Bombănelile Marinei Editoriale

De ce ne urăște lumea?

Ieri m-a oprit un locatar din blocul de vis-a-vis ca să-mi spună că m-a văzut spălându-mi terasa. Ferestrele blocului de peste drum bat direct în terasa mea ( blocul Lor are 10 etaje, al meu 3). Deci vizibilitate perfectă, ca la cinema, lucru care m-a oprit ani în șir să fac diverse activități pe terasă, nici măcar grătare n-am riscat…Omul mă privea lung și aștepta reacția mea. N-am înțeles prea bine care era problema. Părea prietenos, deci sigur nu inundasem pe cineva, involuntar. Așteptam să mă întrebe eventual ce tip de mop folosesc, sau ce detergent. „- Păi..dumneavoastră spălați singură terasa?” – a continuat. ” – Da, e vreo problemă?” continuam să nu înțeleg unde bate. Păi..o vedetă ca dumneavoastră, cu mopul în mână..în public..” În primul rând i-am explicat că terasa mea nu e „în public” , ci „în privat”, iar faptul că lumea se holbează la întâmplările mele casnice e treaba ei, nu a mea. L-am salutat politicos și mi-am văzut de drum. Mi-am amintit însă și alte episoade asemănătoare : mirarea care-i cuprinde pe țăranii din Obor, când mă descoperă printre tarabe, pipăind roșiile, târguindu-mă și făcând echilibristică prin mulțime, cu sacoșele atârnându-mi în mâini. Apoi privirea uluită pe care mi-a aruncat-o deunăzi o trecătoare uscată, când îmi spălam mașina cu furtunul, în fața casei. Apoi mirarea unui bodyguard de la Circa Financiară, care m-a descoperit într-o coadă consistentă, așteptând cuminte să-mi vină rândul : ” – Vai, dumneavoastră, doamna Marina, stați la coadă?”..
…Și asta în condițiile în care eu nu sunt decât o cuminte persoană publică, într-o televiziune modestă, un om la locul lui,fără ifose, fără miile de fani care să-i ia mințile, cum au, să zicem, vedetele din muzică. Acestea din urmă,probabil, nici să respire nu mai îndrăznesc, de teama de a nu fi întrebate : ” Vai, și dumneavoastră respirați același aer cu noi?!.”..

Cred că invidiile și antipatia pe care le nasc, de multe ori,în cei din jur, poziția noastră publică și notorietatea dobândită în timp ( mi-e frică să folosesc termenul de „celebritate”!) , nu ni se datorează neapărat nouă ( ce mare brânză facem, la urma-urmei?), ci celor din jur. Există, firește și vedete infatuate, care au senzația că l-au prins pe Dumnezeu de picior și s-au cățărat apoi, pe gamba Lui, până în lumea sfinților, și privesc pe toți ceilalți de sus, cu un aer superior și antipatic. La ei nu mă refer, își merită respingerea celor din jur.

Ceilalți însă suportă consecințele unei gândiri colective greșite. Oamenii consideră aprioric vedetele ca fiind o categorie aparte, mult diferită de ei. O vedetă are bani gârlă ( generalizarea asta păguboasă mi-a dat de foarte multe ori bătăi de cap). Prin viața obligatoriu roz a vedetei umblă câinii cu covrigi în coadă. O vedetă nu merge la piață, nu gătește, nu calcă, are servitori. O vedetă nu știe ce-i aia copil : i-l cresc bonele, mioritice sau filipineze. O vedetă nu știe ce e un ștrand, ci doar cum arată Palma de Majorca sau Caraibele. O vedetă are șifonierele burdușite cu branduri răsunătoare, nu știe cum e să-ți cârpești paltonul pe la coate, ca să te mai țină o iarnă. O vedetă are conturile pline și e obligatoriu o nemernică dacă nu-i ajută pe cei săraci, dacă nu face public gesturi umanitare, de preferință răsunătoare. O vedetă nu face anticameră, iar telefonul ei are „fir roșu” cu toate instituțiile statului. O vedetă nu se îmbolnăvește niciodată, iar dacă totuși dă necazul peste ea, are acces la cei mai buni medici. Fără plic și fără stat la coadă. Și așa mai departe. Dacă astfel de gânduri s-au înțepenit în mentalul colectiv, cum să nu urăști vedetele? Tu, chinuitul cetățean anonim, pentru care fiecare centimetru de bine se câștigă cu atâta greutate, cum să nu antipatizezi fiecare față cunoscută, pe care o știi de la televizor sau de prin ziare ( asta e măsura celebrității, în România), cum să nu te uiți chiorâș la cei – ca tine,la urma-urmei- cu două mâini și două picioare, dar care prind „un loc în față” fără să miște un deget?

…..și atunci de ce ne mirăm noi ăștia, pe care destinul ne-a făcut oleacă mai vizibili decât pe ceilalți, dar care, credeți-mă, avem fix aceleași probleme ca și ale voastre, aceleași necazuri, tristeți, eșecuri și prăbușiri, poate doar mai bine camuflate( de gura presei!) , de ce ne mirăm când , din senin, asupra noastră se revarsă, la un moment dat, încruntarea nejustificată a semenilor?

P.S.: Vă anunț când mai dau cu mopul, poate organizăm o vizionare colectivă!?

Etichete

1 comentariu

Click aici pentru a spune ceva frumos

  • D-na Marina Almasan, eu va iubesc foarte mult, va respect, va admir pt tot ceea ce sunteti, un om simplu, modest, placut, cu bun simt, cu talent de exprimare si comunicare. Sunteti un exemplu de femeie pentru multe tinere, dintre care una sunt eu. Imi place ca sunteti amuzanta, se simte ca sunteti o buna gospodina, o femeie iubitoare, discreta si interesanta. imi place ca tratati subiecte atat de simple si de actuale, ma obosesc lucrurile complicate si tot ceea ce e iesit din comun. imi place sa va admir, sa va citesc, fiindca ma regasec in d-voastra, ca personalitate si gandire. Sa fiti asa mereu delicata si interesanta. cu respect, o fidela admiratoare

Publicitate