Pentru ca dragostea lor se traieste intotdeauna pe muchia mortii, acolo unde se asaza, firesc, marile iubiri. Pentru ca e intotdeauna tristete, si spaima, si mister in povestile cu vampiri. Pentru ca toti sunt frumosi. Si palizi. Si puternici. Si singuri!
Am vazut si eu Twilight, un film comercial fara pretentii la Oscar, dar captivant si absolut minunat pentru publicul larg, si eu am plans de emotie. M-am regasit si m-am visat, cu naivitate, in fiecare scena. M-am cutremurat de indaratnicia iubirii de-a cauta sa transforme imposibilul in ceva desavarsit. M-am recunoscut in indarjirea fetei care s-a indragostit de o faptura neasemenea ei, asa cum si eu m-am azvarlit, mereu, cu ochii inchisi, in iubiri fara sorti de izbanda.
Mi-am amintit si de miraculosul Interviu cu un vampir, filmul-parabola in care mi-am regasit toate nimicniciile, toate incorsetarile in varste, in lumi, in realitati pe care nu le-am inteles, dar din care nu am putut evada.
Si am cantat in gand un cantec scris pentru Highlander, un alt film cu nemuritori, la fel de trist, la fel de al meu. Who wants to live forever, when love must die?
Dar cel mai mult mi-a resarit inima la scena in care fata, dansand, l-a rugat pe vampirul ei superb sa-i ia viata de pamanteana si sa-i daruiasca eternitatea. Mi-am amintit cum ii spuneam celui iubit de mine ca, daca ar vrea sa ma ucida, as muri fericita, spunandu-i cat de mult il iubesc.
Sunt nebuna dupa filmele cu vampiri. Si dupa iubirile mari, traite pe muchia eternitatii. Si dupa inocenta mea in fata dragostei, pe care nu vreau, nu ma las sa o pierd, nici in urma celor mai crunte dezamagiri. Citește mai departe…
Comentează