Călătorii Timp liber

Unde fugim de-acasă? Vă invităm la VILLA ETIQUETTE din Deva

.Dacă aș pune cap la cap distanțele pe care, personal, le-am “cucerit”, pe acest pământ turtit la capete, adunând zborurile avioanelor, cu legănatul trenurilor și cu lunecatul în viteză pe autostrăzi, adăugându-le și nesfârșitul mers pe jos prin feluritele colțuri de lume, probabil că aș ajunge undeva, aproape de Lună!

În toate aceste călătorii ochii mei pofiticioși s-au delectat cu destule povești adevărate, bucurându-se de frumusețile unei Lumi la care mulți au acces doar la televizor. Dar nu sunt snoabă! Prin urmare, mă veți găsi bucurându-mă deopotrivă și de piramidele egiptene, Vascada Niagara sau Marele Zid chinezesc, dar și de peisajul selenar al vulcanilor noroioși mioritici  sau de lunecatul tăcut al luntrii prin labirintul Deltei Dunării. 

    Un lucru extrem de lumesc unește toate aceste călătorii ale mele : bucuria momentului în care, obosită de drumuri, rasucesc cheia sau apropiu cartela de ușa camerei de hotel.  Gestul se împletește mereu cu o curiozitate aproape copilărească : oare cum arată încăperea ce-mi va fi “casă” preț de câteva zile? Hotelurile planetei îmi hrănesc constant această curiozitate, fie ele risipite prin locuri greu accesibile omului de rând, fie ele aflate “în drum”, la o aruncătură de băț ce finalizeaza o recomandare de la prieteni sau făcută de atotputernicul Internet.  

…Recent, la Deva, într-o călătorie scurtă generată de una din lansările cărții mele “Ceasul iubirii. Cei 16 ani ai mei alături de Victor Socaciu”, am facut cunoștință cu eleganța, rafinamentul, confortul și bunul gust  adunate într-un sungur nume “ VILLA ETIQUETTE”. Când Sebastian  Bara, directorul Bibliotecii Județene “Ovid Densușianu” și organizatorul evenimentului, mi-a spus “Veți fi cazați la “Villa Etiquette”!” , mi-a sunat bine din prima . “A avea etichetă” înseamnă, într-un fel, a fi special, a fi “de top”. “Ștaif” – e un alt cuvânt care desemnează “eticheta” unui lucru sau a unei persoane. Prin poze și câteva informații, Google mi-a confirmat cele de mai sus. După un drum șerpuit de 6 ore, mi-am confirmat eu însămi.

   … Într-un loc retras și liniștit, unde vuietul Prezentului pătrunde discret și aerul este îmbibat de mireasma peisajelor verzi din apropiere, am descoperit VILLA ETIQUETTE ca pe o oază de confort, eleganță și bun gust. Nu-i mare, este exact cât îți trebuie să nu te ciocnești cu un șuvoi de oameni la micul dejun sau pe holurile sale – inconvenient cu care vin la pachet marile hoteluri. O mica afacere de familie, cochetă și primitoare, în care 9 camere mobilate se prezintă la raport cu toate serviciile pe care ți le dau lanțurile internaționale de hoteluri ce zăngăne din numele lor,  faimoase pe tot  mapamondul. Camere, împărțite pe etajele unite de o scară șerpuindă,  sunt spațioase și aerisite, iar mobilierul din lemn masiv păstrează oarecum mireasma esențelor tari din care este alcătuit. Albul lenjeriei constrastează în chip plăcut cu machiajul întunecat al mobilei.


   …Prosoapele albe și pufoase de pe colțul patului indică șmecher că, iată,  ușa aceasta e de la baie. Baia? Cochetă și ea , cu instalații sanitare noi-nouțe și moderne toate, culminând cu un duș inedit, care îmbracă în sticlă triunghiul unui colț de baie. Puzderie de cutiuțe, plasate pe o policioară, ascund cele necesare unui turist aflat pe drumuri : săpunuri parfumate, șampoane și geluri de duș, plus “duetul” periuță de dinți-pastă, pe care mulți călători căscați și le uită deseori acasă.

…Diminețile mele încep de regulă, oriunde m-aș afla in lume – prietenii știu de ce!😊 – în tovărășia iPadului,  odată cu trezitul cocoșilor. La Deva, ferestrele larg deschise mi-au adus în cameră aerul curat al dimineții, împachetat în liniștea de care îmi este uneori atât de dor. Pe ferestrele larg deschise descopăr, iată,  cu bucurie, peste marea de acoperișuri cărămizii,  dealurile din împrejurimile orașului –  nou și totuși atât de vechi.  Prima atestare documentară a cetății Deva datează, după cum spun documentele păstrate prin muzee,  din 1269, fiind menținată prin cuvintele latine castro Dewa.

Până să facă ochi tovarășii mei de călătorie, cu care urmează să mă întâlnesc la micul dejun, mă delectez cu o cafea “home made”, preparată în colțișorul special amenajat al camerei, însoțind-o cu ceva dulce, descoperit in mini-bar, atât de generos dotat, încât aș zice că…numai sarmalele lipsesc! 😊

y


Ceva mai apoi, reunindu-mă cu echipa Asociației “Media 10” care mă însoțește, descopăr și celelalte spații ale VILLEI ETIQUETTE : un restaurant generos, în care – spun “gurile rele” – au loc evenimente cu ștaif, impecabil organizate și din care nu lipsesc nici  barul abundand în …etichete dintre cele mai diverse, nici pianul ce oferă spațiului un look rafinat  și nici mica expoziție de vinuri, frumos rânduite în vitrină , așteptând să fie  degustate de oaspeții Villei care doresc să pecetluiască , printr-un pahar ciocnit cu prietenii, întâlnirea cu aceste locuri de vis.


De-i cald afară, terasa devine ea însăși o opțiune de neratat. Iar lista de bucate – deși bucătăria nu-i uriașă – îți poate satisface cu o ofertă felurită, poftele și apetitul iscate după colindatul zonei.
M

…că veni vorba, vă recomand cu căldură Castelul Corvinilor, aflat “la o aruncătura de băț”,  la Hunedoara. Castelul reprezintă legenda vie a Transilvaniei”, considerat cel mai mare monument medieval din sud-estul Europei și castelul unde ar fi fost întemnițat Vlad Țepeș, celebrul prinț valah, cel care a inspirat și mai  celebrul personaj de film, binecunoscut vouă și tuturor locuitorilor planetei.

   Cu Dracula în suflet, am revenit, la rându-ne, către seară, la VILLA ETIQUETTE, visând frumos, cu capul culcat pe pernele moi, până spre dimineață, când roțile ni s-au învârtit din nou, cu destinația “București”. Privind în retrovizoare, am redescoperit, cu siguranță nu pentru ultima oară, silueta zveltă a vilei ce ne-a fost casă preț de două zile în care am fost răsfățați de niște gazde primitoare, cum numai în Ardeal găsești! 

…P.S. Vreți să ne trăiți experiența? Totul începe, ca de obicei, cu un CLICK :  https://villaetiquette.ro 

Comentează

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.