Bombănelile Marinei Editoriale

Răii din viața mea

M-am ciocnit, la tot pasul, în viață, de oameni răi. Răi cu mine, răi în general.
Îmi place să-i studiez. Să deslușesc mecanismele care le pun în mișcare răutatea . Zic unii, răutatea zace în ADN-ul fiecăruia dintre noi. Să zacă! Îmi place să cred că oamenii inteligenți reușesc s-o țină în frâu, să n-o lase niciodată să erupă, oricât de strâmb le-ar fi destinul, oricât de parșive provocările la care sunt supuși.
Studiind oamenii răi, desprind concluzii. Ele mă învață, în primul rând, să nu fiu ca ei. Deși uneori este foarte tentant să fii rău. Și e atât de ușor!…
Oamenii răi sunt oameni nefericiți. Oameni care nu suportă să vadă fericirea altora și pe care-i mai îndulcește numai sentimentul că au sădit rău în jur.
Răi sunt frustrații. Cei care “n-au putut”. Cei care “n-au reușit”. Cei care au fost înfrânți de viață. În general, sau la un moment dat. Frustrările nasc rău, iar frustrații își caută, cu disperare, fericirea, în nefericirea provocată celorlalți. De ce au atâta succes “ știrile negative”? – vă întreb eu, ca om de presă. Pentru că pământenii marcați de nefericire devin ceva mai puțin nefericiți atunci când constată nefericirea altora…Se bucură de ea, își freacă palmele, li se pare brusc că nu mai sunt , parcă, atât de nefericiți. Pentru unii, nu există fericire mai mare, decât să-i cânte prohodul caprei vecinului…
A fi rău e la îndemâna oricui. Nu-ți trebuie pentru asta nici mușchi, nici neuroni. Nu trebuie să absolvi școli înalte, nici să te naști sub stele norocoase. Ca să fii rău nu trebuie neapărat să lovești, să îmbrâncești, să pui piedică, să culci la pământ. Uneori e suficient un simplu cuvânt ( ascultați-mă pe mine, îmi câștig leafa de pe urma cuvintelor, știu bine valoarea lor!) . Cuvintele biciuiesc uneori mai tare decât cele mai perfomante arme de foc. Poți dărâma, cu un cuvât rău, tot ceea ce ai clădit ani la rândul.
Nici a fi bun nu este chiar atât de complicat. Și gena Binelui stă pitită în ADN-ul nostru. Ceva mai adânc. Trebuie doar să ieși învingător în confruntarea cu tine însuți!
Lupta dintre gena Binelui și cea a Răului este evidentă. Puțini sunt cei dispuși să o ducă. Majoritatea preferă să lase deschis robinetul cu rele și să se răcorească, văzându-i pe cei loviți de torentele generate…

….sunt mulți oameni răi în jurul meu. Îi privesc, ca pe un spectacol nereușit al vieții, unul din acelea care te ridică de pe scaun si te conduce, pe întuneric, spre Ieșire, mult înainte de ieșirea actorilor la rampă..
Cum mă lupt cu Răul? In niciun caz raspunzându-i cu aceeași monedă!
Uriașul Lev Tolstoi spunea, cândva, lovit și el pesemne de răutățile celor din jur: “Cum nu se poate stinge focul cu foc şi nici usca apa cu apă, aşa nu se poate înlătura răutatea cu răutate.”

1 comentariu

Click aici pentru a spune ceva frumos

  • Am căpătat un comportament ciudat. Cand aud ceva ce nu ma face sa ma simt bine plec. Pur si simplu. Fără explicații, inutile dealtfel. E viata mea si nu am de ce sa accept oameni care simt ca ma trag in jos, sufletește vorbind. Cred ca scopul, nedeclarat, al celor ce emana numai răutăți e sa iti strecoare si tie samburele răutății sa te faca asemeni lor. Asa ca incerc sa rup orice legătură cu orice astfel de încercare.

Publicitate