Bombănelile Marinei Editoriale

Am fost și eu un fel de Ciolacu. Sau…Câțu?!?

 

Pe la începuturile mele in ale televiziunii, un șef căruia nu-i păsa prea mult de oamenii săi,  m-a “combinat”, cu ocazia unei “sarcini de producție”, cu o realizatoare cu state (foarte) vechi din TVR. Nu voi folosi niciun nume ( cu acpxcepția celor din titlu), pentru că nu numele contează, veți vedea. 

Motivul joncțiunii cu pricina era unul nobil : trebuia salvat un program special ( parcă  de Crăciun,  nu mai țin minte, dar iarăși nu contează) , pe care-l lăsase baltă un coleg de-al nostru, in ultimul moment, așa cum fac, de regulă, …”caracterele tari”. 🤮

Provocarea era excitantă, mai ales pentru energiile mele de atunci, care erau gata să răstoarne munți cu susu-n jos. Problema era că duduia cu care fusesem “combinată” forțat, era o persoană total antipatică , o domnișoară bătrână, plină de frustrări, pe care n-o putusem niciodată suferi. Și asta pentru că, provenind dintr-o altă generație și in plus, incapabilă de a accepta că și noi, ăștia, “nou-veniții”, merităm un loc sub soarele reflectoarelor, îmi cam purta sâmbetele ( chiar dacă emisiunea mea de atunci – Ceaiul de la ora 5, se difuza joi). Însă Crăciunul acelui an trebuia salvat ( cel puțin pe sticla TVR-ului) și acel superior al meu, deși știa perfect antipatia respectivei față de eșalonul tânăr al lui Mihai Tatulici, din care făceam parte, ne-a adus pe amândouă în fruntea echipei ce urma să producă specialul program. 

Colaborarea a fost tragică. Veneam din lumi diferite, aveam moduri diferite de abordare a problemelor, eu eram entuziastă, plină de idei, iar singurul  meu interes era să fac ceva magnific, în care amprenta mea să se simtă ; persoana însă era obsedată numai de propriile interese, care nu prea aveau de a face cu cel al publicului  : colega mea nu urmărea decât să-și aducă în ecuație  prăfuiții artiștii “casei” ( care, spun unii, cotizau serios pentru a apărea pe sticla singurei pe atunci  televiziuni) și să-și impună cu orice preț ideile, unele dintre ele imposibil de digerat și in totală contradicție cu gusturile telespectatorilor post-decembriști, dornici de Schimbare. Șeful nostru însă o susținea ( erau colegi de generație și îi legau multe interese comune),  așa că încercările mele repetate de a semnala disfuncționalități mi s-au întors sub formă de  “bobârnace” de genul : “Stai în banca ta, așteaptă să mai crești!”. La un moment dat, încercand să-mi impun și eu niște firave idei, mocnitul conflict a explodat și …praful s-a ales de programul respectiv, care a sfârșit prin a fi înlocuit urgent,  de catre directorul de programe, cu un western. Ne-am întors fiecare în …generația noastră, dupa care,  ieșirea duduii la pensie m-a absolvit de supliciul de a-i mai întâlni fizionomia acră prin lifuturile sau pe holurile instituției…

Abia atunci am înțeles, cred, semnificația expresiei “două săbii în aceeași teacă” și am evitat de atunci atât să mă implic în “cuplaje neproductive”( oricât de nobil n-ar fi fost țelul final)  , cât să le și generez, în micuțele colective pe care le-am coordonat. 

….Cumva,  vânzoleala de acum,  din politica românească,  m-a facut să rememorez acel episod urât mirositor din cariera mea de jurnalist. Sper din toată inima ca “treburile țării” să reprezinte o miză ceva mai mare decât un program tv dedicat lui Moș Crăciun. Și ca acest “cuplaj politic” forțat,  care se tot construiește, între două entități ce, în realitate, nu se pot suferi, să ajungă totuși să funcționeze totuși. Deși tare mă îndoiesc….Cert este că  aici nu se mai pune problema “înlocuirii cu un western”. Eșecul ne va lovi pe toți și va fi tare greu de îndreptat… 

Așa că…Moș Crăciun, adu-ne și nouă o țară bine condusă!

Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : VITAMINA C + ZINC de la NATURALIS