De când mă știu vin în Mamaia în fiecare vară sau toamnă, depinde de starea mea de spirit. De vreo 5 ani, de când am început să înțeleg care e treaba cu flirtul și că nu totul e despre o bestie cu intenții bune sau prinți șarmanți, a început să mă dezguste comportamentul animalic al bărbaților ahtiați 
după „fuste”. La început nu înțelegeam de ce, chiar și cei cu iubite sau, mai rău, cu copii, privesc cu atâta nonșalanță orice „fund” care trece prin fața lor. Apoi, fiind în pielea celor „privite” am simțit furia cum îmi stafulgeră pieptul. Cum pot masculii să fie atât de degajați?!? De ce acționeză atât de greșit și în același timp se cred nevinovați spunând că „sunt și ei bărbați”?!? Și noi suntem femei și avem tot dreptul să ne uităm la salvamarul sexy sau tipul de pe plaja de la Vega care arată mai ceva decât Christian Grey, dar nu! Asta e trădare, ce suntem noi?!? T***e? Cum să ne bucurăm noi de priveliște?! Doar EI au voie să aducă, eventual, vreuna și în camera de hotel. Apropo, ieri seară voiam cu disperare să mă urc pe clădire ca să privesc stelele. M-am dus la recepție și, cum pașii mei de felină nu au scos niciun zgomot, am auzit o discuție între tânărul recepționer de vreo 
18-19 ani și un domn. Bărbatul întreba dacă are vreo cameră libera pentru că nu are unde să-și culce iubita, la care tânărul îi spuse că poate lua un pat pliant. Cu un zâmbet ștrengăresc și mândru ca un păun zise: „Nu pot, în cameră stau cu cealaltă gagică”. What?!? Am plecat de acolo supărată că recepționerul putea doar la 2-3 noaptea să mă ducă sus și furioasă pe specia asta enervantă. Bărbați cică! În 4 zile am primit atâtea fluierături și pâspâs-uri… E înjositor să flirtezi în halul ăsta cu o femeie! Nu am pretenția să facă un gest drăguț dar pot face ceva extraordinar în schimb: să tacă! Unul mi-a adus un frappe cu multă frișcă. I-am spus că sunt „luată” ca să nu mai continue cu șarada și s-a oprit dar când văd că insistă și de față cu iubitul meu… Ce suntem noi de fac ca toate animalele junglei? Îmblânzitoare??? Ce rău îmi pare că mi-am uitat biciul acasă…
Cred că oricărei femei îi place să fie admirată cu bun simț și măsură. Să primească suficiente priviri cât să o intrige, să audă suficiente cuvinte cât să îl asculte și să vadă suficiente gesturi cât să îi raspundă și ea. Să îi vadă frumusețea fără a o compara cu alta, să îi asculte cuvintele, nu doar să le auda, să o înțeleagă fără orgoliu sau prejudecăți, să îi ofere inima lui cu încrederea că nu o va mai primi înapoi decât mai frumoasă ca la început. Da, e aproape imposibil dar și frustrant când vezi că nu mai există gentlemani. Sau dacă există, vă rog spuneti-mi de unde pot să-mi cumpăr și eu unul!
Comentează