Bărbați de 10

“Cred că noi toți trebuie să reînvățăm cele 10 porunci, care se rezumă la a iubi și a face bine cât mai mult celor din jur” – interviu cu OVIDIU MIHĂILESCU, folkistul inginer

 

      Ovidiu Mihăilescu este unul dintre cei mai “cuminți” folkiști din câți am cunoscut. Deși e clar că folkul îi populează masiv ADN-ul, el și-a văzut înainte de inginerie, are , de decenii, o familie frumoasă și închegată, scrie cărți de poezie și …visează. Este un om de cuvant și un prieten de nădejde si mai are o seamă întreagă de calități,  rare în aceste vremuri bezmetice. O reîntâlnire în emisiunea mea si mai apoi la lansarea cărții dedicate lui Victor Socaciu, cu care , în nenumărate rânduri, s-a intersectat, mi-a prilejuit un dialog năstrușnic și adânc, pe care vi-l redau mai jos : 

Marina Almășan : – Spune-mi, Ovidiu, mereu m-am întrebat : tu te simți mai mult inginer sau mai mult folkist? 

Ovidiu Mihăilescu : – Mă simt și una și alta! În fapt am lucrat ca inginer de transporturi 20 de ani, de la Gara Satu Mare la Regioanala Cluj și mai apoi la Ministerul Transporturilor, după care am lucrat la Radio3net 5 ani și apoi ca îndrumător cultural la o Universitate. Cred că e esențial, cel puțin pentru mine ca artist să cunoști și câmpiile muncii, și viața la firul ierbii, multe din subiectele cântecelor le-am găsit acolo… Am scos chiar un CD ce se cheamă Eroi ai muncii…

Marina Almășan : – Cum de n-ai renunțat definitiv la una, in favoarea celeilalte? 

Ovidiu Mihăilescu : – N-am renunțat și din motive de inspirație dar și din motive economice, spre deosebire de artiștii din prima generație folk noi ăștia care debutăm continuu de 20 de ani nu ne putem susține exclusiv din evenimente folk. Sigur aș fi vrut să fiu așa un mare compozitor care doar bea cafea și compune zi lumină, dar se pare că România are încă nevoie de oameni care să aciveze concret.

Marina Almășan : – Cum a apărut ingineria in viața ta? Dar folkul?

Ovidiu Mihăilescu : – La inginerie m-a împins locomotiva! Am fost de copil atras de locomotivele cu abur pe care
le pândeam cu răsuflarea tăiată, în plus pe vremea aia dacă plecai din oraș sigur un fular de abur și vise te însoțeau. Așa am ajuns inginer de trenuri cu vise de modernizare, calculatoare, viteze și alte SF-uri… Realitatea însă a fost mai crudă, șine ruginite, oameni triști, bălării, nedreptăți…Folkul a apărut în prelungirea chitării clasice, pe la 17 ani la teatru, Mircea Baniciu, Mircea Bodolan… apoi albumele cu Vali Sterian, Alexandru Andrieș… În anii de facultate cenaclurile, concursurile,  visele, speranțele…

Marina Almășan : – Cand  s-a indragostit de tine, ce a primat, pentru sotia ta : chitara sau diploma de inginer? 

Ovidiu Mihăilescu : – Aiii, dificilă întrebare! Eu cred că eu ca persoană, și ea ingineră, ne vedeam pe holuri dar ne-am cunoscut abia la final într-o excursie la Mânăstirile din Moldova. Cred că diploma, în sensul că certifica o egalitate de aptitudini și așteptări. Nu aveam chitara la mine în acea excursie și deci farmecele mele n-au ținut de cântec…Dar vin și zic că ne-am potrivit cu ochii cel mai bine!

Marina Almășan : – Prima intalnire cu scena? 

Ovidiu Mihăilescu : – La Câmpina cu un trio beatlesian în liceu la Câmpina, apoi la Preoteasa în București, tânăr student la Cântarea României (păcat că nu s-a păstrat ideea…) și apoi prin 1984 cu Grupul Vouă,  debut de folkist asumat.

