banner marshal garden
Bombănelile Marinei Editoriale

De ce-mi vine să plâng, la un show de divertisment …cu caracter patriotic?!?

În platoul de filmare s-a făcut, în sfârșit, cald! Cred că este și de la atmosferă, căci spectatorii râd și aplaudă non-stop, fluturand stegulețele tricolor, dar și altele, care nu-s ale noastre. Păi nu, nu sunt, căci astăzi, la ediția noastră specială, concură și alte nații ale pământului.
Lângă mine, pe scenă, stau “cot la cot” țări pe care , altminteri, nu le-ai putea vedea împreună. Nici măcar la masa tratativelor. Sau, dacă le vezi, lipsește relaxarea, spiritul de echipă, zambetul. …Rusia e la doi pași de Uniunea Europeană și-și aruncă prietenoase căutături. China e lipită de Statele Unite, conviețuiesc pașnic și dialoghează jovial. Irakul stă relaxat între ei, în kandoora sa albă , cu poalele pân’la pământ, iar Santo Domingo este spumos ca o șampanie, aducand în platou atmosfera țărilor insulare din Atlantic.
Nu sunt artiști, cu mici excepții. Sunt , pur și simplu, străini care trăiesc in Romania. Ce vânturi i-au adus? Pe unii, aventura, pe alții – dorința unui trai mai bun ( da, raportat la unele țări, Romania poate deveni rai, pentru unii emigranți) , pe alții – job-ul. Unii știu că peste câțiva ani se vor întoarce acasă. Alții știu că n-o vor mai face niciodată. In general însă, nimeni nu știe ce-i rezervă viitorul. Dar cu toții știu că astăzi, Televiziunea Română vrea să le testeze nivelul de “buni români”. Mâine e ziua “țării de adopție” și , cu bunăvoință, intră cu toții în jocul nostru!
Stăm la taclale, glumim, cântăm, ne amuzăm copios de felul stâlcit în care oaspeții ne citesc poeziile , de ezitările lor în a ghici preparatele tradiționale devenite probă de concurs, de stângăcia cu care încearcă să reproducă bancuri mioritice, de modul împiedicat în care le reușește pasul de horă. Publicul e încântat de show, uneori aproape in delir! Ritmul e alert, iar Bandul lui Andrei Tudor îl punctează inspirat, plimbându-ne prin ritmuri românești și străine deopotrivă. Misiunea cea mai grea este a Juriului ( Eugen Cristea, Irina Loghin, Alin Burcea) : departajarea e dificilă, pentru că fiecare concurent e minunat, în felul său. Și-apoi, orice decizie, oricat de întemeiată ar fi, te poate arunca în zona conflictelor politice! 😁
…Încerc să fiu la rându-mi veselă și spumoasă, să mă integrez în “întreg”. Și o fac, căci e scrisă în “fișa postului”. Dar, vă mărturisesc, un ochi îmi râde, unul îmi plânge. Nu se vede, vă jur, fac eforturi de Sisif să fiu veselă până la capăt, până cand curg genericele de final, însoțindu-i Irinei Loghin melodia concluzivă. Dar nu pot să nu pătrund mai adând decât zâmbetul și veselia afisate pe chipurile invitații noștri. Caci eu știu ce se ascunde, de fapt, în sufletele lor. O am pe mama, în situația asta, apoi am cunoscut o mulțime de români ce trăiesc departe de țară și ale căror bucurii nu sunt niciodată ancorate în adâncimea sufletului, ci doar plutitoare la suprafață. Căci nu poate exista bucurie profundă, departe de țara ta, de rădăcinile tale….Eu știu bine că , deși Hevito țopăie pe scenă, in ritmuri dominicane, ar da oricat să-i poate strânge în brațe pe cei dragi ai săi, aflați în inima Atlanticului…. Știu bine cât de dor îi e lui Ryan de cactușii lui din Atizona natală și că toți teii înmiresmați din Herăstrău nu vor reuși să-i întreacă pe primii. Și mai știu că, deși țara ei e la o aruncătură de băț, austriaca Eva-Simone suspină, cand se gândește la părinții rămași acasă, iar rusoaica Inna, la fiica și nepoții săi de departe, pe care Skype-ul nu-i poate apropia decât pe sfert…Și știu ca irakianul Yousif, atunci cand se află în cabinetul său stomatologic și mai trage cu ochiul la televizorul din preajmă, se îngrijoreaza mereu, de la distanță, gândindu-se la țara lui, la neliniștile acesteia și la faptul că rudele i-au ramas pe undeva, pe acolo, opintindu-se cu viața lor, deloc ușoară. Și nu în ultimul rând, știu bine cât de dor îi este lui Fang Shuang de orășelul lui natal – acela, cu “doar 8 milioane de locuitori”! – din China de care-l despart atatea mii de kilometri…
Ei sunt fericiții nefericiți ai emisiunii mele, aidoma altora, atât de mulți, români și alte nații ale lumii, de care Destinul îi ține departe de mireasma florilor din țările lor, de graiul lor strămoșesc, de oamenii dragi din familie.
Da, poate că le e mai bine aici! Sau, pur și simplu, “bine”. Și poate că nu joacă teatru, atunci cand, la întrebările mele, sunt atât de binevoitori la adresa României. Dar eu mă încăpățânez să citesc în sufletul lor si să descopăr, doar pentru mine, luminița palidă din privirea lor, care știu că bate undeva , departe, uneori peste mii de kilometri.
6 străini, din 6 colțuri de lume, se vor întrece astăzi, la “Femei de 10, bărbați de 10” , pentru a ne amuza pe noi, fericiții români. De ce spun “fericiții”? Pentru că, spre deosebire de ei, noi ne avem țara în jurul nostru. Și nu trebuie decât să avem puțină grijă de ea!

Ne vedem, ca de obicei, la ora 15, pe TVR2!

Foto: Silviu Covaci
Rubricaa oferită de:

Femei de 10 pe Facebook