Ea și El Ultimul romantic

De prin alte vremuri…

Tablete și telefoane. O mulțime de butoane peste tot și parcă și viața-i cu buton de on/of, ca într-un carusel în care-i totul modern și nimic din ce era bun cândva nu și-a păstrat farmecul timpului și-a frumuseților trecute, care nu înseamnă învechit, ci doar calitativ. Asta pentru că există modernitate expirată, depăsiță de nivel artistic, uitată de noțiunea de bun simț și plasată cumva într-o zonă a frivolului, care pe mine cel puțin, mă dezgustă. Nici muzica nu mai e cea fost și radiourile, pline de sunete, oferă doar sound, nu și emoție, oferă libertate în gândire, prin versuri îndrăznețe, dar toțuși pentru un public atât de limitat auditiv și mintal.
Mai pe șleau așa, evoluția are și fața ei negativă. Adică una e acceptarea și libertinajul, minunile unor vremuri în care poți face multe și te poți simți liber, fără a fi constrâns în idei, și alta e să alterezi minunile de cândva, muzici și haine, gusturi și atitudini, gânduri și semne ale unor oameni care vor mai mult de la viața asta decât de a da ca idiții din cap la niște sunete fără pic de suflet. Există vremuri cărora pare că nu le aparții! Mi se întâmplă des asta! Nu vorbesc de desuet, de tradițiile tâmpite ale celor care n-au mai multă gândire decât fundul curții, de religiozități aberante sau de felul în care li se pare unora că un cuvânt în Constituție poate face diferențe majore! Eu mă refer la frumusețea unor simplități!
Ce-i atât de rău în a mai scrie o banală scrisoare? Știu că poate tabletele au transformat tinerii în analfabeți, dar exercițiul acesta era bun și pentru conversație, pentru lectură, pentru dezvoltarea unui vocabular, destul de anevoios în multe dintre cazurile pe care le vedem la tot pasul. Sau de ce e așa ieșit din tipare să fii clasic, în vremi avangardiste? De ce trebuie să fii pus la zid pentru simplul fapt că tu simți altfel? De ce-ar fi filmele cu succes de casă bune, dacă se înscriu turmele în ele? Sau de ce orice piesă marca vreunui artist în trend e din start hit?
Mă scuzați, dar câte hituri de prin cluburi mai țineți minte? Sau din cele trecute la radio? Melodicitatea de ieri a fost schimbată cu vulgaritatea unor mesaje lipsite de poezii și profunzime. Deși-s ancorat în ce trăiesc, în bucuria de a fi un spirit liber, căruia nu-i poți frânge zborul și care poate spune, oricând, oricum, cu bun simț și eleganță, ce gândește, mă simt de multe ori inadaptat. Ieșit din „meandrele concretului” acesta rupt de realitatea pe care eu o văd a fi boemă!
Parcă nu-mi vine să-mi bag și să-mi scot la orice pas, să râd ca idiotul la o mână de golani care se dau actori și care pretind că fac umor modern, sau să-mi bâțâi capul, zicând că e interesant când unii, impostori de seamă, fac hip-hop, în loc să muncească. Adică, unde-i arta? De ce-ar fi artă un text pus pe rimă proastă și o piesă de calitate, cu poezie și linie melodică, nu, prima având toate aplauzele și a doua nici o șansă de a intra pe radio?

Mă simt de multe ori un intrus într-o lume ieșită din tiparele pe care eu le văd a fi moderne. Și chiar mi-s liber în gândiri! Cred în schimb în demnitate, în puterea cuvântului, în fuga de penibil, și chiar deloc în miștocăreala de-a privi cu nonșalanță ce-i în jur, în lipsa de stil și în minimul de cunoștințe, care să te poată scoate din anumite materii, atunci când, ce să vezi, intrii în ele din cauza ta. Sunt un nebun frumos al marelui oraș, căruia i-ar fi plăcut în alte vremi în care a fi ludic, a fi altfel era o extravanganță, iar muzica, arta, calitatea aveau locul lor de cinste! Mai departe, merg!  

Foto – Ana Maria Halalai

Comentează

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Publicitate