banner marshal garden
Bombănelile Marinei Editoriale

De ce-i vreau eu pe Dăncilă și Iohannis, în ring

Peste nici două saptămâni vom avea un nou Președinte. Ales de noi, sau cel puțin asa ne place să credem. De fapt, ales de noi, cei ce vom merge la vot – e necesară această precizare –  și presupun că vom fi foarte mulți, pentru că nimănui nu-i place ca altcineva să aleagă pentru el, nu-i așa? 

Unii vom alege interțial. Ații vom alege emoțional. Vor fi și unii care vor alege “forțați de instinctul de turmă” . Sper însă ca, cei mai mulți, să alegem înțelept, așezând în balanță lucrurile cu greutate. Adică faptele. Nu vorbele, nu bătutul cu pumnul în piept, nu jignirile care descalifică din start orice om politic. 

Asist, abramburită total, la circul mediatic, creat odată cu declanșarea campaniei electorale pentru turul doi. Au rămas în cursă – ca să fiu în ton cu emisiunea mea de la TVR – o femeie de 10 și un bărbat de 10. Stați! Nu săriți pe mine, încercând să-mi demonstrați că unii dintre ei nu merită nici măcar notă de trecere! În opinia mea, fiecare din ei are valoarea sa certă. Nu poți ajunge în vârful sondajelor fiind chiar un prost sau un ticălos, așa cum aruncă fiecare din tabere, către candidatul celeilalte. Iar politicianul perfect încă nu s-a inventat. Din simplul motiv că perfecțiunea nu există. Chiar și Doamne-Doamne mai greșește câteodată, pedepsind oameni buni și păsuindu-i pe cei răi.

Desigur că unii dintre noi știm exact pe fruntea cui vom aplica ștampila. Așa cum spuneam : știm rațional, emoțional, inerțial, instinctual. De noi nimeni nu mai are nevoie, pentru  că noi alcătuim acea tabără confortabilă a “decișilor”. La noi, singurul lucru care contează este să ne urnim…către urne! ( ciudat joc de cuvinte!). 

Rămân însă indecișii. Ei sunt dezamăgiți că “primul lor votat” ( candidatul din turul întâi) a ramas pe dinafară , sunt dezamăgiți de ceea ce au trăit, în ultimii ani, sunt dezamagiți de fiecare din cei doi candidați rămași în cursă, sunt dezamăgiți că barza, total neinspirată,  i-a parașutat în România  și mai sunt dezamagiți de o groază de alte lucruri , care n-au nicio legătură cu alegerile, dar îi vor ține, pe majoritatea, acasă, în ziua de vot : fie că nevasta i-a înșelat cu cel mai bun prieten, fie că o boala grea s-a prăvălit pe capul unui om drag, fie că patronul le-a spus “Pa!”. Lor nu le mai arde de nimic, darămite de alegeri. 

Dar mai sunt mulți alți indeciși. Fiecare din ei , așa cum e firesc în orice competiție, fie ea sportivă, culinară, artistică etc, vrea să-și “ admire” candidații unul lângă altul, să-i asculte alternativ, să vadă nu numai ceea ce au de spus, ci și felul în care spun, modul – elegant sau grobian – în care se atacă, felul în care gestionează situațiile conflictuale, stăpănirea de sine, greutatea argumentelor, inflexiunile vocii, nu în ultimul rând, capacitatea de a convinge, prin discurs. Căci asta este una din calitătile necesare oricarui lider : să știe să convingă. Să-și aducă oamenii alături și să-i facă să creadă în ei. 

Desigur, eu sunt jurnalist. Și ca orice om de presă, văd într-o astfel de confruntare și aspectul de show. Este unul din motivele pentru care mai mulți cer această “intâlnire pe sticlă” a celor doi candidați : românii se dau în vânt după pâine și circ. Ori nu trebuie să fii expert, ca să intuiești că o astfel de dezbatere va avea , vrând – nevrând o mai ușoară sau mai pronunțată tentă de circ. O anticipează, în sinea ei,  și presa, care îi va face atâta reclamă și va crea atâtea așteptări,  încat ratingul televiziunii publice, în acea seară, va depăși  suma ratingurilor sale din întregul an! Mai mult, din această dezbatere, presa se va hrăni zile în șir, iar analiștii vor face clăbuci la gură, răsucind pe toate părțile fiecare cuvânt, fiecare încruntare, fiecare ezitare a celor doi beligeranți (  Nu, stați liniștiți, nici măcar acest eveniment mediatic nu va detrona însă  cazul Caracal, despre care vor vorbi, cu siguranță și strănepoții noștri!) . 

Eu mă feresc însă de cuvântul “circ”. Din respect fată de cele două personaje, dar și față de spectatori. Și, chiar dacă  fac parte din categoria celor deciși, mi-aș dori o astfel de confruntare. Si nu ca să rascolesc gunoiul de sub preșurile candidaților, și nici ca să le ascult acuzele reciproce și auto-ridicările în slăvi – pe care deja le-am învățat pe dinafară, în toată această perioadă – ci ca să observ o seamă întreagă de alte elemente,  “de finețe” – le-aș spune, și pe care numai un astfel de context mi le poate dezvălui. Văzându-i față în față, le voi cerceta în amănunt chipurile, mai atentă ca niciodată ( bunătatea omului este imprimată pe chip, iar ochii sunt, vă reamintesc, oglinda sufletului) ; apoi le voi cântări toleranța, le voi măsura gradul de stăpânire a nervilor. Voi cuantifica profunzimile din privirea lor și le voi cerceta până și simțul umorului – căci nu există om înțelept, care să nu știe să facă măcar haz de necaz sau să găsească, prin umor, calea de a depăși momentele delicate. Voi desluși, în lupta cuvintelor, cât de curajos va fi liderul pe care-l voi alege și cum va gestiona el situațiile – deloc puține – când va trebui să susțină interesele țării sale în fața “greilor” Planetei. 

Nu cred că , pentru mine, demult decisa, o astfel de confruntare va schimba direcția vântului : votul meu tot într-acolo o va porni, unde era programat. Mă va ajuta însă să am conștiința împăcată – că alegerea  meu va fi în consens cu mine însămi. Sau, poate, mă va pune pe gânduri…

Și ..știți ceva? Eu cred, în adâncul sufletului, că nici Klaus Iohannis nu s-ar da în lături de la o astfel de provocare, însă există destui prin preajmă – oare de ce? –   care-l tot sfătuiesc să nu o facă… 😁

Rubrică oferită de

Femei de 10 pe Facebook