Cantitate neglijabilă. Biata muzică, așa a ajuns! Ea, o redută a excelenței, a devenit, fără dreptul de a se apăra pe sine, un capitol nesemnificativ, mototolit, mâzgălit, de-a dreptul pângărit și aruncat jignitor la gunoi. Muzica era cândva parte a dragostei, era simbol al relațiilor dintre oameni, era poveste pentru îndrăgostiți. Vedeți voi, ca ultim romantic, nu pledez pentru un anumit gen, pentru că e o absurditate să închizi, ca într-o pușcărie, muzica bună.
E mai mult decât divertisment și e prilej de a înlesni, de a croi și a face ca frumosul să fie, pe alocuri, mai deplin. Cumva, mai nou, atât pentru doamne cât și pentru domni, muzica este despre chiloți, mărimi, bărbi, dimensiuni, sex-apeall sau orice altceva care nu are legătură cu șarmul, talentul, voința. De voce nici nu mai vorbim – cu cât e mai lipsă, cu atât succesul e mai mare și buzunarele mai pline. Divele-s moarte după sex-simboluri, după pachețele, și nu de primăvară, de la chinezesc, ori după felul în care respectabilii domni le fac cu ochiul la concerte.
N-ar fi nimic rău în asta, dacă ar simți mai mult din ceea ce încearcă, cu șanse minime ce-i drept, să spună virilii pe scenă. Dacă nu te cheamă X, mare cuceritor, cu zeci de trofee la activ, n-ai făcut nimic în muzică. Și-n felul acesta doamnele noastre îngroapă muzica adânc, aruncând chiar și o palmă de pământ peste ea, căci atunci când impostura ajunge la rang de mare virtute, cu nume de comercial, deja buna măsură a pierdut.
Zău că John Lennon se zbate în mormânt. Săracul, cu doamnele de-acum, n-ar fi reușit să cânte despre lume și pace, despre oameni și adevăr. Cred cumva că puțini eroi ai anilor 70-80 ar fi avut succes răsunător azi. Și aici nu vorbim de calitatea muzicii, ci despre încadrarea ei în tipare. O fi pe genuri, știm asta, dar niciodată separată.
Nu vă fie cu supărare, dar muzica, cel puțin în mintea mea de om lucid, cu scaun la cap și puțină cultură în acest sens, nu e împărțită în categorii, nu e pentru mai multe genuri și nici nu poate fi catalogată după vârste și alte cele. Fraților, butoanele fac minuni și știm că pot scoate ce-i mai bun dintr-un nimic, dar emoția muzicii nu se ascunde după un mixer și cu atât mai puțin după o imagine.
Acum nu pot indica eu gusturile nimănui, dar tot ce știu e că esența nu e pe la tv, nici pe MTV, nici măcar la radio. Nu e nici în zona under. Nici la UNTOLD și cu atât mai puțin pe scena Eurovision sau oricare alt mare concurs. Nici Mamaia nu ar fi o soluție. Muzica adevărată e despre tine și despre sunet și melodie, chiar dacă-i rock, pop, clasic, jazz, soul sau orice altceva. Nu e nici cu femei și nici cu bărbați, chiar dacă ei strică piața cumva, nu-i așa?
Pentru că ar fi mult prea greu ca eu să vă fac acum să vă mai îndrăgostiți iremedial de ceva, atunci când tot ce contează, chiar și în muzică, este imaginea, în defavoarea esenței, mă gândesc că n-ar strica, ba chiar ar fi de bun augur să căutați mesaje și experiențe în ceea ce ascultați, căci da, muzica se ascultă, doamne și domni, cu sufletul, nicidecum cu alte organe. Și dacă implici sufletul, poți avea beneficii și asupra altora, mai ales dacă te pricepi ce să alegi.
Puțin nătângi, după vreo 20 de ani de căutări, după serenadele la fereastră uitate, după apariția monstruozităților care mutilează la orice pas arta, după inventarea sintetizatorului și falsificarea grosolană a emoției, mă-ntreb fără să aștept vreun răspuns, de ce nu-ți mai bat clopotele, muzică?
Sursa foto: wallpapere.net
Comentează