Bombănelile Marinei Editoriale

Curierul care mi-a livrat…o lecție de viață

   …Gâfâia, după ce a urcat cele trei nivele, până a ajuns la ușa mea. I-am întins banii, mi-a întins pachetul. În timp ce căuta să-mi dea restul, i-am ascultat respirația grăbită și apăsată. Brusc mi s-a făcut milă de el. Nu, nu era bătrân – firmele de curierat nu se sprijină pe bunici – avea vreo 40,  un chip civilizat și câteva kilograme peste normă. Nu obișnuiesc să risc să invit în casă necunoscuți, dar acum, pe de o parte, știam că Victor e  la etaj, în camera lui, la calculator, pe de alta, repet, chipul genera încredere. În atâta amar de vreme, petrecută, prin emisiuni,  alături de zeci de mii de chipuri felurite, am cam început să lecturez oamenii după trăsăturile feței și mai ales după căutătură. După privire, adică – pentru cei ce și-au eliminat arhaismele din vorbire. 

   Omul s-a prăbușit în fotoliu ( asta după ce primit permisiunea să nu-si abandoneze cizmele la intrare) și n-a mai avut puteri nici măcar să se sperie de Obama, care conștiincios, l-a parcurs cu nasul lui iscoditor. Tocmai îmi făcusem cafeaua de dimineață, așa că…nu știu ce mi-a venit, dar i-am propus și lui una. S-a codit, i-am adus-o. După care, în mod firesc, deformația profesională mi-a înghesuit în minte niste întrebări. În cateva  minute am adunat, de la el, cuvinte – cât să scriu o carte.

   …Fusese șef de sală la un restaurant din centru. Dar de fapt , înainte de asta, fusese profesor de istorie. Iubea istoria de mic ; în clasa întâi, o știa pe dinafară pe cea a României si destule felii din cea a planetei. Toți erau fascinați de el, fiul învățătoarei abandonată de un soț alcoolic și care-și creștea singură cei doi copii. Bref. A terminat Facultatea de istorie, desi destui îi pronosticaseră o viață grea, în învățământ. A ajuns, în final, după un adevărat turneu prin împrejurimile Bucureștiului, la o școală din sectorul 5. Era iubit de elevii săi ( cărora, fie vorba între noi, puțin le păsa de materia lui!) , prețuit de colegi. Însă prost plătit de Stat. Nu a simțit-o decât atunci când i-a venit pe lume primul copil. La al doilea, n-a mai rezistat. Îndemnat de nevastă ( se știe, doar : nevestele sunt, mai totdeauna, motorul..dacă nu al progresului, oricum al schimbărilor) a început să-și caute un al doilea job. Dar meditații la istorie nu prea face nimeni, iar domeniile în care s-ar descurca un specialist în războaiele daco-romane și revoluția de la “pașopt”, nu erau prea erau multe. Un bun prieten din liceu, devenit cârciumar, l-a luat la el. Treptat, văzând că nu face față să stea cu dosul în două luntrii, a renunțat la învățământ. Cu sufletul făcut țăndări. Nopți de furtuni interioare l-a costat decizia. Singurul lucru care l-a ținut în picioare a fost convingerea că o face pentru copii și că va fi ceva trecător. Ca vremurile se vor schimba , și se va reîntoarce la istorie…

Vremurile s-u schimbat, dar nu în bine. Pandemia i-a închis prietenului său afacerea. Au încercat o vreme cu livrările la domiciliu, dar n-a mers. Ziua în care fostul coleg de bancă din liceu i-a spus că renunță, a fost cea în care cerul i s-a prăbușit pe cap.

…Astazi e curier. Una din meseriile la care nu credea niciodată că va ajunge. E bucuros că o are, aduce în casă banii  necesari, după ore de colindat orașul, în căutare de adrese. Cunoaște oameni, învață locuri noi. Vede cu alți ochi orașul în care trăiește și oamenii printre care respiră. “ – Nu sunt toți drăguți ca dumneavoastră, doamna Marina” – îmi spune, sorbind ultima înghițitură de cafea. Multi mă privesc ca pe un “neica-nimeni”. De fapt, asta și sunt : cine mai are astăzi nevoie să cunoască victoriile lui Napoleon sau motivele pentru care  a izbucnit cel de-al doilea război mondial. Fiecare are războaiele sale, deloc ușoare…”.

  …In timp ce se înghesuia într-un cojoc ponosit, l-am întrebat cum îl cheamă. I-am mărturisit că mă bate gândul să scriu ceva, despre întâlnirea noastră. Mi-a spus, dar m-a rugat să nu-i fac public numele. Nu  vrea să fie compătimit de foștii elevi… Nici fotografia, pe care îi cerusem permisiunea să o facem împreună. A ieșit, coborând agale treptele blocului. M-am apropiat de fereastră și discret, de după perdeaua din bucătărie, am scanat zona din fața blocului, încercand să ghicesc în ce mașină se va urca…. 

….Puteam să pun rămășag. Era Loganul acela cenușiu, model vechi,  parcat în fața garajului meu…

 

Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA :  ASPASIA COLLAGEN BEAUTY