Rândurile de față nu sunt chiar un editorial. Sunt mai degrabă un reportaj de suflet, de la o întâmplare cu mult suflet. Și multe suflete. Toate adunate laolaltă de un numitor comun : Lucian Avramescu. Pentru fiecare din noi, el a însemnat ceva. Pentru unii – consătean din Sângeru. Pentru alții – coleg de liceu. Pentru câtiva dintre cei prezenți – colaborator. Pentru două făpturi minunate – soț și tată. Pentru mine – mentor. Cu toată adâncimea acestui cuvânt. Iar faptul că am ales să public aceste rânduri în această revistă se datorează și superbelor texte pe care, candva, Lucian mi le încredința, sub geneticul “Spovedanii îndrăgostite”…
…Ieri , 14 august, probabil că v-am coplesit , rostind la nesfârșit, pe pagina mea de Facebook, numele “Lucian Avramescu” și tot înghesuind, în același spațiu al eterului nesfârșit, amintirile colaborărilor noastre. Prea târziu în noapte m-am întors acasă de la Sângeru, pentru a mai posta cumulul de emoții felurite, cu care m-am întors de la …comemorarea? aniversarea?…celui plecat atât de devreme și atât de chinuit. Nu știu ce termen să folosesc, caci pentru mine Lucian nu a plecat “Dincolo”, ci doar “puțin mai încolo”. Și nici măcar lumânarile aprinse in fiecare an la căpătâiul solemnului său “culcuș pentru eternitate” din “fundul curții” (folosesc, iată, cea mai “mioritică” expresie cu putință!) nu reușesc să mă convingă că , acolo, sub lespede, Lucian sta lungit și tace, pentru totdeauna…
Vorbeam de emoții felurite. Și voi începe cu cele mai importante pentru mine : am descoperit o Giorigiană “redescoperită” : desi la fel de fragilă și frumoasă, parcă mult mai puternică. Oricum, anii din urma ai poetului au călit-o cât 200 de războaie. Dar i-au lăsat intactă sensibilitatea și i-au oferit curajul de a merge înainte, de a încerca lucruri noi, de a se arunca în munca, iubire și poezie. De altfel, ieri am și primit autograful Giorgianei pe cartea sa de poezii, lansată cumva “în umbra” zilei care, fără doar și poate, i-a aparținut lui Lucian.. Apoi am descoperit-o, cu un alt gen de emoție, pe Luciana, fiica poetului. O știu… de dinainte de a se naște 😉, anticipând-o în povestea de dragoste “interzisă” pe care o trăia Lucian, fugind de ochii lumii, la Sângeru. Am văzut-o pe Luciana crescând, i-am lăudat talentul literar încă din anii când, copil fiind încă, susținea o rubrică șăgalnică în revista mea. Luciana e acum domnișoară, mama îi va serba curând majoratul , iar de acolo, de Sus, tatăl ei va fremăta de bucurie, văzând-o cât de frumoasă este și cât de multe din ale sale au rămas, prin ea, pe pământ…. Am avut și emoția revederii unor oameni speciali : pe fostul meu coleg minunat din TVR Ionel Stoica, pe fermecătorul istoric Adrian Cioroianu, pe actorii plini de har ( și de haz) Eugen Cristea și Sergiu Cioiu, apoi o mulțime de frumoși necunoscuți, legați de Lucian prin fire nevăzute, dar cu siguranță trainice. A fost și emoția glăsuirii în fața lor. Despre Lucian , firește, despre “brânciul” dat de el poftei mele de a deveni jurnalist, încă din adolescență. Despre alte multe lucruri și oameni frumoși, pe care mi i-a adus în viață.
A mai fost și emoția ascultării unei muzici nepamântene parcă, strecurată în program de Giorgiana, cu ajutorul a doi artiști plini de har ( Maxim Belciug și Gabriel Bălașa), unul ciupind strunele chitării, celălalt – mângâind straniul instrument “marimbafon”, arătând precum o farfurie zburătoare din bronz și slobozind sunete cosmice care sigur au ajuns până la steaua de unde Lucian ne privea adunarea…Și o altă emoție, amestecată cu bucurie, a fost însoțirea mea de către Luminița și Sașa, poate cei mai de demult și loiali colegi și prieteni din TVR, alături de care am țesut frumoase amintiri, multe dintre ele avându-l în preajma și pe Lucian.
Ieri, 14 august 2025, în atmosfera plină de poezie a Muzeului Pietrei din Sângeru, Giorgiana Avramescu ne-a mai demonstrat înca o dată, prin această superbă poveste pe care a pus-o în pagină, că iubirile adevărate nu mor bniciodată. Eu una am înțeles-o foarte bine…
Notă : Am pus, ca poză de profil, cea în care sunt încadrată de Giorgiana și Luciana. Pentru că, pentru tot restul vieții, ele vor însemna pentru mine “Lucian Avramescu”
Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : CAMPANIA FRUMUSEȚII
Comentează