Cu vreo doi-trei anișori în urmă, fiul meu – care, molipsindu-se de la mine, e obsedat în a le face celor dragi surprize cât mai plăcute – mi-a făcut cadou de ziua mea un…voucher. Ce să se mai complice el cu pantofi care apoi trebuie schimbați, bluze ce nu-mi nimeresc culoarea sau aparate de care nu voi avea nevoie niciodată ? Chiar și astăzi mă tot împiedic de o astfel de mașinărie, care toacă ceapa și pe care puștiul meu mi-o făcuse cadou acum vreo 10 ani! De ce n-o arunc? E o amintire. De la Victor. Am încercat, recunosc, s-o și folosesc, dar parcă tot ancestralul tocat al cepei pe fundul de lemn îi este mai aproapre sufle…tocăniței mele!
Prin urmare, revenind la cei doi-trei anișori în urmă, mult mai experimentatul deja Victor mi-a făcut cadou… un voucher : 5 ședințe gratuite de masaj, la doi pași de casă, pe Calea Dorobanților. Mă auzise demult că aș fi vrut să încerc și eu un masaj anticelulitic, dar că mă codeam s-o fac ( trag dupa mine, încă din adolescență, o crâncenă reținere de a mă dezbrăca sub ochii străinilor!🫣), așa că a luat taurul de coarne, voucherul – de plic și…”Mama, la mulți, ani, de maine mergi la masaj!”.
Nu vă spun că, fiind primul masaj din vața mea ( rușinos, nu-i așa?la matusalemica mea vârstă ce nu mai încape în buletin!) , noaptea de dinainte mi-am petrecut-o fix așa, ca în perioada examenelor de la facultate : cu frământări, insomnii, emoții.
Bref! Am nimerit ușor adresa ( era chiar la câteva străzi de mine) si, pentru că Doamne-Doamne apare mereu, atunci când e voie de El, am parcurs cu bine prima ședință de masaj din viața mea. Anticelulitic. Am supraviețuit perfect, ba chiar m-am întors acasă cu un vibe excelent, de s-a minunat și Victor ( pe atunci locuia încă la mine!) . “- Maseurul e ambliop” – i-am mărturisit motivul bruștei mele relaxări. Adică nu vede, cu atât mai mult, cu cât “operațiunea” are loc într-o plăcută atmosferă de penumbră, înfășurată într-o odihnitoare muzică de relaxare. Din acel moment, și masajul și Costi au început să facă parte din viața mea.
Dar nu despre acel episod banal de viață e acest editorial. Nu m-am țicnit ca, intr-o perioadă atât de frământată a omenirii, eu să scriu editoriale despre masajul anticelulitic! Editorialul îl așează-n centrul său pe acest Costi, cu doar un an-doi mai mare decât fiul meu. Orele de masaj au devenit pentru noi un soi de dialog “mamă-fiu” ( Costi e orfan de tată, iar mama sa trăiește la țară, în provincie), pe orișicare temă din lume. Rar mi-a fost dat să văd un tânăr al zilelor noastre mai priceput în a discuta despre oricine și orice. Handicapul pe care pe i l-a așezat pe umeri Doamne-Doamne a avut, fără îndoială, și latura sa pozitivă ( dacă se poate spun așa). Cât a văzut bine ( orbirea a fost progresivă, în cazul lui Costi), băiatul a citit tot ce i-a căzut în mână. Apoi a schimbat cartea cu radioul, televizorul, oamenii din jur. Costi este cel mai bun interlocutor din câți am văzut. În timp ce mâinile lucrează, pentru a-și câștiga pâinea, Costi vorbește cu clienții săi. Vorbește interesant, despre orice. Adună din poveștile lor toate acele lucruri pe care nu le poate lua din propria viață. Și ajunge să le trăiască pe ale lor. Știu doar cu cât interes asculta impresiile mele de călătorie, la fiecare întarcere a mea din depărtări. Știu cu câtă empatie ascultă, in general, întâmplările nefericite din viețile celor ce-i stau lungiți pe masa de masaj ; cât de bune îi sunt sfaturile, izvorâte și din cărți, și din poveștile auzite, dar și dintr-un instinct atât de corect – al unui copil de bun simț, crescut într-o familie frumoasă demult risipită spre ceruri și spre alte depărtări.
După ani – deja – de abonamente la masaj, vizitele la tânărul Costi au devenit pentru mine un soi de “terapie de relaxare”, un loc unde știu mereu că mă așteaptă un om ce nu cunoaște răutatea, ce poate spune oricând o vorbă bună și da un sfat sincer. Un loc unde discretul “psiholog” nativ și autodidact – știe perfect până și ce muzică să îți ofere, în surdină, în funcție de tonul vocii tale, încruntarea sufletului pe care ți-o simte din însăși tonul cu care îi spui “Bună dimineața, Costi!”
“De ce nu vrei să-ți continui studiile?” – l-am intrebat “matern” într-una din zile. Mi-a răspuns oftând că îi este imposibil să citească cursurile și, in plus, nici bani nu are , căci este unicul susținător și pentru sine, și pentru mama și fratele lui ( în suferință și el). M-am întristat. Mi-am amintit brusc de atâția copii de bani gata care își bat joc de banii părinților prin facultăți cu ștaif de prin lume și cu care nu găsesc nicio undă de a rezona…Viața e nedreaptă…
Sambătă, la “RIVALII”, Costi se va amesteca prin publicul meu. L-am invitat pentru că l-am găsit potrivit pentru unul din subiectele discutate, desi cu greu l-am convins să-și spună întâmplarea…Cu câteva minute înainte de începerea emisiunii m-a rugat în șoaptă să nu spun că e (aproape) orb… Și atunci mi-am dat seama încă o dată cât de nedreaptă este viața…
Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : SINUSTOP
Comentează