Bombănelile Marinei Editoriale

Ce-am învățat de la tata

 

…Țin minte, când eram mică, nu prea mă dădeam în vânt, după a merge cu tata, în diverse locuri. Tata a fost tot timpul un om aspru, care nu se dădea în lături de la a “amenda” – chiar și cu o observație usturătoare, dacă nu cu o atitudine fermă – cam tot ceea ce era strâmb, în jurul său. Probabil de aceea s-a și făcut ziarist. Nu ne ierta nici pe noi, copiii lui, care am fost învățați de mici să cântărim cu atenție tot ceea ce spunem și ce facem : să nu-i jignim pe cei din jur, să nu le facem rău în mod nemeritat, să nu mințim/furăm/umilim/înșelăm/trădăm. Lecțiile din copilărie – nesuferite pe atunci – ne-au prins bine mai târziu, și mie și fratelui meu. Chiar și dacă valorile în spiritul cărora tata ne-a crescut, s-au subțiat tare mult, în timp…

     Dar să revenim. Începusem prin a spune că ieșirile cu tata nu mă bucurau din cale-afară. Oriunde mergeam – fie la piață, fie la cinema, fie pur și simplu la o plimbare în parc – spiritul justițiar al lui tata răbufnea, ca o oală sub presiune, chiar dacă “derapajele” din societatea de atunci erau, zic eu,  mult mai mărunte decât cele de azi. Eram mică și nu întelegeam prea multe, dar mă rușinam de fiecare dată când tata exploda, la adresa unui lucru la care deveneam martori. Tata apostrofa tinerii care stăteau așezați în tramvai, necedând locul bătrânei încovoiate de lângă ei ; tata se certa cu cei care rupeau trandafirii din parc ; tata cerea condica de sugestii și reclamații, atunci când constata cum un vânzător dădea “pe sub tejghea”marfă unui cunoscut, ignorând coada de amărâți care-și așteptau rândul ; tata apăra un angajat corect, nedreptățit de șeful lui ; tata intervenea ca un justițiar în toate situațiile similare, iar eu, atârnată de mâna lui, mă făceam mică precum un gnom, rugându-mă să devin invizibilă. Nu-mi plăcea că lumea din jur începea să se zgâiască la noi și nici nu bănuiam pe atunci că voi ajunge să am o meserie prin care…lumea să se “zgâiască” la mine!😁

      În subconștientul meu însă, a prins rădăcini un oarecum același spirit justițiar. Probabil tata mi l-a transmis și prin ADN, nu numai prin exemplul personal. Îmi amintesc și vorbele lui repetate, după ce a cam înțeles că voi face troc cu viața, oferindu-i diploma mea de economist și cerându-i în schimb un loc în presa din România.
Și de atunci, îmi repeta mereu : “Niciodată să nu treci pe lângă un lucru nedrept, fără să-l semnalezi! Revoltă-te întotdeauna când te ciocnești de fărădelegi, mai cu seamă atunci când ele otrăvesc viața unor oameni nevinovați! Și nu te gândi niciodată că nu contează “strigătul tău în pustiu”! Ba contează! Chiar dacă gestul tău de curaj nu va avea efectele imediate, tu vei avea conștiința împăcată că ți-ai făcut datoria! Asta înseamnă “jurnalist!”

….Tatăl meu are acum aproape 90 de ani. Viața activă – aproape spartană – pe care a dus-o , îl ajută să ignore vârsta : face și acum gimnastica de dimineață, merge mult pe jos, o ajută pe mama la tot ce înseamnă gospodărie și, mai ales, nu a încetat niciodată să scrie, destule publicații găzduindu-i încă articolele. Din precauție, dragoste și grijă, am încetat să-i mai povestesc despre luptele mele, momentele mele de cumpănă și mizeriile în care mă cufundă uneori existența de zi cu zi. Ba chiar mă rog ca părinții mei să nu afle, din întâmplare sau din “bunăvoința” unor vecini, despre furtunile din viața mea, pentru că știu că le-aș scurta-o pe a lor : la vârsta asta, un lucru mărunt capătă valențe apocaliptice. 

Dar asta nu înseamnă că , în tot ceea ce fac, în felul în care mă comport, nu rămân “legată” ombilical de spiritul părintelui meu. Chipul  tatălui meu mă însoțește pretutindeni, îmi dă curaj, mai cu seamă în răboaiele pe care știu că le duc în spiritul dreptății. “Când lupți pentru cei mulți mai mult decât pentru tine însuți, Dumnezeu te va ajuta!” spunea mereu tata. 

Iar cuvintele astea îmi dau o putere nebănuită!

 

Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : BENESIO BEAUTY CELL

 

Uscatoare rufe