acestui text, să fie aceea că “ aparține unui nostalgic”. Însă dacă eu, nevăzând cu ochii mei “Beach, please!”, m-am abținut de la comentarii, pretind ca și cei ce n-au vazut, cu ochii lor, Costineștii anilor ‘80 – să se abțină de la a comenta. Să ne respectăm fiecare epoca și să tragem fiecare, la final, linie…
Rubrică oferită de : FARMACIILE CATENA CAMPANIA FRUMUSETII
Comentează