Nimic nu era mai important pentru mine decat sa descoper strazi pe care nu trecuse nimeni. Era o utopie , intr-o capitala ultraaglomerata. Dar avea momentele ei de liniste , precum o fiara care se retrage in culcus , toropita de soarele amiezii , preferand sa viseze prada decat sa o haituiasca. Am gasit pudoarea unor colturi idilice. Mici parcuri abandonate , devenite squaruri prin soselele ce le-au invadat circular , capatul de linie al unui troleu in care crestea o vegetatie salbatica , o uzina abandonata devenita azil de pisici. Toate ma bulversau plasandu-ma in singuratatea propriilor mele intelesuri , asa cum la Biblioteca , faceam abstractie de toti cititorii din jur , majoritatea lecturandu-ma pana la chiloti. Imi place sa port rosu , grena sau roz , si sa ma intreb cu fascinatia unui raspuns iluzoriu , daca privirile galese ghicesc culoarea. Afacerea s-a sfarsit lamentabil in perioada de ciclu , cand fara sa o anticipez , am strecurat cateva picaturi de sange peste rozul curat.
” Va place rosul ! ” -mi-a spus un impertinent , fiindca intr-adevar , fusta mea alb-crem , putin peste genunchi , se irizase sub fermoarul de la spate , oprit la jumatatea feselor , pe linia mediana , ascuns de un slit indecent. Am crezut ca a incercat sa ghiceasca ce purtam pe sub , si mandra ca nu a ghicit , l-am tratat cu o indiferenta sfidatoare. Cand am ajuns acasa si am simtit ca imi lipesc coapsele in zona impreunarii lor , si nu de transpiratie , cum mi se intampla vara cand apa se evapora si sarea crea grunji adezivi ca in ocne , ci datorita adeziunilor hemice , adevarate punti indisolubile. ” Ce repede vine starea aceasta pacatoasa ! ” -mi-am zis si m-am bagat sub dus , convinsa ca ma voi spala nu numai de firul rebel , ci si de rusine. Fusta am aruncat-o. Pata nu a iesit nici cu otet , bicarbonat , solutile de albit bazate pe clor. Se ardea panza , dar firele care ramaneau erau toate rosii , de parca sangele meu le daduse rezistenta si forta. Pe urma mi-a parut rau ca m-am debarasat de ea. Puteam sa mi-o pun in toate zilele mele improbabile , ca nimeni sa nu stie exact cand sosete furtuna cu adevarat.
M-am intins in pat ca sa curga mai putin. Il simteam cu gust metalic , inundandu-mi gatul de jos in sus , intr-o maree invers fata de cea dintr-un epistaxis posterior. Ma simteam ca un boxer care dupa ce fusese in corzi , se lafaia in knock-out. ” Sangele apa nu se face ”…si totusi , dupa baie , al meu se diluase , scazandu-si si impulsul de a curge. Am reflectat asupra paginilor citite cand a venit galgaitul. Opera platonica. Aparuse Socrate care spunea ca totul e maieutica , extragerea pruncului Gandirii cu forcepsul bratelor. Pe mine nu m-a extrasese inca nimeni din adancul meu. Ramasesem lipita cu sangele acela cleios. Femeile au mult mai decat barbatii daca isi permit sa si-l piarda asa usor. Ele si cand se taie la deget , in bucatarie , sangereaza mai mult decat ei , ce se lauda cu luptele , turnirurile , razboaiele , carora le sunt tartori. Dar noile generatii de copii sunt produse de noi , spre a reface echilibrul Lumii dezagregat in transee. Sangele menstrual e un sange sacrificial ca oricare altul , numai ca s-a banalizat prin periodicitatea lui de metronom , si cand e variabil … ce nebunie ! Iti e teama ca ai ramas insarcinata si te intrebi cu cine. Faci in graba astrograma ultimei luni , ii pui pe toti incornoratii care te-au cautat ca sa isi invinga umilinta si sa poata trai mai departe. Cand in sfarsit , prin sortilegii ascunse , tasneste iar la lumina , fierbinte ca un geysar si colorat ca un foc bengal , te linistesti.
” Nu s-a pus nici de data asta , nu a fost destul de potent ” – gandesti , uitand ca poate ovulul tau a fost prea adormit in cosul ovarului , printre sutele de oua de Graaf , toate oferite la pubertate si maltratate luna de luna prin hormonii numiti estrogen si progesteron , mari amatori de omleta.
Cosmin – Stefan Georgescu, Franța, ianuarie 2021
Comentează