Nu toți se exteriorizează. Nu toți găsesc funny să lăcrimeze în public, să-și tragă nasul a tristețe adâncă și să cerșească în privirile celorlalți fărâma salvatoare de milă. Pentru unii vorbește…tăcerea. În ea își înghesuie suferințele, disperările, depresia.
Vezi această femeie? Iat-o cum și-a apropiat chipul de fereastra pe care ploaia își prelinge lacrimile. Pare că pe umerii săi s-a așezat toată greutatea Pămantului și că toată tristețea lumii tot ei i-a fost hărăzită.
Dar… nu e singură. Îl vezi pe bărbatul din preajma sa? Da, cel prăbușit în fotoliu, care-și butonează alert telefonul mobil. Pare să nici n-o observe, frământările ei trec pe lângă el precum niște păsări de noapte care ocolesc vila în care amândoi locuiesc… Nu-i pasă că lângă el, femeia lui, femeia căreia i-a jurat iubire până la moarte, ascunde în suflet furtuni…
Iar ea?…ei îi pasă mereu de cei din jur. Uneori pare că trăiește doar pentru ei, că pe sine s-a uitat… Și nimănui nu-i trece prin cap că, poate, și ea are nevoie de ajutor. Toți o văd puternică, doar ea este cea care se ocupă de tot și de toate, ea găsește ieșirea din orice labirint, vorba sa bună alină suflete și aprinde luminițe la capete de tunel… Acum ea este cea care are nevoie de un colac de salvare, nimeni însă nu pare a observa valurile ce o înghit…
Cum? Tu chiar n-ai observat că , de o vreme, e parcă mult mai tristă? Până și licărul acela din priviri a devenit mat, aproape invizibil…Nu mai răspunde la mesaje, nici din casă nu se mai desprinde…Cu chiu cu vai înfruntă traficul până la serviciu, își face datoria, îngropată în hârtii și izolată de lume, du0ă care se târăște anevoie acasă, unde așteaptă din nou toți, să fie salvați…Au observat și ei că femeia a dispărut de pe online, că nu mai iese nici cu fetele la o cafea și nici măcar la shopping, dar nimeni nu o întreabă de ce. Fiecare pare a avea mereu treburi mult mai importante…
…Iar ea stă cu nasul lipit de geam și se întreabă unde oare a greșit, ce anume nu a făcut bine, de ce oare celor din jur nu le pasă de ea?… Și de ce aceia, pentru care ea s-a consumat în atâtea rânduri, nu se îngrijorează deloc de starea ei? De ce nu-i frământă depărtările în care ea rătăcește?…
Zilele se înlănțuie precu mărgelele pe o ață..Cu fiecare din ele, ea se însingurează și mai tare. Pereții casei o strâng, nopțile devin tot mai lungi și mai anevoioase, gândurile se molipsesc de la întunecimea lor…Speranța devine tot mai palidă…
Pe undeva, înțelege de ce nimeni n-o întreabă nimic, de ce nimeni nu-i adresează o vorbă bună. Toți o cred puternică. Toți consideră că nu există nicio cumpănă pe care ea să nu aibă forța s-o depășească. Și nimeni nu se gândește că, iată, uneori chiar și oamenii cei mai puternici au nevoie de ajutor.
De fapt, cu toții avem nevoie de ajutor. Fiecare are nevoie de o mână întinsă, atunci cand apele îl înghit si vârtejurile îi trag la fund. Și ne e tare greu, atunci când această mână nu ni se întinde….La jurnalele de știri crește numărul celor care aleg să-și ia viața și nu-i o întâmplare. Ne-am devenit mult prea străini unii altora și nefericirile ne găsesc atât de singuri.
Prin urmare, dacă aproapele tău a devenit deodată mult mai trist și-l simți că se adăpostește într-o nefirească tăcere, vino lângă el, ia-l de după umeri și întreabă-l simplu : “Cu ce pot să te-ajut?”
Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : MAXITONIC
Comentează