Marina Almășan : – Cel mai memorabil moment din cariera ta de folkist? ( dar…din cea de inginer?)

Ovidiu Mihăilescu : – Sunt multe, atunci cînd pe o scenă mare ești în vibrație cu mulțimea adunată, dar și mulțimea de gesturi frumoase, mici atenții de drag, cei care-ți spun că muzica ta a atins o fibră de suflet, serile în care 70 de oameni vin separat și pleacă împreună, colțuri de țară unde n-ai călcat și te primesc ca pe un frate. Poate cea mai a fost la Șimleul Silvaniei unde am participat la un concert și după, alături de 6 folkiști locali văzuți prima oară mi-am sărbătorit ziua, toată noaptea cu cântec, vin și bucurie… Ca inginer am colindat mult țara, mai ales Ardealul, am făcut facultatea de mers cu trenul (sute de călătorii cu mii de oameni și mentalități), o adevărată universitate liberă. Am electrificat gări, am digitalizat documente, am format oameni ca profesor de mișcare pentru impiegați și acari, am văzut cum funcționează o lume de relații, programări și eforturi. Știu trenurile noastre sunt din alt secol, știu toate rănile, le-am gustat și eu și poate de-aia am plecat din CFR.

Marina Almășan : – De unde simțul umorului? Care sunt temele predilecte de care “faci mișto”?

Ovidiu Mihăilescu : – Simțul umorului l-am moștenit de la Cenaclul Vouă,  care era un mix de umor și muzică. Eu eram mai trist la ora aia și explozia de umor, de pe scenă dar mai ales din întrunirile noastre de tineri nebuni,  m-a deraiat către o atitudine mai relaxată, mai autoironică… în fond totul e pasager și trecător. Temele sunt în general sociale, aș zice că-mi place formula Caragiale, să fac un text aparent umoristic despre o temă serioasă. De teme e plin realul azi și cred că adevărul e echerul care pus lângă tot felul de imposturi ne dau gradul de alcoolemie al realității!

Marina Almășan : – Poezia a apărut…cand? 

Ovidiu Mihăilescu : – Poezia s-a șoptit în inima mea din copilărie, mama îmi recita adesea din Coșbuc și Topârceanu,  plus Legendele Olimpului,  care mă transpuneau cumva într-un timp mitic. În fapt pentru mine poezia era o jucărie, un amuzament tandru… Am scris eu ceva strâmbătăți pe la 13-14 ani dar nu era nimic acolo. Abia în facultate, după o iubire respinsă, m-am apucat de scris și mai târziu, tânăr inginer cazat în Gara Satu Mare, chiar am început să mă caut pe mine în scris. Douăzeci de ani mai târziu, băteam la ușa lui Lucian Avramescu cu un dosar de poeme la judecata poeților… doar după ce m-a confirmat am scos prima carte –  “Aici sunt anii Dumneavoastră”,  undeva în 2004!

Marina Almășan : – O mai ții minte pe prima ( poezie!😄) ? 

Ovidiu Mihăilescu : – Știu că pe strada copilăriei mi se spunea Nonandare de la un cântec italian pe care-l cântam non-stop, și mai știu că mergeam la rude în turneu cu poemul Zdreanță al lui Arghezi pe care-l recitam cu intonație și mimică adecvată spre deliciul rudelor.

Marina Almășan : – Transcrie-ne aici poezia cu care le vei da gata pe Femeile de 10 care ne citesc ! 

Ovidiu Mihăilescu : – “Inimi de stele “

 Iată: 

Femeia mea cu sâni de porțelan

Cu buze de mătase parfumată

La noapte vom zbura-n aeroplan

Peste orașul vechi de ciocolată

 

Acolo sus te voi deșuruba încet

Pân-am s-ajung la inima ta dragă

Ce singură s-ar potrivi perfect

Cu inima mea tragică şi neagră

 

V-om arunca de-acolo sus, în noapte

Şi trupul meu şi trupul tău egal

Caci numai inimile pot să poarte

Întregul al iubirii carnaval…

 

Dar nu te teme, vom trăi în astre

În galaxiile iubirii noastre

Iar inimile aprinse vor urca

Şi vor forma încet, încet, o stea…

Marina Almășan : – Care este cantecul tău cel mai popular?

