banner marshal garden
Copii și tineri Hobby Timp liber

Despre Riana, fetița în roșu care pictează atât de frumos

 

Ori de câte ori particip la un eveniment de debut care are în miezul său un copil talentat, nu mă pot abține să nu mă gândesc : dacă asist la un moment istoric? Dacă puiul acesta, mustind a talent, va deveni un mare artist, iar eu voi fi unul dintre cei care au fost partași la debutul său? 

A fost gândul care m-a cutreierat si aseară, la vernisajul primei expoziții de pictură a micuței Riana Tronaru. Cum am ajuns eu, într-o seară ploioasă de mai, să admir picturile unui copil, expuse pe pereții unei vile din Cotroceni, devenită Galeria Romniceanu? Foarte simplu : mama sa îmi este colegă, la TVR. Și, în timp ce mă aranjează pentru filmări ( drăgălașa Laura Tronaru este hair stilist, în cadrul serviciului Machiaj-Coafură al TVR), îmi tot povestește despre copii săi talentați : Riana pictează, Ianis este “spadasin” de performanță. Vorbește cu atâta drag si atăta dăruire despre micuții săi, încât auzind că , pe 7 mai, cea mică va avea  “vernisaj de pictură”  m-a făcut curioasă…

 

  În mansarda vilei de la numărul 27 al străzii Romniceanu a cartierului Cotroceni nu ajungi decât dacă sui, cu tenacitate, o scară metalică exterioară, extrem de îngustă și care se roteste amețitor, până sub acoperiș. Aici dai însă peste un continent luminos și plin de căldură, în care, sub bagheta proprietarei – artistul plastic Măriuca Stanciu, s-a născut o galerie de artă.

…Afară plouă mocănește și este ora la care orașul începe să-și domolească traficul. S-a înserat și, de jos, din stradă, ferestrele galeriei sunt luminate galben, dezvaluind privirii un perete plin de picturi colorate…Urci treptele gafâind  și intri. E o mare de copii înăuntru, însoțiți de părinți, bunici și profesori. Este exact publicul pe care mă așteptam să-l întâlnesc : doar e vorba de un vernisaj de pictură al unui copil. Riana are 10 ani si o rochie plisată din voal roșu. E mignonă, dar are și cu cine să semene : asa este și mami.  E emoționată, dar volubilă în continuare și, înconjurată de prieteni și de lucrările sale, mă îndoiesc că înțelege exact cât de importantă este această zi pentru viața sa. Talentul său e evident și nu, nu l-a moștenit de la părinți, pentru că niciunul nu pictează. Deși mama, prin ceea ce face, tot artist se numește că este. Cea mică pictează în afara orelor de la școală. Pictează chiar aici, în galeria care, în afara evenimentelor, devine o școală de pictură. A început să deseneze din joacă și, iată, Mariuca Stanciu i-a observat talentul și i-a ghidat pașii.  Evoluția micuței și particularitățile stilului său au fost remarcate și în speech-ul doamnei profesoare, speech cu  care, nu-i așa? începe orice vernisaj de expoziție. 

 

 

Am profitat de întâlnirea unui bun prieten – Mugurel Vrabete de la Holograf – și, având în vedere priceperea sa la artă, în calitate de absolvent de arhitectură, am analizat impreuna lucrările Rianei. Am conchis că , în cazul ei, pictura nu e nicidecum un capriciu, încurajat de eforturile financiare ale părinților, ci o manifestare a unui talent real, aflat într-o certă evoluție. Am admirat diversitatea temelor alese de Riana – lumea necuvântătoarelor, frumusețile naturii, chipuri de personaje, lumea Viitorului, etc și am sesizat, la rându-ne , imaginația autoarei, apoi proporțiile pe care micuța le stăpânește, alegerea iscusită a culorilor și , așa cum remarca profesoara sa, înclinația sa către detaliu.

 

…În timpul drăgălașului eveniment, am tras cu coada ochiului catre familia Rianei. Se știe, în evoluția copiilor noștri, familia are rolul decisiv. Tatăl stătea discret, urmărind din umbră desfășurarea  poveștii, purtând insă pe chip mândria vădită a părintelui mulțumit de puiul său. Îmbrăcată tot în roșu ca și fetița sa și cu o alură de romantică adolescentă, Laura fremăta de emoție, pe încercând să și-o domine mișunând prin mulțime cu ajutorul aparatului de fotografiat cu care surprindea instantanee ale , probabil, uneia dintre cele mai emoționante zile ale “carierei” sale de mamă. Ianis, fratele cel mare ( deși nu foarte mare nici el! ) , “îndrăgostit” de Riana ( pe asta o știu tot din povestile de la serviciu ale mamei! ), își privea surioara cu drag și mândrie, cu siguranță cu aceeasi privire cu care și Riana îl priveste, atunci când îl admiră, la competițiile de spadă ale acestuia. Intr-un cuvânt, o familie unită și frumoasă, capabilă să ofere condițiile necesare dezvoltării unor copii reușiți.

…Nu știu dacă valurile vieții o vor purta pe Riana pe calea consacrării în artă ( poate va deveni, cine știe? un medic de succes sau un avocat de nota 10), cert este însă că ziua de astăzi, prin amintirile sale, prin fotografiile făcute de mami și, poate, cine știe, prin prezentul articol, vor ramâne în memoria micuței ca fiind una dintre zilele cele mai speciale ale copilăriei sale. 

Femei de 10 pe Facebook