Era inainte de Revolutie. Vazusem ” Buletin de Bucuresti ” , un film mult mai angajant decat obedientul ” Pistruiatul ” al aceluiasi Francisc Munteanu , autor al scenariilor. In serialul cu ilegalisti , se confrunta cu vaditele pretentii regizorale ale actorului pe atunci , Sergiu Nicolaescu.
In Giurgiu , o cazarma de graniceri apara tara cum se spunea ” cu armele spre interior ”. Noi , elevi de scoala generala , ii priveam cu teama si cu admiratie in acelasi timp.
Venisera din toata tara si isi duceau veacul vis-a-vis de Parcul Alei , locul nostru de promenada cu ” primele iubiri ” , cum ar spune Labis.
Eram bine demarcati de ei , gratie unui panou pe care scria : ” Circulati pe celalalt trotoar !”
Se accentua atat ” celalat ” , cat si ”circulati…”
La parade ii admiram. Se imbracau cu uniformele noi din vestiarul de gala si bateau pas de defilare , cu capul atat de intors , incat nu vedeau incotro inainteaza.
Cel mai mult ma speria ca aveam colege care ieseau cu ei , duminica dupa-amiaza , in cele cateva ore de permisie.
Acum privesc cu alti ochi : ce voluptati or fi simtit acele scolarite , imbratisand umerii in trese ai unor recruti din partea cealalta a tarii…
La Teatrul din Giurgiu , care se numea ” Ion Vasilescu ” a poposit trupa bucuresteana de la ” Nottara ” , cu Catrinel Dumitrescu in rolul principal.
Eram innebunit sa o vad pe Silvia , iubita taximetristului Radu , la inceput din interes de buletin , apoi din convingere launtrica.
Preferam numele personajelor celor reale , deaorece nu concepeam sa ies din fictiune.
Cand , dupa ani , mi s-a spus ca seman cu Mircea Diaconu , profesorul romancier din ” Filantropica ” lui Nae Carafil , m-am mai linistit , intelegand ca
” Nimeni nu moare pe gratis “…
A inceput spectacolul. Eram in al Noualea Cer , presupunand ca numai atatea exista.
Catrinel era peste tot. Cum bine zicea : ” Nu intamplator scena e mai inalta …E un amvon , unde trebuie sa ramana actorul. ”
Nu a acceptat niciodata compromisul. Nici de dragul succesului provizoriu. Dupa ‘ 89 se intrista ca in loc sa cream , am copiat , dobandit doar superficialul calchierii.
Deoadata , lovitura de gratie : punctul culminant al piesei : Catrinel se ridica , intocmai unei tragiciene eline la Epidaur , si cu o voce de stentor cum ar defini-o Maestrul Beligan , cere grupului de graniceri din gradenele inalte sa faca liniste.
Eu ii ocolisem cu auzul in mod voit si nu intorsesem capul spre ei , asa cum facea mama cu aer de profesoara. Apoi , actrita si-a reluat rolul , intrand in el ca ina aburul lampii lui Aladin.
Nu imi aduc aminte intriga si nimic din anul acela , dar iesirea ei din rol ca sa faca ordine in lume si reintrarea in el cu suavitatea unui heruvim , mi-au ramas pentru vecie.
Mai tarziu urma sa fac cronica dramatica.
Totul a pornit de aici. De la aceasta privire spre sala : acuzatoare si dragostoasa.
Ne cerea sa o urmam numai daca vrem.
O Jeanne d’Arc , o Ecaterina Teodoroiu.
Peste ani i-am reabilitat pe soldati : ei se revoltau impotriva unui regim care-i purta , in cei mai frumosi ani ai lor , la muncile campului si instructii fara eficienta.
Se indragosteau pe apucate , beau ca sa uite , si sabotau sublimul de care nu aveau parte.
Sunt convins ca i-a iertat si Catrinel.
Pentru ei a jucat in ” Buletin de Bucuresti ” , chemata in ultima instanta de la Cluj , pentru un rol ce nu-i fusese destinat.
Dupa ce in anul al doilea al Institutului de Teatru si Film , Profesorul ei Octavian Cotescu nu o lasase ca interpreta in piesa de licenta a unui coleg din an terminal si o trimisese spre casting-ul peliculei , mariajul fara de voie fusese semnat..
Ii va invata pe soldati cum sa sfideze legea absurda a reparitiei : prin iubire.
Cand am iesit din sala Teatrului , aveam Armata facuta.
Cosmin – Stefan Georgescu, Franța, martie 2021
Comentează