Mda, bine le mai zicea Nenea Iancu! Perfect valabil cu tot ce se întâmplă azi, cu precizarea că ,,giudeț,, se înlocuiește la fel de perfect cu ,,se duce dracului statul eșuat,,… Hai să mă explic: de câteva luni bune particip ca invitat la SERILE FLORIN-SILVIU URSULESCU, la Casa Studenților, organizate cu pricepere și prezentate cu entuziasm de Bebe Astur. Un public de toate vârstele este alături de noi, răsplătindu-ne cu drag și aplauze, uneori nesfârșite. De pildă, la una dintre recentele ediții, stabilisem să stau în scenă cam zece minute. Am stat 40! Concludent. Publicul ascultă, reacționează cu spirit și inteligență și ne transmite o energie benefică, energie care ne stimulează și mai mult. După care, a doua zi, începe calvarul. Nu exagerez cu nimic, veți vedea. Coșmarul începe de dimineață, când puhoiul de mașini nu-mi îngăduie să traversez pe la trecerea de pietoni cu biata cățelușă care e total zăpăcită de oceanul de claxoane, țipete ale șoferilor, uneori bătăi. Șansa mea e că mă mai cunoaște lumea (uneori) și mă lasă să trec, nu fără a le observa încruntarea și ochii ciudați care parcă rostesc: ia uite-l și pe ăsta, noi mergem la muncă și el își plimbă câinele! Da, îl plimb pentru că mi-e din ce în ce mai drag în comparație cu straniile făpturi care ne înconjoară. Uitați-vă și dumneavoastră: ați remarcat că, în general, în fiecare mașină e DOAR un singur om? Normal, ați zice. Da, o mașină merge cu tatăl la serviciu, celaltă cu nevasta la cumpărături și cea de-a treia sau a patra cu progeniturile, ca să ajungă la școala de fițe unde contează țoalele de pe ei și ultimul răcnet în materie de telefoane, sau ultimul machiaj cât mai strident al fetelor care – în paranteză fie zis – vorbesc de o mie de ori mai scârbos decât băieții. Din păcate, eu locuiesc la parter, într-un bloc plasat la intersecția drumurilor dintre trei licee. Sunt îngrozit de fiecare dată când aud sub geam comentariile cretine și înjurăturile. Cică așa ar fi ,,cool,,. Coolmea (sic!), chestiile astea le aud pe aproape tot parcusrul zilei. Plec spre repetiție cu mijloacele de transport în comun (în general civilizate, recunosc), în care, uneori, e o adevărată faună: cerșetori, vânzători, hoți de buzunare, oameni care parcă își cară toată casa în bagajele imense. Ar mai lipsi niște găini vii sau, eventual, ceva miei… Trec pe la biserică. Altă faună. Nu pot intra, blocat fiindde valul de cerșetori. Printre ei, unul, aflat în ultimul hal de suferință, e adus de fi-su într-un scaun cu rotile, pus la cerșit, fie vară, fie iarnă… Din nefericire, mai ales iarnă… Bietul om… Ce suflet netrebnic poți să ai să-ți pui propriul tată la cerșeală? Groaznic! Ce lume, Horațio, ce lume!
Eeei, și seara începe un alt coșmar! Mult mai grav! Știrile! Breaking news-urile! Panica! Spaima! Amenințările! Inducerea fricii! Frică de toate cele: inundații, cutremure, pandemii, plandemii, plandemonii, războaie, violuri, crime, sinucideri, bătăi în stradă, bătăi în ororile alea de cluburi de fițe (uf, iar revine cuvântul ăsta cretin!), ,,bombardieri,, cu mușchi numai pe burți și cefe, cu tatuaje care ar acoperi suprafața unui continent, cu amenințări cu moartea (uneori, date în direct!), cu bătăi între clanurile lui pește, folosind un arsenal cu care ar putea fi dotat un întreg regiment, de la bricege, cuțite de toate dimensiunile, macete, pistoale, puști, mitraliere… Ar mai lipsi tunurile și tancurile, deocamdată. Dar, mă rog, alea sunt în alte părți, că doar trebuie și fabricanții de arme să mănâncă (sic!) și ei o pâine… Armate de prostituate și, implicit, de pești, copii de școală cu ghiozdanele pline de bricege, de pliculețe cu droguri, copii ahtiați după nenorocirea numită ,,bully-ing,,, cu o răutate și violență care li se citesc pe chipurile total lipsite de educație, ghiolbani care fac ce ,,vrea,, mușchii lor, alți ghiolbani care distrug pădurile cu grătarele lor pline de toate soiurile de cărnuri (care se depun pe arătările sinistre care le sunt neveste), cu băutură din zori până în noapte, cu gunoaie lăsate în urmă ca niște nesimțiți ce sunt, cu accidente atunci când se suie beți și drogați la volanul mașinilor luxoase (cumpărate, desigur, din salariul de bugetar sau de muncitor cu ziua), apoi cu tot soiul de ,,părerangii,, care inundă ecranele cu sentințele pe care le etalează cu obrăznicie, ca și cum deja sunt deținători ai adevărului absolut, nu suportă să fie contraziși, pentru că răspund imediat cu impertinență și violență verbală. Apoi, masa de trântori pe bani grei din parlamentul lui cartof fiert, infatuați, plini de ei, plini de bani nemunciți, beneficiari ai tuturor avantajelor posibile etc. Și lista poate continua. Eventual într-un material viitor. Că nu m-am oprit azi, de pildă, asupra șăubizului (sic!). Ehei, și câte vor fi de spus! Toate la timpul lor, desigur.
Recitind cele scrise, nu cred că radiografia pe care v-am propus-o e dintre cele mai bune… E cam plină de pete. Negre. Ce-i de făcut? Ce modele, ce exemple, ce idoli mai au tinerii? A, știu ce veți răspunde: maneliști, gheboși, influiensări și influensărizde (sic!) și așa mai departe.
Ce-i de făcut? Chiar nu știu, dragii mei. Uite de aia abia aștept să ajung iar la Casa Studenților. Mai am de încărcat niște baterii…
- EUGEN CRISTEA
Comentează