Bombănelile Marinei Editoriale

Renunțați la ochelarii care vă colorează aiurea viața în roz! 

 

Mă întreba deunăzi cineva de unde îmi vin ideile editorialelor mele. Chiar așa?!? De unde îmi vin? Cele mai multe, din viață. Din viața mea, din viața altora, din viața ipotetică pe care aș vrea s-o fi trăit sau măcar s-o trăiesc de aici înainte. Îmi mai vin și din întâlnirile cu oameni remarcabili. Din dialogurile mele cu aceștia obișnuiesc să desprind câte-o idee, pe care-o prelucrez apoi, peste noapte sau nopți, în laboratoarele cenușii ale mansardei mele, după care o eliberez, îmbrăcată în editorial. Îmi mai vin idei si din ceea ce citesc , descopăr pe internet sau văd la televizor. Desigur, sunt idei care le-au venit altora, înaintea mea, dar felul în care le răsucesc eu pe degetele imaginației mele le aduce, de multe ori, taman pe dos, față de  felul în care au prins ele viață, în original. 

Zilele trecute, o lectură a unui site britanic mi-a atras atenția asupra unui fapt : chiar dacă ne considerăm cele mai lucide și pragmatice ființe de pe pământ, se pare ca marea noastră majoritate defilează prin viață la adăpostul unor ochelari roz, care distorsionează realitatea înconjurătoare, plasând un filtru idilic în fața lucrurilor , oamenilor și situațiilor ce compun existența noastră. De multe ori, sărim din lac în puț și dăm jos ochelarii roz, înlocuindu-i cu unii…de cal! Ei ne feresc privirea de ceea ce NU VREM să vedem : rămân astfel “pe margine” elemente care ne influențează uneori major viața, dar pe care refuzăm să le băgăm în seamă. Și asta din naivitate, ignoranță sau dintr-un greșit înțeles spirit de autoprotecție. Faptul că struțul, băgându-și capul în nisip, crede că a scăpat de pericolele din jur, nu înseamnă că ele nu fac roata în jurul lui și-l atacă apoi relaxat, ca pe cineva prins “cu garda jos”…

     În concluzie, dacă,  privindu-ne în oglindă, constatăm – ce să vezi? – că avem capul pe umeri, atunci va trebui să-l și folosim. Constant. Eficient. În favoarea noastră dar, daca e posibil,  nu și în detrimentul celor din jur. 

     Un raid nocturn prin mintea mea cea întortocheata m-a ajutat  să așez în sertarele cu “învățăminte ale vieții” câteva concluzii care, deși banale la prima vedere, ascund  un miez consistent. Încerc să le rânduiesc într-o ordine aleatorie, urmând ca fiecare dintre voi să-i dați fiecăreia dintre ele greutatea pe care o merită.

