Editoriale

Cum am făcut bani, de pe urma minciunilor mele

Astăzi am ieșit în piață, dar nu ca să târguiesc, ci ca să-mi rotunjesc veniturile. Adică, am trecut din fața tarabelor, în spatele tarabelor. Mi-am pus șorț, mănuși de cauciuc și salvatoarea mască. Și când spun “salvatoare”, nu mă refer deloc la eficiența ei – atât de controversată – în protecția anti-virus. Mă refer la faptul că acum chiar aveam nevoie de mască, pentru a nu fi recunoscută. Nuuu! Nu e nimic rușinos în a face orice muncă, nici măcar în a vinde păstârnac și leurdă! Numai că eu nu mă alăturasem întru totul “tovarășilor de tarabă”. Urma să vând și eu, dar nu ceea ce vindeau ei. Eu urma să vând…MINCIUNI! da, ați auzit bine! Minciuni din acelea, salvatoare, fără de care viața noastră ar fi arătat mult mai săracă, dar mult mai curată!
Da, știu ce urmează să mă întrebați; întrebarea asta mi-am pus-o și eu : cine naiba să se înghesuie să cumpere minciuni, într-o lume care minte cu ușurința cu care respiră? Și ce mă îndreptățește pe mine să am mai multe minciuni decât ceilalți? Imaginația, poate? Sau…locul de muncă? Sincer, nici eu nu eram sigură de reușita demersului meu. Dar, vorba aceea : Nu riști, nu câștigi! ….Mi-am scos tacticoasă din portbagaj panoul publicitar la care lucrasem toată săptămâna și l-am poziționat cât mai bine, deasupra feliei mele de tarabă. Se vedea din toate unghiurile pieței, mai ales că îi gândisem și un sistem de beculețe, programate să clipească în ritmul unei muzici pe care urma s-o pornesc imediat, odată instalată îndărătul tarabei.
“Vând minciuni proaspete, eficiente în orice situație. Preturi promoționale, în funcție de buzunarul clientului” – glăsuia reclama mea, destul de ambiguă, pentru că, mărturisesc, mi-a fost greu să mă hotărăsc asupra unui preț standard. Că doar și minciunile astea sunt de mai multe categorii : unele au picioare scurte, altele pot să defileze liniștite pe catwalk ; unele le spui așa, de amuzament, altele îți salvează pielea de la o pedeapsă pe durată limitată și nu foarte usturătoare, dar sunt și unele care-ți salvează viața. Ei, cum poți pune același preț, pentru atâtea categorii? Urma să-l stabilesc, așadar, de la caz la caz….
Așa că…înfruntând privirile curioșilor, care făcuseră deja colac în jurul tarabei mele, am pornit muzica și, din boxele pe care mi le împrumutase Victor, în schimbul unei minciuni, s-a revărsat cantecul pe care-l stabilisem ca generic : “Minte-mă”, o romanță “pe temă”, interpretată de rapsodul Tudor Gheorghe. (https://youtu.be/gRPs8x_8jbQ ).
….La început – așa cum mă și așteptam, de altfel – am fost supusă unui tir de întrebări , aș zice clasice, din partea curioșilor : cu cât dau minciunile, dacă sunt proaspete, ce termen de valabilitate au, dacă au certificat de garanție, ce reducere primești dacă achiziționezi două minciuni deodată, în fine, dacă vând și pe datorie. Am raspuns răbdătoare, anticipând în sinea mea ceea ce pățesc destui vânzatori, atunci când clienții le pun o sută de întrebări, după care fac stânga-mprejur și-i lasă cu marfa nevândută…
Dar nu! Iată și primul cumpărător, care își făcea loc prin mulțime, fluturând un teanc de sute.
“-Aș vrea , vă rog, dar repede, că am pus mașina pe “avarie”, o minciună pentru șeful meu! Am lipsit toată săptămâna, spunând că sunt bolnav și m-a dat de gol un dobitoc, care i-a povestit azi ce super-partidă de pescuit am făcut noi doi , săptămâna trecută… “. L-am privit lung, m-am concentrat doct, după care am scos o foaie de hârtie, am scris ceva pe ea, am împăturit-o ceremonios , am introdus-o într-un plic, pe care i l-am întins, sub privirile sfredelitoare ale asistenței, dezamagită că nu poate beneficia de rezultatul muncii mele. Insul a deschis plicul, a parcurs conținutul “rețetei” și a exclamat, pocnindu-și palma pe frunte : “Extraordinar! Nu m-aș fi gândit niciodată la asta! “ . Mi-a întins teancul de sute ( erau vreo 5) și s-a făcut nevăzut, spintecând mulțimea de murmure și vociferări. Lumea era nemulțumită că nu fusese făcută părtașă la întreg procesul de “vânzare-cumpărare”.
Am stins murmurele, explicându-mă : “Nu-mi pot dezvălui “armele secrete”! Dacă lumea va afla, gratis, minciunile mele, le va adapta la propriile situații și atunci….cine o să-mi mai cumpere marfa?!?”
