Cum s-a făcut de am intrat în război cu Doina Gradea
Să vă spun o poveste. O poveste NU cu albe ca zăpada și nici cu zâne bune, ci cu cotoroanțe și personaje odioase,dar, sper , cu final fericit….
A fost odată ca niciodată o Marină Almășan, om de televiziune, zic unii bunicel, fraier de harnic și entuziast “ca un utecist”, cum îi spunea, pe vremuri, Mihai Tatulici. Și mai era fata noastră scriitor în timpul liber și călător împătimit prin lume. Cea mai fericită era atunci când reușea să le combine pe toate cele 3 : să vadă lumea, iar apoi să scrie cărți și să faca filme, pentru a le oferi și celorlalți prilejul de a “călători” odată cu ea. Nimic nu o întrista mai tare, decât faptul că cei mai mulți dintre români nu-și puteau permite luxul nici măcar să vadă marea de acasă, darămite țările îndepărtate în care au adus-o diferitele ei proiecte din afara televiziunii. Și uite-așa, a reușit Marina noastră să scrie o sumedenie de articole prin ziare, de cărti prin librării și să facă filme pentru TVR. Din proprie inițiativă! ( ați mai văzut așa ceva?!?) Pe banii ei, pe timpul ei liber, cu tot sufletul însă, pentru că toate astea le făcea pentru ei, pentru telespectatorii săi fideli, care o urmau peste tot, încă de pe vremea “Ceaiului de la ora 5”.
Anul trecut, la invitația Guvernului Chinez, Marina a săvârșit una dintre cele mai incitante călatorii ale vieții sale : la Chongqing, cel mai mare oraș al celei de-a doua puteri a lumii (30 de milioane de locuitori! ). Urma să scrie , despre el, o nouă carte, pe care s-o dăruiască cititorilor săi. Iubindu-și deopotrivă și telespectatorii și vrând să-i plimbe, chiar și numai virtual, printre minunile la care i s-a oferit acces, Marina și-a îngroșat obrazul și le-a cerut “gazdelor” să plătească , la pachet , și un cameraman, cu care realizatoarea de la TVR să filmeze un documentar, pe care să-l ofere apoi in dar televiziunii sale, așa cum o făcuse în toți ceilalți ani. Paranteză: Chinezii ne iubesc foarte mult pe noi, românii. Necondiționat. Ne consideră prieteni devotați și ar face totul pentru noi. Asadar, în august, la Chongqing au plecat Marina și cameramanul său. Amândoi pe concediul lor de odihnă, fară diurne, cu aparatură de acasă, pentru a nu supune televiziunea unui efort. Cadoul trebuia să fie cadou, așa își propusese Marina.
Bref! Călătoria a fost fabuloasă, au fost plimbați prin locuri în care puțini jurnaliști ai lumii ajung și , deși, și-a dublat efortul, Marina a făcut, într-o săptămână, și documentarea pentru carte, dar și o sumedenie de filmări și interviuri pentru documentarul pe care dorea să-l ofere televiziunii sale.
Împreună cu cameramanul, la el acasă ( deci nu folosind aparatura TVR), filmul a fost terminat și prezentat , cu o satisfacție nebănuită, Conducerii. Cum se spune, “la cheie”. Colegii de breaslă ai Marinei știu ce muncă de Sisif se ascunde în spatele unui documentar de o oră!
…Și aici…. “filmul s-a rupt” și a intrat in joc OMUL NEGRU. Direcția Programe, care in anii trecuți îi difuzase Marinei , cu succes, atâtea alte producții similare, a anunțat-o sec că “doamna Gradea nu vrea să difuzeze acest film”….Peste câteva zile, în jurul mesei rotunde din biroul Președintelui din noul corp al TVR, Marina Almășan, un biet soldat al unei insituții pe care a slujit-o cu credință 30 de ani, avea să umilită cum n-a mai fost niciodată în viață, de față cu un pluton de alte șefe, ceva mai mici : “Pe mine nu mă interesează China!” , “Eu te-am trimis acolo?” , “Ai făcut cerere să pleci acolo?” ( Doamnă, am fost în CONCEDIUL DE ODIHNĂ! ) “ Ce , acum orice angajat se plimbă prin vacanțe, iar eu sunt obligată să-i difuzez filmulețele?” , plus o serie intreagă de astfel de argumente absurde.
Marina a ieșit , scuipată virtual, din biroul în care altădată, alți șefi ai TVR o felicitau pentru performanțele sale. Din acel moment, la toate nivelurile, acoliții Doinei Gradea au continuat șirul umilințelor declanșate de comandantul suprem, ignorând incercările disperate ale realizatoarei de a-i convinge ca , înainte de a refuza un produs, să facă măcar gestul elementar de a-l viziona. Dar nu, dacă Gradea a zis NU, nimeni nu cutează să o infrunte, dacă vrea să-și păstreze scaunul!