  1. Greșit ne culcăm pe-o ureche, după ce terminăm o facultate și aterizăm într-un loc de muncă confortabil, crezandu-l veșnic. Verbul “a învăța” nu-și încetează niciodată conjugarea la persoana întâi : vremurile se schimbă cu viteza cu care cititi acest editorial și este posibil ca domeniul în care funcționați să nu mai fie, la un moment dat, de actualitate. A învața constant, a te “updata”, a fi pregatit oricând să te transformi în altceva, să bifezi un nou început – sunt directii pe care trebuie să le adune busola ta.
  2. Faptul că ești un om bun, cu un suflet mare, că lumea te iubește pentru felul tău vesel de a fi, pentru empatia care te caracterizează, toate astea nu au nimic în comun cu valoarea ta profesională. Nu vă relaxați, la umbra simpatiei pe care o nutresc față de voi colegii și prietenii. Ea nu vă garantează siguranța locului de muncă. Oricând, poate apărea un nesuferit, un antipatic sadea, însă excelent pregătit profesional și care o să vă sufle locul. Șefii noștri nu au nevoie, până la urmă,  de subalterni simpatici,  ci de foarte buni profesioniști. Haideți să fim noi aceia! 
  3. Nimeni nu ne va ridica statuie, pentru “faptele noastre de vitejie”, pe plan profesional. E o concluzie pe care, cu durere, o desprind dintr-o viață muncită pe brânci. Și nu pot decât să-i povățuiesc pe cei ce-mi vin în urmă, să nu sacrifice timp, sănătate, viață personală pentru niciun challenge profesional, oricât de spectaculos ar suna. Eventuala glorie este efemeră și nu vor crește statui în urma voastră,  uneori nici de mângâieri pe creștet nu veți avea parte, ba, mai mult, faptul că sunteți (cei mai) buni în ceea ce faceți, este posibil să vă aducă numai belele. Din păcate, așa funcționează lumea în care trăim. Și după ce veți fi fost “întrebuințat” copios de cei aflați “la butoane”, la momentul dat al “recapitulării” finale, vă veți uita în jurul vostru și veți vedea…pustiu. 
  4. Ești important, dar nu ești buricul pământului! Da, de acord cu psihologii care frământă aluatul “stimei de sine” , al încrederii în propriile forțe, al așezării noastre înainte de tot și toate. Dar să nu ne îmbătăm cu apă rece. Faptul că cei din jur nu remarcă noua noastră tunsoare sau rochia pe care am dat juma’de leafă sau faptul că am primit prea puține like-uri la fotografiile de vacanță din Bahamas, nu trebuie să ne bage în depresie. Fiecare are viața lui, împănată cu de toate și puțini gasesc resurse spre a se bucura de întâmplările din viața celor din jur
  5. Chiar dacă suntem tentați să ne căutăm circumstanțe atenuante sau vinovați pentru ceea ce ni se întâmplă, suntem singurii răspunzători de viața noastră. Dacă suntem fericiti – este pentru că am știu să gestionăm corect provocările vieții, dacă lucrurile nu au ieșit așa cum am fi vrut, înseamnă că ne-a lipsit înțelepciunea sau abilitatea de a le face să funcționeze în direcția dorită. Nu trebuie să căutăm o lume de țapi ispășitori și nu trebuie să ni-l luăm alături pe acarul Păun, spre a-i transfera, la orice pas,  vinile noastre
  6. Deși suntem tentați să ne culcăm pe-o ureche – taman pe cea în care o voce lăuntrică ne șoptește : “Lasă, data viitoare va fi mai bine” –  trebuie totuși să fim conștienți că șansa de a produce o “primă impresie” n-o vom avea decât o dată în viață. De aceea, în momentele capitale ale vieții ( alegerea partenerului de viață, a unui job nou, etc) nu trebuie să neglijăm niciun aspect din ceea ce ar putea să conteze. De multe ori, ne spunem în gând : “Nu contează cum arăt, cum  mă îmbrac important este  că sunt băiat bun, deștept, harnic și de încredere”. Da, dar asta o știi tu. Puțini sunt cei care au răbdarea să te cerceteze pe-ndelete, să te deslușească, să te verifice. Vremurile accelerate pe care le trăim, ard etape, așa că…străduiește-te să faci o impresie bună, din prima. Concentrează-te inclusiv pe acele detalii superficiale, care în mod normal nu ar conta. Vei fi surprins cat de mult ar putea conta ele, în ochii celui/celei care te evaluează. 
  7. Ne hărnim deseori cu impresia că suntem de neînlocuit. Că astfel de angajați șefii noștri nu vor mai găsi în veci, ca astfel de neveste sunt irepetabile, că astfel de soți sunt imposibil de găsit. Total greșit! Dacă ținem “garda” prea sus, s-ar putea să ne trezim că în locul nostru va veni un alt angajat, o altă nevastă, un alt soț , cel puțin la fel de buni ca si noi. Cum se spune : “Cimitirele sunt pline de oameni de neînlocuit”
  8. Nu ajută la nimic să ne victimizăm. A pluti pe o mare de lacrimi de crocodil, pe care tot noi le-am generat, conduce către un naufragiu sigur. Vă rog să recunoașteți, de câte ori n-ati rostit fraze, de genul : “ Eu am făcut tot ce-am putut, dar nu am fost apreciat /ă” ? Treziți-vă la realitate! Ieșiți din pielea de victime! Nimeni nu vă cere să vă sacrificați, ba , mai mult, a le scoate ochii celor dragi cu “câte am făcut eu pentru tine” nu face decât să le creeze acestora un disconfort. Are vreun rost? 
  9. Voi încheia cu un adevăr, poate trist, pe care însă ar trebui să-l “asimilăm”cu toții : mereu se vor găsi oameni mai buni decât noi. Da, e o lovitură pentru care orgoliul nostru trebuie să fie “en garde” : la tot pasul ne vom ciocni de oameni mai tineri decât noi, mai frumoși decât noi, mai pricepuți decât noi, mai talentați decât noi, mai bogați decât noi.  Dacă nu vom ști să gestionăm cu înțelepciune această permanentă “tachinare” din partea Destinului, ne vom face “frate cu depresia” și așa ne vom continua drumul șchiopătat prin viață. Ajută oare să primim , la întrebarea “Cum arăt?”, un răspuns de genul : “Vai, ca la 18 ani!” ?!? Ași! Oglinda din baie ne va arăta, nemiloasă, în fiecare zi, cele câteva riduri în plus, cele câteva kilograme așezate pe abdomen, cele câteva fire de păr mai puține…Și uite-așa, noi, femeile, vom învăța să nu mai purtăm decolteuri adânci, iar bărbații – să-și sugă burtica ; ne vom resemna cu ceea ce suntem și – de vrem să supraviețuim emoțional – ne vom repeta, neîncetat, în gând,  că indiferent de toate, suntem , de fapt, unici și irepetabili. Ceea ce este, să recunoaștem , fabulos!

    Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : BRONHOSUPORT