Ce se ascunde sub zâmbetul meu?

Fară doar și poate, trăim într-o lume încruntată. Ne ciocnim , pe străzi, de frunți brăzdate de riduri, și chiar și pe acestea le deslușim cu greu, oamenii fiind mai toți cufundați în telefoanele mobile. Viața ne șterge , de mici, zâmbetele de pe chip, transformând mișelește sentimentele nobile cu care ne naștem, în ADN, în invidii, ranchiuni, răutăți, într-o nesfârșită ură de care nu ne mai putem dezbăra. De zâmbit, zâmbim rar și nehotărât, parcă temându-ne că, dacă ne bucurăm prea tare de ceva, sigur legea echilibrului universal ne va pune imediat în cârcă o povară de dus, asezonată cu lacrimi, regrete, durere și dezamăgiri. De aceea , chiar și atunci când zâmbim, zâmbim cu măsură, cumpătat, drămuindu-ne bucuria, pentru a ne ajunge până la capătul zilelor.
Chiar și cei cu zâmbetul larg sau cei care chiar reușesc să râdă mai tot timpul,devin suspecți: ori sunt inconștienți, ori joacă teatru, ori își pitesc, pe sub zâmbetul afișat, o viață în realitate foarte tristă, ori…sunt duși cu capul ( variantă din ce în ce mai prezentă).
Cică ” bucură-te de viață”! Păi…cum să te bucuri de viață, când deocamdată viața se bucură de tine, te răsucește pe toate părțile, te distribuie în toate show-urile sale de supraviețuire, te aruncă în toate prăpastiile, după care chicotește de pe margini, urmărindu-te cum te cațeri înapoi, în patru labe, încercând să nu-ți cadă din buzunar gândirea pozitivă?
Și oare îți mai arde de zâmbit, când în jurul tău mor copii nevinovați, răpuși de crunte maladii, când semeni de-ai tăi trăiesc la limita subzistenței, când descreierați intră cu camioanele în mulțime sau ciuruie cu mitraliera oameni a căror singura vină a fost aceea de a se fi aflat într-un loc nepotrivit, la un moment nepotrivit? Cum să zâmbești, când pe tine te cocoșează grijile vieții, arcuindu-ți spinarea dar mai ales sufletul, în timp ce alții, cu nimic mai breji decât tine, se înfruptă din savarinele aceleiași vieți, doar pentru că au fost mai șmecheri și că și-au îndesat mai îndrăzneț mâna în buzunare străine?
Psihologii ne învață să nu ne pierdem optimismul. Să-l căutăm în fiecare secundă – în noi, în cei din jur, în natură, chiar și în oglindă. Cică, privește-te în oglindă și repetă, la nesfârșit, “sunt un om fericit”. Și, la un moment dat, oglinda îți va zâmbi și te vei simți mult mai bine.
Una peste alta, concluzia este una singură : lumea a devenit mult mai tristă. Lumea a uitat să zâmbească. Lumea preferă zâmbetul de complezență, pe care-l afișează cu zgârcenie, și numai atunci când are ceva de câștigat. Chiar și un alt zâmbet, la schimb. Lumea a înlocuit zâmbetul personal cu acea iconiță din limbajul online, în care un chip gălbior cu ochi rotunzi și făra nas, afișează un zâmbet larg. E cel mai comod să zâmbești prin semne…
Și ca să nu las fără răspuns întrebarea din titlu: ce anume se  ascunde sub zâmbetul meu, am să vă răspund, cu sinceritate : un alt zâmbet! 😊