..”Așa e!”, “Are dreptate! “ – s-au auzit câteva voci, cu efect de întrerupător : murmurele s-au stins instantaneu. Numai bine, cât să pot auzi rugămintea șoptită a unei femei între două vârste, frumoasă foc, distinsă , oarecum disperată și in orice caz, jenată de situația în care se afla : “Mi-am înselat soțul și cred că s-a prins : mi-a găsit , în buzunarul de la pardesiu, un inel cu diamant, însoțit de un bilețel cu un text compromițător ( mi-a șoptit la ureche textul). După care și-a deschis poșeta și a extras de acolo o hârtie de 100 de E. Am deschis, la rându-mi , un nou plic, în care am strecurat noua minciună fabricată. Nemaiavând răbdare să i-l ofer ceremonios, mi-a smuls plicul din mână, l-a deschis precipitat, parcurgandu-i pe diagonală conțintutul. “- Suneți genială!” – mi-a spus, adăugand încă o bancnotă celei pe care deja mi-o pregătise. Mi le-a întins, cu lacrimi de bucurie în ochi. I-am multumit și i-am urat, complice, mult noroc. S-a facut nevăzută, lăsând să plutească, în urma ei, peste marea de leușetan și usturoi verde din jurul meu, o boare de Chanel No.5. …În juru meu lumea se strânsese ca la balamuc. Vestea ineditei tarabe din Piața Floreasca se răspândise cu viteza minciunii, adunând în jurul meu simpli curioși, dar și potențiali clienți deopotrivă. Dintre ei se desprinse un puști neincrezător, care ținea în mâna-i tremurândă o hârtie de 10 lei…”-Hai, spune! Cu ce te pot ajuta?” – i-am venit în ajutor, simțind că nu reușește să-și adune curajul pentru a-si formula cererea. “- Știți…am facut niște experimente cu prietenii, acasă la mine și…am pârlit sistemul “home cinema” al lui tati.. O să mă omoare, cand vine acasă…Ce să-i spun?”… Am stat o clipă pe gânduri. Și nu pentru că bancnota pe care o ținea, la vedere, în mână, puștiul de nici 10 ani , nu mi-ar fi îmbrăcat așteptările, ci pentru că am rememorat minciunile pe care le-am tot primit, la rându-mi, de la fiul meu, atunci când constatam cine știe ce boroboațe, făcute prin casă. Așadar, apelând la “bibliografia” cu pricina, i-am formulat și micuțului o motivație pentru cele întâmplate, am notat-o pe un bilețel și i-am întins plicul aferent. “-Lasă, ține banii, mai bine cumpără-ți o înghețată, după ce se liniștesc lucrurile!” – i-am spus, într-un exces de generozitate. La urma urmei, sunt necesare și astfel de acțiuni promoționale, dacă vrei să devii popular!
…Bref! Într-o singură “zi de muncă” am reușit să distribui fix 175 de minciuni de toate felurile. Aproape toți clienții au plecat mulțumiți. Spun “aproape toți”, pentru că am avut un singur caz, în care respectivul ( care vroia să-și mintă nevasta, pentru a putea “evada” cu prietenii la o agapă) mi-a citit “recomandarea” și a exclamat : “P-asta am încercat-o și eu, și n-a mers! Nu sunt însurat cu o femeie normală, ci cu un adevărat Sherlock Holmes!”…Abia a treia variantă, oferită de mine, i-a mers la suflet, meritându-și banii…
Ultimul venit – cel care m-a și determinat, de altfel, să-mi strâng jucăriile și să plec – a fost un agent de poliție. A venit glonț catre mine, fluturând nu o bancnotă, ci un carnețel de amenzi. Mi-am biruit nodul din gât, transformandu-l într-un zâmbet cucernic. “-Aveți autorizație?” – m-a întrebat direct, asmuțit asupră-mi probabil de ocupanții tarabelor din jur, care , din cauza mea, nu mai reușeau să-și vândă verdețurile. ..Am moșmondit ceva, pe sub tarabă, după care i-am întins și lui un plic. A deschis ochii mari, apoi plicul, s-a uitat adânc în el și, salutându-mă cu două degete lipite de chipiu, a făcut stânga-mprejur, pierzându-se în mulțimea uluită de incident și care continua să stea, ciorchine, în jurul tarabei mele.
Înfruntând vociferările celor care nu apucaseră să-și rezolve “cazurile”, i-am amânat politicos pentru mâine și m-am retras, cu panou cu tot, spre parcarea aglomerată a pieței, lăsând în urma mea o mare de mincinoși fără imaginație, dar și ecoul încă plutind în aer al refrenului lui Tudor Gheorghe și care răsunase de vreo 200 de ori, în acea zi : “Minte-mă și spune-mi vorbe dragi…”

Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : http://www.catena.ro

Etichete

Femei de 10 pe Facebook