Nu mă înscriu în niciuna din categorii ( adicătelea, nici bărbat nu sunt, nici frumoasă n-am prea fost niciodată! 😜) așa că, “de pe margine”, pot avea pretenția unei priviri obiective acestui adevăr, confirmat de realitate.
Și încă o precizare : situația semnalată în titlu se referă la dezonodământul final, adică la actul însurătorii. Căci în rest nu-i putem acuza pe sărmanii bărbați că n-ar ști să aprecieze, estetic, sexul frumos. Vorba aceea, ce-i frumos și lui Dumnezeu îi place, darămite diavolilor de bărbați! 😁. Dar eu, cum spuneam, mă refer la cu totul altceva…
…În viața de zi cu , ne ciocnim la tot pasul de cate-o frumusețe de femeie, cochetă, rafinată și inteligentă pe deasupra ( da, da, se mai întâmplă, dragi bărbați!) , și constatăm că respectiva e singură-cuc! Zeci de perechi de ochi de bărbat se înfruptă zilnic din imaginea perfectă cu care preafrumoasa defilează prin lume, însă …de rămas, tot singură rămâne. În schimb, prietena ei, mult mai ștearsă, ba chiar urâțică ( dacă e s-o trecem prin filtrul neiertător al experților masculini), iată , e demult deja și nevastă, și mamă. Și nici nu s-a chinuit din cale-afară pentru asta : totul a venit de la sine. Și atunci noi, ăștia, care ne punem toată ziulica întrebări, încercând să înțelegem lumea în care trăim, ridicăm de data asta din umeri : cum naiba funcționează încâlcita minte a burlacului?!? De ce anume frumusețea femeilor ajunge să le blocheze intențiile matrimoniale?!? Păi…să încercăm câteva posibile explicații.
Bărbatul – ne place, nu ne place – nu este un specimen chiar lipsit de rațiune. Însă logica masculină așează lucrurile cam așa : o femeie frumoasă nu-l va atrage , cu siguranță, numai pe el. Iar șirul lung de pretendenți nu va face decât să-i scadă lui șansele. Frica de eșec zace în ADN-ul fiecărui mascul orgolios și atunci…de ce să ne aruncăm cu capul înainte? O “urâțică” devine, prin urmare, mult mai convenabilă! Și , uite-așa, ajung bărbații – cam toți – să fie prizonierii unei astfel de judecăți, iar în jurul femeilor frumoase se face brusc …un vid dureros!
În plus, circulă o prejudecată : o femeie frumoasă e greu de mulțumit : standardele sale sunt până la cer, puțini îi pot intra în voie, dar și mai puțini îi pot face pe plac. Și aici – Pa-bammmm! intră în scenă complexele masculine! “Nu voi fi in stare să mă ridic la nivelul pretențiilor!” – conchide “vânătorul” și-și ia tălpășița, țintind un alt “vânat”, mai puțin pretențios! Si din nou preafrumoasele deștepte rămân să ruleze pe autostrada fetelor bătrâne….
Prin târg mai circulă o vorbă : toate femeile frumoase sunt niște scorpii. O fi așa? N-o fi așa? ( sunt tentată să spun că, uite, eu sunt scorpie si fără să fiu frumoasă! 😂😂😂). “De unde ți-a venit asta?” – am riscat să-l întreb pe unul din susținătorii unei astfel de grozăvii…Cică toate femeile frumoase sunt atât de pline de ele, încât parcă le și auzi, incitându-i pe masculi: “Ei, hai, puternicule, încearcă să mă cucerești, dacă poți!” .
Dar nu toți bărbații sunt plămădiți din aluatul îndrăznelii. Și nu toți au în sânge competiția. Mulți dintre ei , complăcându-se în temnița “zonei de confort” , aleg să gândească mult mai simplist : “O astfel de “bunăciune” ( citez din vocabularul sexului opus! ) nu are cum să fie singură! Sigur e deja adjudecată! Prin urmare, ce sens mai are să mă bag?” . Și se retrag în “bula” lor confortabilă. Iar săracele de ele – frumoase și destepte – rămân în continuare “neaccesate”…
Există și unii ce își împing judecata și mai departe. Scepticii. “Bun, să zicem că pun mâna pe o astfel de puicuță. Și? Ce urmează? În niciun caz o viață prea ușoară : va trebui să stau tot timpul cu ochii pe ea, s-o “păzesc”, să fiu gata să intervin, atunci când apar “neaveniții”.
…Iar numărul acestora din urmă este direct proportional, nu-i așa? cu frumusețea femeii. Și-atunci…cine are nevoie de bătaie de cap? Cum să priponești o astfel de nevastă în universul tocănițelor și al solicitantelor odrasle? …
Însă ultima explicație pentru singurătatea femeilor frumoase, le așează capac tuturor celorlalte : ea se referă la “ștampila” pusă, de regula, femeilor răvășitor de frumoase : “ Astfel de femei nu știu, de fapt, ce e dragostea. Ele sunt mânate doar de interese. Iar frumusețea lor nu este decât o armă, în atingerea unor țeluri”.
Deci, dragile mele, uitați-vă în oglindă și bucurați-vă, dacă persoana care vă privește nu are nimic în comun cu Angelina Jolie sau cu alte simboluri estetice. Înseamnă că aveți toate șansele să nu îmbătrâniți singure!
….ei, ce ziceți : ce final optimist ?!? 😂😂😂
Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : Voucher ASPASIA COLLAGEN BEAUTY
Comentează