Bombănelile Marinei Editoriale

Cu balonul, în scaunul pe rotile

…Mă aflu în curtea Casei Iurca de Călinești, în miezul Maramureșului și sunt, cum se spune,  “în pline filmări”. Soarele se mișcă agale pe un cer senin, ce ar fi trebuit să fie plumburiu și încărcat de flugi de nea. Nici vorbă de așa ceva. E o iarnă enervant de blândă , iar dorința noastră de a găsi zăpadă în Maramureș,  a eșuat lamentabil. Noroc cu ospitalitatea lui Dănuț Iurca și cu sufletul frumos al celor de pe aici : doar ele au mai reușit să înmoaie puțin deziluzia noastră meteorologică…

Dar chiar și așa,  afară e geruleț. Dacă îți încordezi bine privirea, poți distinge chiar și aburii pe care-i nasc vorbele tale. Lumea e îmbrăcată gros, în haine mițoase, bărbații poartă cioareci iar copiii au mere roșii în obrăjori. Și totuși fata frumoasă de lângă mine rezistă cu stoicism în frumosul său costul popular, peste care a ales să nu mai îmbrace nimic gros. “-Ai să răcești!” – simt nevoia să-i spun, matern, neputându-mi opri gândul : “Doamne, ce frumoasă este!”.. Anișoara zâmbește larg și mă liniștește : “Nu pățesc nimic, doamna Marina!” .

…Adevărul este că, față de cele pe care le-a traversat această tănără în scurta sa viață, o răceală ar fi precum un fulg de zăpadă într-o ninsoare aprigă.. M-am așezat lângă ea și povestim. Este unul din acele subiecte, pentru care mă pregătesc sufletește cu  ,ultă vreme înainte, pentru a-i face față “emoțional”. Să nu mă “bușească” plânsul – cum zic unii. Și cum să nu te emotionezi, când vezi o tânără frumoasă și deșteaptă, cu un suflet cât un Univers, dar pe care un accident stupid a legat-o pe veci de un scaun rulant?  …Era adolescentă, când viața ei s-a frant în două, înlănțuind apoi,  anevoios,  cele două secțiuni ale sale : “înainte” și “după” accident. Ți-e greu, uneori,  să-i înțelegi pe oamenii aceștia, care povestesc cu seninătate coșmarul prin care au trecut. Probabil că Timpul vindecă rănile ( nu si pe cele fizice, iată), dar trebuie să fii, pesemne, un om tare puternic în interior, să o poți lua de la capăt, în noua ta “carcasă” – cea incompletă, pe care ți-a furnizat-o Destinul. Să poți să fii “precum ceilalți” . E un clișeu și Anișoara știe că nu va mai fi niciodată ca ei, dar cu toate acestea, așa, din scaunul ei cu rotile, (împins astăzi, la emisiune, de către mult încercata sa mamă), Anișoara a făcut o mulțme de lucruri cu care se poate lăuda. Știu, pentru oricare dintre noi, ele nu par a fi “izbânzi”, ci întâmplări firești. Dar pentru invitata mea  – care in ultimii 10 ani a stat, puși cap la cap, 4 ani întregi numai prin spitale – aceste amintiri alcătuiesc o definiție a unui caracter de taria stâncii. 

…La îndemnul meu, Anișoara îmi confirmă cele 10 lucruri curajoase, pe care le-a reușit, din scaunul său rulant : a urcat în spatele soțului,  aproape doi kilometri,  pe un deal ( da, fata noastră e măritată cu un bărbat minunat, care a reușit să vadă “dincolo” de infirmitatea ei!), a urcat, în același scaun pe rotile, un deal de peste 500 m înălțime, pe un drum șerpuit, a urcat apoi,    în Grecia,  peste 200 de trepte abrupte, a condus mașina peste 100.000 km in ultimii trei ani și…țineți-vă bine! a zburat cu balonul,  la câteva sute de metri înălțime! …O ascult și-mi spun, în gând că eu, bunăoară, nu m-aș fi încumetat niciodată să zbor cu balonul. Și probabil, nici mulți dintre voi…

La cei 28 de ani ai săi, așa chinuiți cum au fost ei, în ultima lor decadă, Anișoara nu stă o clipă locului : ambiția ei și dorința de a face lucruri notabile nu au nevoie de rotile, pentru a funcționa. Anișoara a absolvit Facultatea de stiințe economice, generează fapte bune pentru semenii săi din poziția de vicepreședintă a Asociației “Rotaract”, este membră a Asociației “Open your heart”,  a fost desemnată “Maramureșeaunul anului”, iar frumusețea și eleganța sa au urcat-o , în repetate rânduri, pe catwalk-ul Galei “Atipic Beauty”…

…O privesc pe interlocutoarea mea ..“atipică” și-i observ tremurul discret. Nu știu dacă e de la emoție sau de la parșivul soare cu dinți, care îi amendează ținuta mult prea lejeră. Mă grăbesc să închei interviul ( deși aș mai fi avut o mie de lucruri s-o întreb!) și, cât timp în “scenă” năvălește o turmă de mioare – protagonista momentului următor – o implor , prin semne, pe mama Anișoarei să-i pună pe spate o haină mai groasă…

…De ce invit astfel de oameni, în emisiunile mele?!? – mă întreb adesea. Oare am devenit și eu în prizoniera “audienței generate de subiectele cu impact emoțional”? Nicidecum, deși mă bucur că astfel de invitați sunt priviți de tot mai mulți telespectatori. Pentru că, din ei, acestia din urmă își extrag speranța de a merge mi departe, după ce viața le-a oferit momente de cumpănă. Pentru că astfel de oameni sunt inspiraționali. Pentru că ei ne învață să ne gasim bucuria în lucrurile mărunte, să nu alergăm după cai verzi pe pereți și ne atenționează că intr-o secundă, viața noastră se poate răsuci cu 180 de grade. Deci, s-o trăim, așadar,  frumos și să ne bucurăm de fiecare clipă a sa, neuitând însă să sădim mult bine în jurul nostru.. 

P.S. Astăzi, la ora 15, pe TVR2, veți revedea povestea Anișoarei Mârza- Gog, alături de alte subiecte de nota 10, cu iz maramureșean. 
Rubrică oferită de

Uscatoare rufe