Când războiul din Ucraina a izbucnit, nu mi-am imaginat nici măcar secundă că vor trece doi ani fără ca el să se sfârșească. Pacea, se pare că va sta încă mult timp plecată din Rusia și Ucraina! La izbucnirea rîzboiului, atunci când omenirea și-a ținut parcă zile întregi respirația am avut sentimental că oamenii pot, într-o clipită să uite că lume este, în egală măsură, fragilă dar și frumoasă, că pâinea contează la fel de mult precum floarea din casă, că indifferent de cât de aburdă este politica mondială nu trebuie să ne pierdem individualitatea și ale ei valențe. Tocmai de aceea, atunci, chiar de Ziua Femeii, vreme de șapte zile am ales să mărturisesc cititoarelor mele cum aleg eu să mă raportez, la mine, în vreme de război și-n vreme de pace.
Proiectul s-a numit „Creația îmi e veșmânt” și am extras din el, mai jos câteva paragrafe:
FEMINITATEA
Ce înseamnă feminitatea pentru mine? Înseamnă să prețuiesc ceea ce natural mi-a fost dat și să nu mă forțez, înspre canoanele frumuseții copy-paste, din aceste vremuri. Nu voi lupta bezmetic și disperat împotriva timpului! Nu mi-ar plăcea vreodată să mă privesc în oglindă și să nu mă mai recunosc! Am primit și am acceptat ceea ce bunica și mama mi-au lăsat ca testament genetic și sunt absolut convinsă că lumina, frumusețea și înțelepciunea îi fac pe unii bătrâni împăcați cu ei să fie absolut fermecători!
INTUIȚIA
S-au perindat prin viața mea oameni în fel și chip. Unii au rămas pe viață conectați cu mine, alții au fost invitați, fără regrete, să plece și, după ei, am închis ușa. Cu fiecare dintre ei intuiția s-a confirmat!
În mod cert, intuiția îți poate fi și cel mai candid dascăl dar și cel mai aspru învățător. Dar….pentru că stă în natura omului să nu asculte, de multe ori nici eu nu mi-am ascultat intuiția, nu atunci când părea că sfidează prea mult rațiunea. …până în clipa în care am realizat că unele situații pot avea un deznodământ ce nu mai ține foarte mult de rațiune.
În numele intuiției, pe măsură ce anii au trecut, mi-am concentrat întreaga energie către familie, către prietenii adevărați, către oamenii dragi pentru care creez cu toată ființa mea și către proiecte fără precedent, dăruite țării mele.
CURAJUL
Curajul înseamnă, în primul rând recunoașterea fricilor și abia apoi modul în care ne raportăm la ele și le depășim. Oamenii mai văd curaj și acolo unde semenii lor fac ceea ce ei, probabil nu ar face deloc ori poate doar în anumite condiții limită.
FRAGILITATEA
Eu m-am simțit de multe ori fragilă atunci când oamenii au proiectat invidie, răutate și neadevăr, ca răspunsuri slute la mâinile mele deschise spre ei cu lumină. Nu a durut rana proprie cât neputința lor de a vedea cu adevărat! Însă, cu timpul, am dat voie lumii întregi din jurul meu să-și arate chipul adevărat fără să mai aștept reciprocitate. Ofer în continuare, din ființa mea, lumină, bunătate, empatie, creațiile mele ca pe un izvor ce are un singur sens de curgere, în speranța că binele reverberează cândva, că vindecă și că ne face mai puțin fragili.
CREDINȚA
CREDINȚA că dincolo de noi există o energie creatoare, indiferent cum aleg oamenii și religiile să o numească, este credința mea. Este credința binelui, a iubirii, a toleranței, a răbdării, a respectului și a sincerității. Câtă vreme oamenii le manifestă, nici nu contează sub ce religie se afla ori cât de atei sunt. Am bătut țară în lung și-n lat, pasionată fiind de istorie, de edificii și de autentic. De cele mai multe ori acea pace divină am simțit-o în cele mai umile și retrase mănăstiri. În inima pădurii ori în poiene în care numai pe jos puteai ajunge.
Caut să ignor tot ce înseamnă sofisticat, adăugat, inutil complicat ori chiar deplasat în rituri care nu mai par să aibă nicio legătură cu esența credinței. Nedespărțiți cândva de rase, granițe, culturi și religii, poate cândva oamenii vor înțelege că limbajul universal al iubirii și toleranței este singura credință.
EDUCAȚIA
Educația este cea mai frumoasă haină pe care o poți purta și cel mai frumos chip pe care îl poți avea! Asta pentru că, deși contează mult și cei șapte ani de acasă, mai departe suntem, de fapt, produsul propriului nostru efort!
Îi admir foarte mult pe cei ce înțeleg că procesul de învățare este unul pe viață și că niciodată nu va exista în noi o suficiență a ceea ce cunoaștem. Cunoașterea de lucruri noi, de informații noi este o sete permanentă.
IUBIREA
Eu simt iubirea ca pe o forță ce ni se dăruiește sub forma unui mare dar și a unui mare test. Testul de a fi în stare, în primul rând, să ocrotești iubirea, să o prețuiești, în timp ce o sporești și o dăruiești, conștient fiind că nu există ființă vie pe Pământ care să nu aibă nevoie de iubire pentru a se hrăni cu adevărat.
Când înțelegem că IUBIREA ne e hrană, vindecare, dar fără egal și certă nemurire, ea ne va fi suficientă și-n naștere precum și-n moarte!
Atunci când creez iar gândurile-mi călătoresc în lumi eterice în care nu există decât iubire, mâinile mele aduc în fața voastră creația așa cum mereu o vedeți – îmbrăcată în primul rând în suflet și abia apoi în frumos! Nu aș știi vreodată să creez altfel! Nu aș fi eu dacă nu aș crea cu IUBIRE!
Fiți mereu voi, exact așa cum vă simțiți mai bine în pielea voastră! Fiți naturale și fericite indifferent de schimbările din jurul nostru! Fiți fericite nu doar astăzi, de 8 Martie ci în fiecare zi a vieților voastre! Fiți femei! În mod cert, a fi femeie este, poate, cea mai mare binecuvântare!
La mulți ani!
Design floral & concept: Cristina Moldovan
Make-up & body painting: Giro Melinda
Photo credit: Saphire Photography
Comentează