Într-un târziu, abia după jumătate de an de stat pe la uși, producătorul general al TVR dispune vizionarea vestitului film. ( Până atunci, toate refuzurile vizaseră o idee, nu un produs concret). Direcția Programe a vizionat filmul și a dat verdictul : documentarul este bun, intrunește toate condițiile pentru difuzare. “ A răsărit soarele pe ulița mea!” – și-a spus Marina, neștiind că, de fapt , nu se va schimba nimic. Doina Gradea, în orgoliul său nemăsurat, le ordonă tuturor să nu cuteze să difuzeze filmul… Sleită de puteri, Marina face ultimul gest : adresează un memoriu Consiliului de Administrație, condus de….ati ghicit! Doina Gradea! Intră în luptă , alături de Marina și puternicul sindicat MEDIASIND, adresând C.A. o scrisoare de susținere…
…Intr-o ședință pe la finele lui martie, după dezbateri pe alte teme ce au durat zece ore, este înghesuit și expediat în 10 minute și ultimul punct al ordinii de zi : Memoriul Marinei Almășan. Încercările unora din membrii CA, care văzuseră filmul, s-au lovit de replica Presedintei lor : “Nu contează că e bun. A fost un film nesolicitat de noi, deci nu avem nicio obligație de a-l difuza”….În tot acest timp, Marina a făcut un balet politicos în direcția Ambasadei Chinei la București, ascunzând motivul real al întârzierii difuzării, pentru a nu păta și imaginea Televiziunii Române, dar și a țării… Este sugestia pe care i-o dă, prietenește, inclusiv Ministrul Afacerilor Externe, un om cu care Marina avusese colaborări repetate, în timp.
…Au mai trecut 4 luni de la ședința cu pricina a Consiliul de administrație. Nimeni nu i-a adresat Marinei, lucrător de 30 de ani în TVR, vreun răspuns oficial la Memoriul ei. Însă Marina nu a descurajat : știa că are un film bun în mână si , în plus, obligația morală față de niște străini care, din prietenie pentru România și bunăvoință față de TVR, cheltuiseră niște bani pentru această producție. Așa că… a luat-o de la început, parcurgând același drum umilitor pe la toate ușile, pe la toate nivelurile, în speranța că , poate, PDG va renunta la absurda sa încăpătânare .
Marinei îi dăduse, de data aceasta curaj , aprecierea pe care o făcuse, in fata colegilor din CA, eminentul regizor Sorin Ilieșiu, după vizionarea documentsarului : “Cu mici retușuri de montaj, acest film are toate șansele să căștige un premiu la un Festival de profil”.
…Usile structurilor de conducere din TVR continuau să rămână închise pentru Marina Almășan. Un cunoscut al jurnalistei, parlamentar, revoltat de ceea ce i se întâmplă acesteia , a luat legătura cu Doina Gradea. A primit un răspuns halucinant : “N-are decât să-și facă Marina Almășan televiziunea ei și să difuzeze în ea ce dorește”.
A fost picătura care a umplut paharul .
S-a întâmplat că a doua zi, colegul Marinei, Adelin Petrișor a luat poziție publică față de abuzurile Doinei Gradea. Toată presa a publicat atacul curajosului jurnalist. La câteva ore distanță, Marina s-a solidarizat cu ei. În revista “Femeide10.ro” apărea editorialul Marinei “Despre curaj și lașitate. Scrisoare deschisă colegului meu, Adelin Petrișor”. În scurt timp, toată presa a preluat articolul semnat de Marina Almăsan. Războiul a început.
P.S. Conflictul meu “personal” cu doamna Doina Gradea s-a suprapus peste nemulțumirea generală din TVR, legata de incompetența cu care este condusă instituția, de abuzurile de toate felurile, de gafele manageriale monumentale, făcute de Președintele Director General, de hoțiile sesizate de toți colegii mei care au acces la documente, de lipsa totală de comunicare dintre șefi și profesioniștii TVR, de atmosfera de teroare care a pus stăpânire, de o vreme, pe postul public. Întrebare : dacă nu aș fi pățit eu însămi ceea ce v-am povestit mai sus, m-aș mai fi răzvrătit? Cu siguranță da, căci nu-ți poate fi bine, într-un loc, în care tuturor din jurul tău le este rău. Cu excepția celor care, plecând capul, primesc în continuare proiecte și bani.
Rubrică oferită de
Comentează