Ovidiu Mihăilescu : – Cowboy-ul Nelu la oameni mari și Zmeul Furăcios la copii! Cine le va asculta va înțelege de ce.

Marina Almășan : – Ce inseamnă să fii “barbat de 10” in zilele noastre? 

Ovidiu Mihăilescu : – Bărbat de 10 cred că e tot omul care face ceva cum trebuie, adică foarte bine și cu suflet. Și cred că sunt foarte mulți așa, oameni care nu se văd, dar cresc copii, iubesc, construiesc, ajută, au grija celuilalt… Cred că noi toți trebuie să reînvățăm cele 10 porunci, care se rezumă la a iubi și a face bine cât mai mult celor din jur.

Marina Almășan : – Vorbește-ne despre tine, cel “din umbră”. Cum ești in viața de zi cu zi, care ti-e familia, ce hobby-uri ai, cum iti petreci timpul liber

Ovidiu Mihăilescu : – În umbră mă găsiți în familie, cu Ioana, cel mai adesea cu o carte în mână, sunt de când mă știu un cititor pasionat, aș vrea să aflu despre tot și toate. Sunt un om ca toți oamenii, cu nervi , cu supărări, cu bune și rele. soția mea e tot la căi ferate și e sufletul meu pereche. Copii sunt mari, Bogdan, cel mare este la Geneva profesor de chitară clasică cu conservator făcut în Franța și multe premii la festivaluri de gen. (El e mai “de 10” decât mine!) Petre este la Dresda la conservator anul 3 și promite să devină un bun percuționist de simfonic. Mai am o soră și-o mamă etraordinare, doi socrii cu care nu m-am putut certa și pe fratele soției, care e mereu acolo când e nevoie. Hobby? Muzica,  poezia și prietenia!

Marina Almășan : – Spune-ne ceva neașteptat despre tine. 

Ovidiu Mihăilescu : – Am scris în 15 ani o carte de cabala, în fapt un studiu despre simbolurile literelor ebraice și înțelepciunea bibliei. Sunt un om credincios și nu mă feresc s-o spun, deși nu mai e la modă.

Marina Almășan : – Ce  lucruri  ai vrea să ștergi din biografia ta? Ce-ai simți nevoia să îndrepți?

Ovidiu Mihăilescu : – E o vorbă – “Dumnezeu le lasă pe cele nebune ca să-ți râdă de cele înțelepte”… Cred că toate datele biografiei sunt așa cum trebuie. Toate greșelile trebuiau parcurse și slăbiciunile încercate.. cum să spui despre om, dacă tu nu ai gustat din amar și nereușite? Sigur mi-aș dori să am timp și să-mi cresc copii mai bine, mai atent, mai aporape de ei… dar poate voi corecta asta prin nepoți!

Marina Almășan : – Ce părere îți fac femeile zilelor noastre? Care le sunt hibele? Cum e soția ta și ce te-a făcut să îi rămâi o viață alături? 

Ovidiu Mihăilescu : – Femeia este un har, un dar și o binecuvântare. Sigur există și reversul medaliei,  despre care am mai cântat uneori,  dar prefer mereu să mă bucur de partea însorită a străzii. Uite, în sport femeile din România sunt mult mai sus ca bărbații… la scrimă, tenis, handbal. Hibele sunt mai mult ale societății și ale unui mod răstrunat de a televiza ce-i strâmb, de la școala care s-a prea relaxat, de la familiile care se dau după copii, în loc să-i educe. Soția mea e oglinda potrivită și omul care mă știe cu bune și rele și crede în mine.

Marina Almășan : – În final, o urare “altfel” pentru cititoarele noastre. 

Ovidiu Mihăilescu : – Să fie ca lumina care ajută și dăruie viață oriunde răsare!

Marina Almășan : – …și o dedicatie muzicală ( dă-mi un link cu o piesa potrivită , pt ele! ) 

Ovidiu Mihăilescu : – iata :