Ajunge să facem ochii roată în jurul nostru si să-i analizăm pe oamenii “fără pereche”, ca să înțelegem că, de cele mai multe ori, cei mai buni şi cei mai puternici oameni sunt singuri… Este una din concluziile profunde ale vieţii.
Oameni singuri sunt, de regulă, atrăgători. Au charismă, sunt inteligenți, educaţi, manierați, au un extraordinar simț al umorului, uneori. Dar undeva în adâncul sufletului, fiecare din ei ascunde câte o mică tristeţe. Ei îşi caută , în viață, un om anume, „omul lor”, cel cu care să poată conversa, cel căruia să i se poate destăinui, cel alături de care să se poată distra, pe care să îl poată iubi şi cu care să poată forma o familie.
Și, iată, ei greșesc deseori, suferă mult, ajung să se închidă în sine și-și revin foarte greu după un insucces. Dar de fiecare dată îşi mobilizează toate forţele şi revin la suprafaţă cu noi puteri. Iar apoi o iau de la început…
Oamenilor singuri le sunt străine stereotipurile societăţii moderne, lor nu le poţi impune un anumit punct de vedere. Indiferent dacă e vorba de o femeie singură sau un bărbat singur, ei caută să găsească fix acea persoană lângă care să se simtă iubiţi şi în siguranţă.
Iar pentru ei “în siguranţă” nu înseamnă că nu îsi doresc o viaţă plină cu adrenalină, și că nu acceptă că în căsnicie pot fi și certuri minore, și emoţii diverse. “ În siguranţă” pentru ei înseamnă că își doresc alături pe cineva care îi înţelege şi nu îi va trăda niciodată. Altfel spus, persoana în care să poată să aibă o încredere totală.
Sursa :misstits.co
Comentează