Victor îi iubea mult pe românii din diaspora. Și ei îl iubeau pe el. Aici aveam o concurență serioasă! 🥰
De fapt, fiecare din noi amestecam bucuria călătoriilor prin lume cu cea a întâlnirilor cu românii trăitori departe de țara lor. Am numărat, împreună, vreo 42 de călătorii petrecute umăr la umăr, prin întreaga lume. De fiecare dată nu ne mărgineam la scopul precis al călătoriei ( emisiuni, filmări, vacanțe, spectacole) , ci ne bucuram de întâlnirile cu românii trăitori departe de țară. Ne știau pe amândoi – pe Victor – din spectacolele Cenaclului Flacăra, la care fuseseră și ei părtași, în tinerete, înainte de a pleca din țară, pe mine – de la televizor, emisiunile mele fiind retransmise de TVR International în orice colțișor de lume. Aflând că ajungem în orașele lor ( astfel de vești circulau foarte repede!)mei se întreceau în a ne invita fie acasă la ei, fie la restaurantele cu specific romanesc, unde de multe ori organizau câte un mic eveniment în onoarea noastră.
Dar cele mai impresionante erau spectacolele organizate pentru romanii de departe. Iar aici cel mai activ impresar al lui Victor a fost Christian Raetscher, un sas de nota 10, plecat de mic din Ardeal, stabilit în Germania și revenit în România pentru a organiza grandioase evenimente artistice. Prietenia cu Christian a insemnat foarte mult pentru familia noastra, pentru Victor, pentru cariera sa artistică.
Spectacolele oferite în diaspora aveau un farmec aparte. Acolo, tot ce vine “de acasă” are o încărcătură sporită, iar artiștii care știu să-și “construiască” repertoriul ținând cont de aceste sensibilități aparte ale expaților, au succesul garantat.
Și în astfel de situații, “diviziunea muncii” în familia noastră funcționa perfect : eu prezentam spectacolele iar 
Victor era, de regulă, cap de afiș. Din cauza costurilor, Asociațiile românilor nu exagerau cu numărul de invitați. Maxim doi-trei, de preferat reprezentând genuri diferite : un solist pop/popular, unul folk și un actor de comedie. Impresarii se orientau către nume “cu magnet” la public, iar Victor era unul din ele. Fiind nu numai soția lui, ci și o vedetă cunoscută în diaspora, numele meu își făcea repede loc pe afiș, spre marea bucurie a lui Victor : călătoriile în doi ne faceau pe amândoi fericiți : ne era cald și bine împreună, iar cuplul nostru era foarte bine primit pretutindeni. Dădeam interviuri pentru ziarele românești ale diasporei, jurnaliștii fiind foarte curiosi să afle detalii neștiute ale cuplului nostru. Chiar poza de profil a acestui articol ne surprinde în timpul unui astfel de interviu.
Spectacolele pentru români durau, în medie , câte două, uneori trei ore. Bisurile le împingeau mult în noapte. Recitalul lui Victor era, de regulă, plasat la final. Asta pentru că el le adăuga celebrelor sale cântece de dragoste pe cele “naționale”, cu care “rupea” pur și simplu sălile în două. Prezentarea pe care i-o făceam soțului meu le întrecea pe toate celelalte, ceea ce , nu de puține ori, mi-a atras observații din partea celorlalte vedete, prezente pe afiș. “Ce să fac – le spuneam . În cazul acesta, glasului meu i se adaugă vocea iubirii!” .
Românii veneau la spectacol “dotați” corespunzător, ceea ce făcea ca, în final, locațiile să se trasforme într-o mare de steaguri tricolore, fluturate în ritmul muzicii. Piesele de rezistență ale lui Victor erau “Tata și caii”, “Charlie Chaplin”, “Ursul românesc”, “Roata”, “Când tu taci”, “Iubire fără acte”, dar și “Basarabia”, “Noi suntem români”, Treceți batalioane române Carpații”. I se cerea la greu și Imnul Rapidului. Victor era tare mâhnit atunci când spectacolele aveau loc în restaurante și nu în săli de concerte. “- Ai văzut, iubito, eu îmi puneam sufletul pe tavă, iar ei mestecau mici și mai ciocneau și câte-o bere! Dezolant..“
…Dar chiar și așa, întâlnirile cu diaspora erau memorabile și aveau un “vibe” greu de redat în cuvinte…
În prezentările pe care i le făceam lui Victor, obișnuiam să strecor și picanterii din viața noastră de familie, 
ceea ce pe Victor îl amuza și în plus făcea deliciul publicului. Era foarte mândru de familia lui și se umfla în pene ca un cocoș cand mă auzea povestind despre el, în ipostaza de familist și mai ales de tată.
Țin minte că undeva, în Germania, cred că la Regensburg, am pomenit la microfon faptul că acasă la noi, atunci când vreau să obțin ceva de la soțul meu, obișnuiesc să-i pregătesc… macaroane cu brânză – preferatele lui! Și…ce credeți? După ce Victor și-a încheiat recitalul și bisurile aferente ( câte 3-4 , de regulă), patroana localului s-a prezentat la masa noastră cu agenda cu autografe și cu ….un castron plin ochi cu macaroane cu brânză! 😁😁
După multe astfel de întâmplări adunate în sertarul cu amintiri al sufletului, ne-a venit la un moment dat ideea să facem un cântec dedicat românilor din diaspora. Încărcat cu amintirile atâtor și atâtor întâlniri cu românii de peste hotare, Victor a dat gata cântecul in cateva zile. Pe ici, pe colo, am mai intervenit și eu, mândră tare atunci când, în forma finală a piesei, îmi recunoșteam sugestiile. “Lumea-i acum o singură țară / Iar eu oricum, oriunde-aș fi / Sunt un român, cetațean al lumii / Liber rămân, orice-ar fi!” – aceasta era ideea cântecului, după ce versurile făceau atingere la viața deloc ușoară a românilor risipiți prin lume…
După ce melodia “Cetățean al lumii” a fost înregistrată, Victor a inclus-o în repetoriul său “de călătorie”, înregistrând o mare de aprecieri peste tot în lume, pe unde a cântat-o din acel moment.
“M-aș întoarce-o zi acasă / Ce mult aș vrea, Doamne!/ Rostul însă nu ma lasă/ Ce să fac?” – era concluzia tristă a cântecului, care atingea coarda sensibilă a ascultătorilor nostri…
Dacă vreți să reascultați cântecul, intrați pe YouTube. Veți găsi varianta unui videoclip realizat în 2005, în care am adunat imagini din toate călătoriile noastre prin lume . Țin minte și acum cum am petrecut mai mult de 10 ore în grupul de montaj, alături de editorul Marian Grigore, amestecând imaginea lui Victor cu cele ale orașelor lumii pe care le-am cutreierat împreună. Dar a meritat : vizionându-și videoclipul ( realizat la cererea Canalului TVR Internațional) , Victor a lăcrimat și am mai câștigat o uriașă bilă albă în ochii ( și sufletul) lui!
Comentează