De ce mâncăm?

De foame, ne-ar răspunde mintea noastră rațională. Ca să avem energie să ne desfășurăm activitățile. Ca să supraviețuim. Asta era motivația omului din preistorie, culegător și vânător. Dar mai este valabil și acum, cu toată această abundență alimentară care ne influențează alegerile? Vedem mâncare peste tot în jur, când intrăm în orice supermarket, când privim la televizor – și nu mă refer doar la reclamele la alimente, dar acum există și emisiuni și concursuri culinare.

Socializăm în jurul unei mese încărcate cu mâncare. Ne stabilim întâlnirile de afaceri și cele cu prietenii, ba chiar și cele amoroase într-un restaurant. Mâncarea a devenit un scop în sine. Mâncăm de curiozitate. Mâncăm de plictiseală. Mâncăm nu de foame, ci de poftă. Ne calmăm nervii cu mâncare. Ne serbăm reușitele cu mâncare. Ne reglăm emoțiile cu mâncare. Oare o cutie cu bomboane de ciocolată  ne poate transforma un eșec într-o reușită?!

Psihologul Brian Wansink, specializat în probleme de alimentație, a descoperit că zilnic luăm mai mult de 200 de decizii în privința mâncării, dar nu suntem conștienți de 90% dintre ele.

Desigur, noi știm că anumite comportamente alimentare nu sunt sănătoase. Suntem conștienți de efectele dăunătoare pe care mâncarea în exces și consumul de alimente nesănătoase le au asupra sănătății noastre. Ne simțim vinovați și ne promitem că vom renunța la ele. Dar de luni, nu chiar din momentul acesta… Că vom ține dietă. Tot de luni, desigur.

Omul este supus ispitelor din jur. Iar consumul abuziv duce la dependență. Dacă putem să ne propunem să scăpăm de dependența de alcool sau de droguri, de exemplu, renunțând la consum, ce facem cu mâncarea? Nu putem renunța la ea. Spre deosebire de dependența de alte substanțe, dependența de mâncare este o dependență comportamentală, așa cum este și dependența de jocurile de noroc sau  sexul compulsiv.

Cum recunoaștem simptomele dependenței alimentare?

• Mâncăm chiar și după ce ne-am săturat.
• Mâncăm mai mult decât ne-am propus (am vrut să mâncăm o linguriță de înghețată dar terminăm toată cutia).
• Mâncăm pe ascuns, ca să nu fim judecați de cei din jur.
• Ne simțim vinovați, dar continuăm să mâncăm.
• Mâncăm chiar și noaptea.

Ne propunem deseori să ne schimbăm comportamentul alimentar. Dar și reușim? Iată un exemplu despre cum funcționează mintea noastră în raport cu restricțiile alimentare. Psihologul Brian Wansink ne împărtășește această experiență personală:

“Nu sunt un mare mâncător de carne. S-a întâmplat să citesc cartea Skinny bitch acum câțiva ani. Este o carte pro-vegană. Nu glumesc, în mai puțin de 10 pagini unde învățam să scot produsele animale de orice fel din alimentație, am simțit o poftă teribilă de coaste la grătar. În viața mea n-am poftit la coaste la grătar până mi s-a spus că n-ar trebui să mănânc așa ceva.”

Concluzia a fost că nu la coaste la grătar trebuie să renunțăm, ci la interdicțiile alimentare. Știința alimentației trebuie înțeleasă ca un stil de viață, nu ca un regulament plin de interdicții. Este bine să ne permitem să gustăm din toate, păstrând, desigur, măsura. Dieta recomandată de Brian Wansink este aceea pe care nu îți dai seama că o ții, mâncând orice, dar reducând porțiile, nu cu mult, cam cu 20%, pentru a nu simți frustrare. 10% ar fi ineficient, 30-40% ar fi prea mult și nesustenabil pe termen lung.

Da, mâncarea este o sursă de plăcere, dar ar fi bine să conștientizăm că nu e singura. Ce-ar fi să ne concentrăm pe celelalte plăceri ale vieții, cele care nu ne îngrașă și nu ne distrug sănătatea?

Psihoterapia te poate ajuta să stabilești o relație corectă cu mâncarea. La Clinica de psihologie RENIA din București poți găsi terapeuți bine pregătiți cu care poți lucra pentru a nu fi singur în această luptă cu tine însuți.

Nu lăsa pe nimeni să îți spună că mâncare îți este dușman. Mâncarea este o plăcere a vieții și nu trebuie să renunțăm la ea. Trebuie doar să ne modificăm comportamentul pentru a lucra pentru stilul nostru de viață și nu împotriva lui.