Femei de 10

Chipul omului alb oglindit în… Lac de Munte

Unul dintre marile beneficii aduse civilizației noastre prin studiile de teren ale antropologiei culturale este că ne-a ajutat să ne vedem „din afară”; să ne perindăm chipul și alura prin multe oglinzi străine, stranii, îndepărtate și să constatăm că arătăm foarte diferit de ceea ce ne era familiar, comod și, cel mai adesea, măgulitor. E ca și cum am constata că, din interiorul civilizației omului alb, a colonizatorului altor spații de pe glob, s-ar fi apelat la un fel de program de Photoshop în istorie, pentru a-i cosmetiza figura, postura și intervenția lui în evoluția altor comunități și culturi.
Celebrul psihanalist elvețian Carl Gustav Jung a întreprins, la un moment dat, explorări pe cont propriu ale unor comunități indigene din America de Nord. A reușit performanța de a-l atrage într-un dialog pe un reprezentant al indienilor Pueblo, indieni care se arătau foarte reticenți la contactul cu albii. Ei dețineau deja, la jumătatea secolului trecut, o tradiție a contactelor păguboase și ruinătoare cu omul alb, care le impusese limba lui, obiceiurile lui, religia lui, le luase pământurile și le afectase sănătatea și viitorul comunității.image
Astfel că indianul Ochwia Biano (Lac de Munte), când s-a hotărât să vorbească, i-a spus lui Jung că omul alb are un chip de pasăre de pradă, cu nasul ascuțit, buzele subțiri, mereu încruntat, preocupat de ceva, cu ochii mici și căutând tot timpul ceva împrejurul lui, la orizont, mereu neliniștit.
„Oare ce caută? Noi nu-l înțelegem…”
Apoi, ca o sentință bine sedimentată în convingerile lui, i-a spus că el crede că toți albii sunt… nebuni. La reacția mirată a psihanalistului de a-l întreba ce-l face să creadă asta, indianul a spus:
„Pentru că ei spun că ei gândesc cu capul!”
„Bine, dar voi nu gândiți tot cu capul?” – a întrebat Jung, și mai mirat.
„Nu.”
„Atunci… cu ce gândiți voi?”
După o mică pauză în care, probabil, psihanalistului alb, european, civilizat îi treceau prin minte diverse diagnosticuri de specialitate în legătură cu „cazul” straniu din fața sa, indianul răspunde:
„Noi gândim cu asta…” – și îi arată inima.
O lecție simplă de umanitate, pe care albii au pierdut-o adesea din vedere, mai ales la contactul cu alteritatea, cu Celălalt, diferit de el. Iar când interesele economice au primat în… gândirea noastră doar cu capul, au devenit o sperietoare a lumii moderne, năvălind lacom peste lumea acestor băștinași pașnici, care nu-și uitau sufletul.
Iată ce notează, în continuare Jung:
„Ceea ce denumim noi colonizare, misiune pe lângă păgâni, răspândire a civilizaţiei etc. mai are şi o altă faţă, o faţă de pasăre răpitoare, care pândeşte cu o concentrare cumplită victima îndepărtată, o faţă care este demnă de un neam de piraţi şi de tâlhari de drumul mare. Toţi vulturii şi toate celelalte animale de pradă care ne împodobesc blazoanele îmi păreau a fi exponenţii psihologici adecvaţi ai adevăratei noastre naturi.” (Carl Gustav Jung, Amintiri, vise, reflecţii, Bucureşti, Humanitas, 1996, p. 255).

 

Sursa imagine reprezentativă: snim.net