Femei de 10

CONVERSATIE despre ARTA CONVERSATIEI . Drum lin spre stele, ILEANA VULPESCU!

 
 
Într-o lume în care se vorbește atât de mult si în genere inutil , iată-mă purtând o conversatie sui-generis cu Ileana Vulpescu.
 Mitul e mai mare decat gloria , precum în varianta lui George Calinescu : personajul eclipseaza autorul. Sunt privilegiat : vorbesc cu o necunoscută. Așa s-a dorit , așa a  rămas :departe de luminile rampei. A trăit la arlechin , privind shakespearian înspre sală , adică spre Lume , si spre Regizor, Dumnezeu , firește. Nu a făcut caz de opera ei fiindcă nu a considerat-o artefact , ci viața , ori  față de ceea ce trăiești trebuie sa ai pudoare. Nu a redus nimic la absurd , ci la esență. I-a plăcut geometria doar cat sa intre in Academia lui Platon , pentru a noastra recurgand la gramatică si lexicologie. Dar spre deosebire de Marguerit Yourcenar , probabil fiindcă nu a scris memoriile vreunui Împărat Roman , mai are de așteptat accesul la Nemurire. Și-a asumat aceasta latenta in anticamera decand a  notat pe o coală de hartie că viața nu te așteaptă. A fost atât de iertatoare incat și-a păsuit și cititorii care nu au inteles-o , cei mai cruzi dușmani. Faptul ca ” Arta conversatiei ” a fost un best-seller si un mare succes de box-office în România ne imbunatateste scorul de tara. Conștientă de valoarea literaturii noastre a tradus-o in franceza, reducand astfel la unu numărul de exilați români din Paris , 21 , Rue d’Odeon.
 Venea din Valcea lui Anton Pann , Dem Rădulescu si Gabriel Liiceanu , știa deci valoarea spiritului peste suflet. Nu i-a rămas decat sa vorbească într-un mod atât de simplu incat sa priceapă toți. Dar ne facem ca nu intelegem. E mult mai ușor să spui ca nu ai știut , cel puțin în sufletul tău ești salvat , o mântuire în afara patrafirului. Nu a făcut caz de nimic , si în niciun caz de erudiție. Cand stii franceza , engleza , spaniola si de sapte ori limba ta , ca Nichita , poliglot de româna , atunci e bine sa ai principiul aurului de douăzeci si patru de carate : s-o găsi vreun orfevrier sa te pretuiasca…Iar dacă langa tine iti este o viață  Romulus Vulpescu , traducator trubadurului Francois Villon si al cărui poem ” În fiecare zi ne batem joc de păsări de iubire si de mare , si nu băgăm de seama ca in loc ramane un deșert de disperare…” e dumnezeieste cantat de Tudor Gheorghe , atunci poți spune : ” Viața  nu are legi , ci doar soarta…”
 De la Hortensia-Papadat Bengescu aștepta literatura română o astfel de nouă despletire de fecioare pe un concert de muzica de Bach. Degeaba știm alfabetul dacă nu-i citim cărțile. E ca si cum știm adunarea si scăderea , înțelegem toate mercurialele si devizele lor , dar nu avem bani în buzunar. Se dorea un Tolstoi , neindraznind sa stie ca Istoria îi rezervase același destin. Cu forța lui Marin Preda si a lui Octavian Paler a înțeles omul , dar a înțeles sa ramana femeie , acceptand principiul Gabrielei Adamesteanu : ” Pentru un scriitor totul e de pus pe taraba…”
 Împărțea căsniciile în : bune , despărțite de moarte , rele , separate de tribunal , si mediocre , cele mai trainice. Cred ca începem sa avem o relație de durata cu opera ei. Adică să cădem , prin platitudine , în a treia categorie. Neavand loc în filosofie , inventată în patriarhatul grec , femeile s-au refugiat în literatura. Dar au facut-o atat de firesc , încât grandilocventa metafizicienilor e cel puțin caduca.
 Franz Liszt se întreba : ” Și dacă merităm mai mult decat fericirea ? ”
Răspunsul i l-a dat , fără să și-l proclame , Ileana Vulpescu :
  ” Într-o relație ar trebui să se meargă dincolo de iubire.”
 
       Cosmin –  Stefan  Georgescu, Franța, 13 mai 2021                                       

Publicitate